La revedere, Oscar Berger!

UPDATE: Ceremonia funerară va avea loc duminică, la ora 12, la Capela nr. 2 din cimitirul din Calea Șagului. Oscar Berger, unul dintre ultimii mari boemi ai Timișoarei, a murit vineri dimineață. Regizor și ziarist, un personaj pe care, odată ce l-ai cunoscut, n-aveai cum să-l uiți, el s-a luptat, în ultimii ani, cu o boală cruntă și, obosit, a plecat să se odihnească un pic.

oscar

Lui Oscar Berger i se datorează supraviețuirea primului ziar privat din urbea de pe Bega, de după Revoluția din 1989. Ziarul „Timișoara”, pe care l-a preluat în 1995, există și astăzi, deși condițiile din ultimii ani au fost din ce în ce mai dificile. Berger spunea că și-a cheltuit toate economiile pentru a-l menține în continuare. Anul trecut, el se gândea chiar să le propună timișorenilor o subscripție publică, pentru ca publicația să nu dispară. Ziarul „Timișoara” a fost o școală de presă extraordinară, pe la care au trecut mulți dintre jurnaliștii buni din capitala Banatului. Aici, ei au învățat ABC-ul acestei meserii frumoase, dar devoratoare, plecând apoi, pe picioarele lor, spre lumea largă.

Monarhist recunoscut, Oscar Berger, care împlinise în februarie 66 de ani, a fost decorat și de Casa Regală a României. Ultima sa apariție publică a avut loc acum aproape o lună, când Oscar a bifat încă o experiență extremă: a zburat pentru prima dată cu motodeltaplanul. Era la fel de jovial ca întotdeauna și reușea să glumească încă pe seama bolii care îl măcina necruțător.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

cosmin a spus: (august 23rd, 2013 at 12:32 )

la revedere, batrane!

un alt batran! a spus: (august 23rd, 2013 at 14:56 )

Batrane, fara tine Timisoara nu mai e la fel!

Silviu a spus: (august 23rd, 2013 at 15:34 )

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Oscar Berger a fost un idealist si un tip foarte de treaba. Pe langa scoala de jurnalism de calitate, ziarul Timisoara a dat o paine alba de mancat multora. Sper ca niciunul dintre ei sa nu-l uite pe Oscar. Ramas bun, Oscar!

Raul a spus: (august 23rd, 2013 at 17:03 )

Dumnezeu sa te odihneasca, Oscar Berger!

Monica a spus: (august 23rd, 2013 at 17:15 )

Ne va lipsi chiar si celor care nu l-am cunoscut personal. A fost un idealist, o emblema a Timisoarei libere. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

contemporan a spus: (august 23rd, 2013 at 17:56 )

Dumnzeu sa-l odihneasca!
Din respect pentru adevar : ziarul Timisoara a fost infiintat in anul 1990 .Oscar Berger nu a avut nicio legatura cu infiintarea , cu activitatea redactionala sau cu finantarea ziarului intre anii 1990-1995.

Gela Marghidan a spus: (august 23rd, 2013 at 18:01 )

Oscar, vei fi in gandul meu, totdeauna.
Sa ai parte de lumina vesnica !

ddt a spus: (august 23rd, 2013 at 18:07 )

Un continuator a ziaristicii din Timisoara. L-am cunoscut din tinerete, odihnesca-se in pace.

Roli a spus: (august 26th, 2013 at 13:51 )

Despärtire

O sä iti ducem dorul, dragä Oscar ,om de bine pentru grijile si problemele ce se cereau rezolvate ale Timisoarei si ale timisorenilor.
Ti-ai asumat räspunderi si in numele adevärului si al dreptätii ai avut curaj sä spui lucrurilor pe nume tare si räspicat cum putini altii au indräznit sä o facä !
Rämii de neuitat,
Magda Brandsdörfer
si
Roland Marchis

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.