Arhiva pentru eticheta: 2013

Festivalul de Jazz de la Garana, in drum spre majorat / FOTO

Festivalul de Jazz de la Garana, in drum spre majorat / FOTO

Festivalul de Jazz de la Gărâna, ediția a XVII-a, este deja istorie. Timp de patru zile, în Poiana Lupului s-a respirat în ritmul saxofonului lui Charles Lloyd sau al lui John Surman, al chitării lui Bill Frisell, al vocii Luizei Zan sau al pianului lui Pawel Kaczmarczyk. A fost o ediție cu totul și cu totul specială, iar cei care n-au apucat să stea decât o seară au regretat despărțirea din clipa în care au făcut calea întoarsă.

Liceul „Socrates”, centru de excelenta cu zero promovati la Bac

Liceul „Socrates” n-a avut, în acest an, niciun promovat la bacalaureat. Școala n-a avut, de fapt, nici măcar clasă terminală, pentru că absolvenții clasei a XI-a de anul trecut s-au transferat, ca să nu dea examen la matematică! Inspectoratul Școlar nu găsește anormală situația. Culmea e că „Socrates” este „Centru de excelență pentru învățarea geometriei”.

Duminica Rusaliilor

Duminica Rusaliilor – sau Pogorârea Sfântului Duh – este o sărbătoare creștină importantă, care se ține întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. În această zi, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Sfinților Apostoli, dându-le darurile spirituale necesare propovăduirii Evangheliei.

Pe bani putini, profesorii nu se inghesuie la supravegheat la Bac

Profesori corectori sunt destui, dar mai trebuie circa 100 de profesori care să îi supravegheze pe absolvenţii care vor susţine, din 1 iulie probele scrise ale bacalaureatului. La acea dată, cadrele didactice sunt în vacanță și, din cauza banilor puțini pe care i-ar primi, nu se înghesuie să se înscrie la supraveghat şi corectat.

Top