În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by. Nu abandonată, spune vicepreședintele CJT, Alexandru Iovescu.
Proiectul a fost pornit, s-a găsit un teren de 200 de hectare la Giarmata, dar mai mult nu s-a înaintat. Cum nu a mai înaintat nici sectorul automotive, intrat în recesiune în Europa.
”Este industria cea mai importantă din Timișoara (n.r. automotive), din județul nostru, cu foarte mulți angajați, cu foarte multe resurse implicate. Pe zona aceasta și asta a fost nevoia pe care industria a avut o la începutul mandatului, o lipsă de investiții pe componenta aceasta, cu pista de testare. Am găsit o locație foarte bună și am găsit sprijinul din partea comunității din Giarmata, care a dat în administrare consiliului județean acea suprafață de teren. Între timp lucrurile s au mai schimbat din punct de vedere al industriei auto, aproape toată industria la nivel la nivel european este în reorganizare. S-au luat anumite decizii la nivel european legate de importul de mașini din China, s-a reglementat într-o oarecare măsură această situație și s-a mai dat o resuscitare economică industriei”, a declarat Iovescu la Radio Timișoara.
Un proiect care a fost abandonat? Nu, spune oficialul, chiar se caută posibilități de finanțare extrabugetare, pentru că suma necesară investiției ar fi prea mare și ar cântări serios în bugetul Timișului. Totuși, e vorba de ani de zile pentru realizare.
”Este un proiect care rămâne în picioare și pe care vrem să-l facem, încercăm să identificăm resurse financiare nerambursabile pe următoarea perioadă de perioada de programare, astfel încât să nu aducem toate resursele din bugetul local pe sezonul respectiv. Este un proiect care merge înainte, dar suntem în situația în care încercăm să găsim resurse de finanțare nerambursabile pentru demararea investiției”, a mai declarat Iovescu.












































Comentarii prin facebook