În prima zi a acestei săptămâni o echipă a Corpului de Control al primului ministru a descins în Primăria Timișoara. Despre ce au căutat pe aici a mai dat pe gură viceprimarul Traian Stoia. Cică niște potlogării imobiliare. Ce au găsit vom afla cică mai încolo, după ce își oamenii își vor face o părere, urmând să tragă unele concluzii.
Calatorie in Evul Mediu, la Bisericile Fortificate din Transilvania / FOTO
România este locul unde poţi întâlni cel mai neaşteptate bucurii. Fără să dăm o prea mare importanţă, trăim într-una din cele mai frumoase ţări ale Europei, din punct de vedere al peisajelor, al istoriei, al arhitecturii, al tradiţiilor. Şi fără îndoială, una dintre cele mai atractive zone este Transilvania.
CIS-ul, piedica din calea promovarii Politehnicii Timisoara in Liga III-a
Ecuaţia câştigării seriei Ligii a IV-a din judeţul Timiş este ca şi rezolvată de Politehnica Timişoara, după remiza cu FC Ghiroda. Șansele de promovare ale formaţiei încurajate de majoritatea suporterilor crescuţi pe arena „Dan Păltinişanu” sunt însă destul de mici. Echipa nu are Certificat de Identitate Sportivă (CIS) și nu are nici șanse să-l obțină prea curând.
A incercat Grindeanu sa-l „racoleze” pe Pirtea?!
În plină fierbere legată de candidatul cu care ar putea „ataca” Colegiul III Deputați, surse din PSD Timiş susţin o ipoteză interesantă. Rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea, ar putea fi candidatul USD la acestea alegeri care vor fi organizate după ce Maria Grapini va demisiona din funcţie, ea fiind pe lista USD la europarlamentare.
Thassos – Insula de smarald a Greciei / FOTO
Insula de smarald a Greciei, cum mai este numită Thassos, este în această vară una dintre destinaţiile de vis pentru concediu. Aceasta pentru că e un loc unde se găseşte câte ceva pentru toate gusturile: mare şi munte în acelaşi peisaj, păduri de un verde viu ce coboară prin nisipul strălucitor până în apele albastre, plaje liniştite şi curate, înconjurate doar de taverne tradiţionale, dar şi locuri unde distracţia ţine până în zori.
„Iubeste Romania Ta!”, la cel mai important targ de turism din Timisoara / FOTO
Primăvara aduce cu ea bucuria relaxării în natură, a călătoriilor, a descoperirii. Este perioada cea mai potrivită să-ţi faci planuri de vacanţă, de drumeţii. În weekendul următor, între 21 şi 23 martie, la Timişoara se va desfăşura Târgul de Turism Vacanţa, locul unde puteţi găsi cele mai atractive destinaţii şi preţuri pentru călătoria voastră.
Escapadele primaverii / FOTO
Bucuria venirii primăverii atrage după ea bucuria ieşitului din casă, a plimbărilor cât mai lungi în aer liber, a descoperirii frumuseţilor lumii. Iar atunci când simţi nevoia unei escapade scurte care să îţi umple sufletul de frumuseţe, cele mai potrivite alegeri sunt excursiile de weekend, city-breakurile în care în doar câteva zile îţi încarci bateriile pentru câteva luni.
Druckeria, Herzogheria, Putineria
În timp ce întreaga lume civilizată de pe cinci continente este oripilată de intervenția militară a „țarului” Putin în Ucraina, un consilier local din Timișoara jubilează și ia apărarea sceleratului lider de la Kremlin, brav descendent al lui Ivan cel Groaznic, Stalin sau Brejnev. Culmea, consilierul cu pricina nu este nici de la PRM, nici de la PP-DD sau vreun alt partid de sorginte comunistoidă, ci de la… PNȚCD.
Calatorie in lumea povestilor: castelele din Bavaria / FOTO
Există, undeva la vestul Europei, un ţinut de poveste, cu munţi decupaţi parcă din cărţi ilustrate, cu lacuri cu ape cristaline, cu orăşele medievale şi oameni ospitalieri, cu castele fastuoase şi biserici baroce în care te pierzi în timp. Ţinutul Bavariei este un loc în care poţi trăi bucuria în forma ei cea mai pură.
Dorin „Al Capone” Candea se vrea sef la Drumuri Regionale
Nici măcar nu se oficializase ruperea USL, că unul dintre cei mai dubioși politruci din Timiș a și pus ochii pe una dintre cele mai babane funcții din județ. Este vorba de director plin al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, funcție ocupată acum de liberalul Ioan Ambruș. Individul cu pohte de mărire este Dorin Cândea, momentan șef de cabinet al comicului senator PSD Matei Suciu.
Toscana, destinatia perfecta pentru o altfel de minivacanta de 1 Mai / FOTO
Unul din acele tărâmuri unde liniştea îţi inundă sufletul şi ţi-l umple instantaneu de bucurie. Unde fericirea izvorăşte din zidurile clădirilor medievale, din colinele nesfârşite verzi şi aurii, din zâmbetele oamenilor ce trăiesc în aceleaşi locuri unde s-au născut Michelangelo, Puccini sau contemporanul nostru, Andrea Bocelli. Toscana este îmbinarea perfectă dintre natură şi artă, regiunea unde soarele are cea mai liniştită şi blândă lumină, este unul din acele locuri pe care nu ai cum să le mai uiţi vreodată.
Romania, o tara ce merita (re)descoperita / FOTO
Se apropie primăvara, se apropie aşadar timpul perfect pentru escapade de weekend în natură, timpul pentru drumeţii şi voie bună împreună cu oameni dragi. Pentru weekendurile din această primăvară, agenţia de turism Ultramarin v-a pregătit un program special, la îndemâna oricui şi pentru toate buzunarele.
Rasfat la spa, in Ungaria, tara apelor termale / FOTO
Ultima lună de iarnă înseamnă pentru mulţi dintre noi dorul de căldură, de răsfăţ, de apă. Motiv pentru care februarie este una dintre cele mai pottrivite perioade să ne relaxăm cu masaje, jacuzzi, saune şi bazine termale. Într-un cuvânt, la SPA! Agenţia de Turism Ultramarin vă propune pentru luna iubirii răsfăţuri în doi la cele mai îmbietoare complexuri wellness din ţara vecină, Ungaria.
Drept la replica
Referitor la articolul dumneavoastră, cu titlul „Doi clienți ai DNA se luptă pentru tramvaiele Timișoarei”, publicat pe siteul deBANAT.ro, prezentăm următorul drept la replică.
Februarie – cea mai potrivita luna pentru rezervarea vacantei de vara / FOTO
Când frigul este aprig şi zilele cu soare par departe, gândul ne zboară, inevitabil, la căldură, la plaje însorite, la valuri limpezi şi blânde. Deşi suntem abia îm februarie, iar vacanţa de vară e peste câteva luni, vestea bună este că acum este cel mai potrivit moment pentru rezervarea concediului mult dorit.
Ionut Nasleu, sef la Politia Locala?
Decesul regretatului Doru Spătaru a lăsat vacant fotoliul de șef al Poliției Locale, post vânat de mai multă lume. La bursa zvonurilor, în ultima vreme, cel mai vehiculat nume pentru a-l înlocui pe Spătaru este cel al fostului PRM-ist convertit la PNL Ionuț Nasleu. Atenție, zvonurile nu vin din interiorul PNL Timiș, ci din diferite medii mai mult sau mai puțin politice!
Onoarea lui Lata in fata „Baciului”, salvata de muraturi!
Dănuţ Laţa a scos covorul roşu din podul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş şi l-a așternut în faţa lui Gheorghe Popescu, cel mai probabil viitorul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Baronul fotbalului bănăţean s-a ocupat şi de organizarea întâlnirii „Baciului” cu oamenii de fotbal din judeţul Timiş la Giarmata, care au mişunat tot timpul pe lângă fostul internaţional.
O amintire pe viata: Andre Rieu la Budapesta / FOTO
O excursie la Budapesta cu Agenţia de Turism Ultramarin este, în orice perioadă a anului, o experienţă extraordinară: aflat la doar câteve ore de mers pe autostradă, te întâmpină un oraş de o frumuseţe incredibilă, cu evenimente şi atracţii pentru toate gusturile. Dar un concert Andre Rieu la Budapesta este un eveniment cu care nu ne putem întâlni în orice weekend.
Ce legatura are primarul din Buzias cu tiganii mardeiasi din oras
Prin intermediul televiziunilor naționale, toți românii au putut vedea niște imagini incredibile din Buziaș. Astfel, în centrul orașului, în timpul zilei, un grup de smardoi de etnie romă, înarmați cu pari și săbii, a sărit peste un tânăr pe care l-a bătut până l-a băgat în comă. La propriu, tânărul a fost operat, dar se află între viață și moarte.
Cele mai frumoase excursii pentru minivacanta de iarna / FOTO
Atunci când ai câteva zile libere la început de an şi ai vrea să te bucuri măcar de o minivacanţă de iarnă, alegerea poate fi dificilă dacă afară sunt… 16 grade! Se apropie vacanţa copiilor, dar şi cei care iubesc sporturile de iarnă pot alege dintre câteva destinaţii la îndemână, unde pot petrece o săptămână sau măcar un weekend relaxant, departe de probleme.