Proba obligatorie a profilului, cea de-a treia scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, a însemnat matematică sau istorie, în funcție de profilurile uman și real. În Timiș, cei mulți candidați au dat examen la „mate”, deși, în anii trecuți, aici s-a căzut pe capete.
Pentru proba de matematică din Timiș s-au înscris circa 4.300 de absolvenți de liceu, iar pentru cea la istorie, aproximativ 1.200. Vineri, 5 iulie, are loc ultima probă din cadrul acestei sesiuni a examenului de bacalaureat, cea la alegere a profilului și specializări. Cinci candidați au fost eliminați, după ce au fost prinși cu telefoanele mobile la ei.
Rezultatele vor fi afișate în 8 iulie, data la care se depun și contestațiile, iar în 12 iulie rezultatele finale vor fi publice. Anul trecut, puțin peste 40% din candidați au reușit să obțină medii de trecere la sesiunea din vară a bacalaureatului.
Comentarii prin facebook