PSD a reușit, în 2014, grație ordonanței „traseiștilor” să preia întreaga conducere a Consiliului Județean Timiș. Reprezentanții partidului spun că această schimbare a fost benefică pentru județ, iar vicepreședintele Călin Dobra a prezentat o lungă listă de realizări ale instituției, de când aceasta se află sub conducere „roșie”. Niciun cuvânt însă despre eșecuri.
PSD tine secret contracandidatul lui Robu, dar vrea primariile din Sannicolau Mare, Deta si Jimbolia
Moș Nicolae nu mai aduce, la PSD, rezultatele sondajului pentru alegerea candidatului la Primăria Timișoara. Acestea vor fi gata la finele lui decembrie, astfel că, foarte probabil, numele social-democratului care va intra în luptă cu Nicolae Robu va fi anunțat în ianuarie. PSD vrea să câștige, la anul, și primăriile din Sânnicolau Mare, Deta și Jimbolia.
Teatru politic la Timisoara: doua spectacole interesante, care dau de gandit
Timișorenii sunt chemați în această lună să descopere două spectacole interesante, menite să aprindă discuții despre societate, istorie și politică. Este vorba despre două reprezentații puse la cale de Platforma de Teatru Politic 2015.
Pentru cei mai buni elevi: Centrul de Excelenta de la Timisoara se deschide in aprilie 2016
Centrul de Excelență din Timișoara este tot mai aproape de a-și deschide oficial porțile. Instituția a dat drumul testărilor pentru selecția elevilor, s-a stabilit un director, iar din prisma finanțării lucrurile par să stea foarte bine. Centrul va fi deschis, cel mai probabil, în primăvara lui 2016 și va avea parteneriate cu cel puțin două universități.
Dumnezeu exista si… traieste la Bruxelles! Comedie de nota 10, la Timisoara
Cinefilii din orașul de pe Bega sunt invitați la o peliculă de nota zece. Este vorba despre comedia „Testamentul nou nouț”, o poveste amuzantă despre Dumnezeu, care trăiește la… Bruxelles.
Cadourile perfecte pentru cei dragi si decoratiuni pentru Craciun, la targul de la mall
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar timișorenii au pornit deja în căutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi. O ofertă foarte bogată îi așteaptă la târgul de Crăciun, care se va deschide joi. De asemenea, aici vor putea fi găsite și cele mai frumoase decorațiuni festive.
Mos Nicolae va aduce, in acest an, bete cu portocale si oameni de zapada / FOTO
În 2015, se poartă portocalele și pânza de sac. Cel puțin în materie de bețe de Moș Nicolae, acesta pare să fie moda anului. Mai puțini comercianți decât de obicei au ieșit, miercuri, pe strada Mărășești să-și vândă marfa.
Tinerii din Timis, tot mai interesati de etnobotanice! Cel mai mult se consuma la… sate
În județul Timiș, numărul de tineri care consumă etnobotanice este în creștere. Cel puțin asta spun medicii de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, care susțin că tinerii ajung să aibă acces la așa-zisele droguri legale. Statisticile arată că în mediul rural se consumă mai mult decât în oraș.
La multi ani, Romania! Sute de timisoreni au sarbatorit Ziua Nationala in Parcul Central / FOTO
Chiar dacă vremea a fost capricioasă, sute de timișoreni au ieșit, marți, din casă pentru a sărbători Ziua Națională a României. Fără paradă militară pe bulevard, a fost pregătit totuși un program bogat, din care nu au lipsit demonstrațiile militare, expozițiile de armament sau momentele artistice.
Frumuseti din adancul pamantului, intr-o expozitie fotografica spectaculoasa
Timișorenii vor avea ocazia să descopere o lume cu totul fascinantă, pe care puțini ajung să o cunoască. Este vorba despre misterele din adâncurile pământului, descoperite de speologi. Vernisajul expoziției „Mistere în întuneric” va avea loc marți, 8 decembrie, de la ora 18, la Casa „Adam Müller Guttenbrunn”. Aceasta își propune să le prezinte timișorenilor…
Moldovan vrea sa readuca PNTCD in CJ Timis! Primaria Timisoara e pe locul doi
După luni de absență, PNȚCD vrea să reînvie ca pasărea Phoenix din cenușă, atât la nivel național, cât și la nivel local. Totuși, liderii țărăniștilor sunt conștienți că revenirea nu se va întâmpla peste noapte. PNȚCD s-ar putea să nu aibă candidat la Primăria Timișoara, dar vrea neapărat să reintre în CJ Timiș.
Dupa tentativa de viol de la LPS Banatul, ISJ a controlat toate internatele din Timis
Incidentul în care au fost implicați doi elevi de la Liceul cu Program Sportiv „Banatul” care au abuzat de un coleg mai mic a ajuns atât în atenția poliției, cât și a Inspectoratului Școlar Județean Timiș. În urma acestuia, ISJ a decis să controleze toate internatele.
ALDE Timis cauta candidat pentru Primaria Timisoara, s-a dat drumul la sondaj
ALDE Timiș este încă în căutarea candidatului ideal, care să intre în lupta cu Nicolae Robu pentru scaunul de primar al Timișoarei în 2016. Liderii formațiunii politice au decis să facă un sondaj pentru a vedea cine are mai multe șanse. Totuși, încă nu știe dacă vor putea anunța un candidat până la sfârșitul anului.
Fa o fapta buna de sarbatori! Poti ajuta 200 de copii cu dizabilitati care au nevoie de terapie
Timișorenii cu inimă mare sunt chemați din nou în ajutor. De data aceasta este vorba despre unul dintre proiectele mai vechi ale ONG-ului Școala Mamei Junior, care-și propune să ajute copiii cu dizabilități, oferindu-le hidroterapie. Astfel de ședințe au dat rezultate uluitoare, demonstrând cât sunt de benefice pentru micuți.
Pavelescu, despre Boncea, Herzog si Orza: Au plecat din PNTCD si au preferat o imagine mistico-deliranta
Cine e de vină pentru faptul că PNȚCD a devenit un partid aproape mort? Oricine în afară de actuala conducere! Cam așa vede lucrurile Aurelian Pavelescu, șeful PNȚCD. Acesta a fost prezent, vineri, la Timișoara, unde a vorbit despre dorința sa și a actualei conduceri de a revitaliza partidul. Pavelescu a „uitat” însă un amănunt esențial.
Doua fete au disparut din spital! Sunati la 112 daca le vedeti
Două adolescente au dispărut vineri, de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Cele două minore erau internate aici și au plecat din unitatea de spitalicească fără a anunța vreun cadru medical.
DSP, dupa ce peste 100 de elevi de la CNB nu au venit la scoala: probabil sunt raciti
Peste 100 de elevi din clasele primare de la Colegiul Național Bănățean au lipsit de la școală în ultima săptămână. Conducerea școlii a decis să ia legătura cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș dar și cu Direcția de Sănătate Publică, pentru a se asigura că nu e vorba despre o problemă serioasă. Cei din urmă au anunțat că elevii sunt cel mai probabil răciți, iar în unitatea școlară nu s-au găsit probleme.
Plecati de acasa de 1 Decembrie? Atentie la hoti
Mulți timișoreni vor pleca de acasă în minivacanța de 1 decembrie. În aceste condiții, prefectul Eugen Dogariu se teme că perioada de zile libere ar putea să aducă după sine și un val de spargeri în locuințele din județ.
Oferta speciala la Timisoara! Se impart imbratisari gratuite
De Moș Nicolae, timișorenilor li se pregătește o acțiune care le aduce cu siguranță zâmbetul pe buze. Este vorba despre o nouă ediție „Free Hugs”, în care se vor împărți îmbrățișări gratuite. Mișcarea își propune să-i apropie pe cetățenii orașului, indiferent de etnie sau de vârstă.
Deputatul PSD Tiuch propune legea mirosurilor industriale
Timișorenii din anumite zone ale orașului nu sunt deloc străini de mirosul insuportabil provenit de la unele fabrici. Totuși, din 2016 ar putea să apară… legea mirosurilor industriale. Cel puțin asta susține deputatul Cătălin Tiuch, care a declarat că o astfel de inițiativă i-ar ajuta pe cetățenii care sunt afectați de poluare. Tiuch vrea o audiere publică pentru a nu exista abuzuri.