Radu Câmpeanu, primul președinte al PNL după Revoluția din 1989, a încetat din viață miercuri. În vârstă de 94 de ani, Câmpeanu era președinte de onoare al liberalilor. Anunțul decesului a fost făcut de PNL, printr-un mesaj pe Facebook.
A murit Sebastian Papaiani!
Încă o veste tristă pentru lumea artistică din România: actorul Sebastian Papaiani a murit marți dimineață. El avea 80 de ani și grave probleme de sănătate. În luna mai, Papaiani suferise un accident vascular, după care încă se recupera.
Adio, Tutu Complex! A murit Grigore Trif, ultimul presedinte al PRM Timis
Președintele PRM Timiș, Grigore Trif, cel căruia, în tinerețe, i se spunea „Țuțu Complex”, s-a stins din viață la 57 de ani. Candidat, în 2012, la Primăria Timișoara, Trif a plecat din PRM în toamna aceluiași an, apoi s-a ținut departe de activitatea politică. El suferea de o boală gravă, iar organismul i-a cedat.
A murit Mircea Albulescu!
Încă o veste tristă îndoliază România la început de aprilie: Mircea Albulescu a încetat din viață. În vârstă de 81 de ani, marele actor a plecat din această lume în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Floreasca.
Drum bun, nea Puiu Preda!
Când spui Puiu Preda, te gândeşti imediat la Politehnica Timişoara, așa că suflarea alb-violetă are toate motivele să fie acum tristă. Joi, nea Puiu a plecat dintre noi, la numai 61 de ani, după trei decenii în care a fost mereu sub culorile clubului violet.
A murit Laza Cnejevici!
Muzica populară din Banat este mai săracă. Unul dintre cei mai iubiți interpreți din această parte de țara a plecat din această lume. Moartea lui Laza Cnejevici a fost anunțată pe Facebook de solista Codruța Măgurean.
A murit Corneliu Vadim Tudor!
Șoc în politica românească: președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a încetat din viață luni după-amiază! Politicianul în vârstă de 65 de ani a murit în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde fusese internat după ce i s-a făcut rău.
Drum bun, Koczka Gyorgy!
Pe 15 iunie a plecat dintre noi Koczka György, dramaturg, traducător literar, ziarist, editor de televiziune şi radio, fost membru al colectivului Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Nu peste mult timp, el ar fi împlinit 77 de ani.
A murit Nicolae Rainea!
Nicolae Rainea, considerat cel mai bun arbitru român din toate timpurile, după ce a participat la nu mai puțin de trei campionate mondiale de fotbal, a încetat din viață miercuri, la 81 de ani. Anunțul a fost făcut de Federaţia Română de Fotbal (FRF).
A murit dr. Dan Nemes, seful Clinicii de Recuperare Medicala a Spitalului Municipal
Dr. Dan Ioan Nemeș, reputat reumatolog timișorean, a încetat, marți, din viață. Avea doar 55 de ani, împliniți acum câteva zile. Vestea a fost anunțată de colegii săi de la Clubul Rotary Cetate.
A murit Harald Zimmerman!
Harald Zimmerman, fost redactor-șef al ziarului „Timișoara”, s-a stins fulgerător din viață sâmbătă, la numai 54 de ani. I s-a făcut rău pe pârtia de la Văliug, unde plecase să schieze și, în ciuda eforturilor medicilor, el nu a mai putut fi salvat.
Mitropolitul Banatului a murit!
Înalt Preasfințitul Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, a plecat din această lume duminică seară. El s-a stins din viață la reședința mitropolitană din centrul Timișoarei. Nicolae Corneanu a fost ales mitropolit al Banatului la 17 februarie 1962 și în luna noiembrie ar fi împlinit 91 de ani.
A murit fostul polist Calin Zanc!
Fostul fotbalist Călin Zanc a murit, în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident de circulație, petrecut în județul Cluj. Zanc a jucat pentru Poli Timișoara și, pentru scurt timp, a fost antrenor principal al echipei, dar și secund și director sportiv pe vremea când președintele clubului era Toni Doboș.
A murit Dinu Patriciu!
Omul de afaceri Dinu Patriciu, în vârstă de 64 de ani, a murit marți la Londra. Patriciu suferea de o gravă afecțiune hepatică, iar în decembrie 2012 el a fost supus și unui transplant de ficat.
Doliu la Serviciul de Ajutor Maltez
Dr. Bárányi Ildikó Mária, președintele filialei Timişoara a Serviciului de Ajutor Maltez în România, a încetat din viață. Avea 77 de ani și conducea această organizație din 1991. Data funeraliilor urmează să fie stabilită de familie și anunțată ulterior.
Paul Rasnoveanu a murit intr-un accident de masina
Paul Râşnoveanu, fost director economic la Poli Timişoara, a murit vineri în urma unui accident de maşină. Râşnoveanu a fost director economic la Poli în perioada în care echipa era condusă de Anton Doboş.
Ilie Bertea, consilier judetean PP-DD, a murit!
Cheful de 8 Martie s-a terminat tragic pentru organizaţia PP-DD Timiş. Consilierul judeţean Ilie Bertea s-a prăbuşit brusc în timp ce dansa alături de colegii lui și, din păcate, nu a mai putut fi resuscitat de medicii de pe ambulanță. De la alegerile din 2012, PP-DD Timiș este la a treia pierdere majoră.
Comisarul Cismas, de la Rutiera, a murit in timp ce juca fotbal
Comisarul Alexandru Cismas, de la Poliția Rutieră Timiș, a murit vineri seară, la Sala Olimpia, în timpul unui meci de fotbal cu prietenii. Acestuia i s-a făcut rău chiar pe teren, iar medicii de pe Ambulanță nu l-au mai putut salva
A murit arhitectul Casei Poporului
Anca Petrescu, arhitectul Casei Poporului, a murit, miercuri, la Spitalul de Urgență Floreasca, în București. La începutul lunii august, ea suferise un grav accident de circulație în apropiere de Izvin și a fost internată mai multe săptămâni la Spitalul Județean din Timișoara.
La revedere, Oscar Berger!
UPDATE: Ceremonia funerară va avea loc duminică, la ora 12, la Capela nr. 2 din cimitirul din Calea Șagului. Oscar Berger, unul dintre ultimii mari boemi ai Timișoarei, a murit vineri dimineață. Regizor și ziarist, un personaj pe care, odată ce l-ai cunoscut, n-aveai cum să-l uiți, el s-a luptat, în ultimii ani, cu o boală cruntă și, obosit, a plecat să se odihnească un pic.