Author Archives: Dariana Bratu

Cu tehnologie 4Dx și efecte speciale, Timisoara va avea cel mai mare cinematograf dupa Bucuresti

Cu tehnologie 4Dx și efecte speciale, Timisoara va avea cel mai mare cinematograf dupa Bucuresti

Timișorenii vor putea să experimenteze, pentru prima dată la ei în oraș, tehnologia cinematografică 4Dx! Cu efecte speciale precum vânt, ploaie, lumini și mirosuri, cinefilii vor putea să se bucure de filme așa cum nu au mai făcut-o până acum. Totul, la noul multiplex de la mallul din Calea Șagului.

Maria Grapini ar putea deveni colega de partid cu Petru Ehegartner!

Posibila fuziune dintre Partidul Conservator și Partidul Liberal Reformator a devenit punct de discuție la ședința de marți a conducerii PC. Deși nu a participat la aceste discuții, Maria Grapini a declarat că nu susține ideea fuziunii. Europarlamentarul este de părere că o alianță între cele două grupări politice ar fi mai potrivită.

Marian Mocan, primul Master Business Counsellor din Romania: Timisoara are nevoie de mai multa curatenie

Profesor, decan al Facultății de Management în Producție și Transporturi de la Universitatea Politehnica din Timișoara, consultant în business cu peste 20 de ani de experiență, director general al firmei Expert Consulting și membru de vază al Clubului Rotary. Aceasta este doar o parte din cartea de vizită a lui Marian Mocan.

Dan Popa vrea mai multe femei in BPJ, pentru ca lucreaza mai bine cu ele

Copreședintele PNL Timiș, Dan Popa, susține că partidul are nevoie de mai multe femei în Biroul Permanent Județean. Fostul PDL-ist recunoaște că doamnele liberale nu sunt prezente în număr prea mare în BPJ, deși unele dintre ele ar merita din plin. Totuși, Popa le-a spus PNL-istelor că și ele pot fi acuzate de discriminare, având în vedere că în BPJ-ul femeilor nu este… niciun bărbat.

Meditatiile gratuite par sa dea rezultate in Timis

Mii de elevi primesc meditații gratuite, în speranța că Timișul nu se va mai număra printre județele codașe în ceea ce privește rezultatele de la Bacalaureat sau de la Evaluarea Națională. Conform reprezentanților ISJ Timiș, prima etapă a proiectului de meditații pare că a dat roade și elevii se descurcă mai bine. Totuși, abia în

Societatea Femeilor Crestin-Ortodoxe face apel catre parinti: lasati copiii sa studieze religia

Scandalul „ora de religie” este departe de a se rezolva. După ce s-au organizat dezbateri publice și s-au filmat spoturi publicitare „pro ora de religie”, a venit rândul Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe să-și exprime opinia pe acest subiect. Reprezentantele acesteia spun că fără ora de religie copiii își vor pierde identitatea națională.

Salarii atractive si mii de oportunitati de cariera la Targul „Angajatori de Top”

Unul dintre cele mai importante târguri de cariere revine în forță și în această primăvară. Este vorba despre „Angajatori de TOP Timișoara”, la care vor participa zeci de companii de renume și specialiști din domeniul resurselor umane. Participanții vor avea de ales din mii de oportunități de carieră. Atenție, salariile sunt foarte atractive!

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.