Arhiva pentru eticheta: casa

Casa si masa, pentru copiii cu probleme familiale, la Colegiul Tehnic de Vest

Casa si masa, pentru copiii cu probleme familiale, la Colegiul Tehnic de Vest

Câteva zeci de adolescenți cu posibilități materiale reduse sunt ajutați să-și termine studiile liceale la Timișoara. La Colegiul Tehnic de Vest este în derulare un proiect-pilot al cărui scop este sprijinirea acestor copii, care fie au părinții plecați la muncă în străinătate, fie provin din familii sărace.

Casa Florarului e praf, dar Wilhelm Muhle va fi, post-mortem, cetatean de onoare al Timisoarei

I-au lăsat casa de izbeliște, însă îi oferă, post-mortem, titlul de cetățean de onoare. Este vorba despre fostul florar imperial Wilhelm Mühle, a cărui reședință era să fie demolată de noii proprietari de etnie romă, determinând proteste în stradă. Consilierii locali vor vota un proiect pe această temă la viitoarea ședință de plen.

Au murit zdrobiti de zidul casei

Doi bătrâni şi un copil au murit joi după-amiază, în judeţul Timiş. Totul s-a petrecut la Nițchidorf. Cei trei dormeau atunci când zidul casei lor s-a prăbuşit peste ei. Cauza, se pare, este ploaia.

Casa prabusita pe jumatate in Piata Traian / FOTO + VIDEO

Update: Pompierii au terminat de degajat zona în care s-a prăbușit jumătate de casă viner dimineață. Traficul tramvaielor a fost reluat. Locuitorii de pe strada Ion Mihalache, în zona Pieței Traian, s-au trezit, vineri dimineață, într-un zgomot infernal. Acoperișul și unul dintre pereții casei de la numărul 18 s-au prăbușit, iar câteva persoane au rămas blocate în imobilul care avea curte comună cu clădirea afectată.

„Din punctul meu de vedere, contractul cu medicii de familie este semnat”

Călin Cristian Careba, preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, e convins că asiguraţii nu vor rămâne fără asistenţă medicală primară de la 1 iunie. Careba spune că nemulţumirile medicilor de familie, legate de contractul cadru pe 2011, sunt nejustificate şi afirmă că există soluţii şi dacă ei nu vor să semneze acest act. Atribuţiile lor pot fi preluate atât de medicii specialişti, cât şi de rezidenţii de medicină de familie.

Baietii destepti ne-au mai platit o polita. Ca de aia sunt destepti!

România e plină de băieţi deştepţi, motiv pentru care majoritatea populaţiei, plebea, o duce din ce în ce mai greu, ca fraiera. Pe lângă tradiţionalii băieţi deştepţi din spaţiul energetic, care vând energie ieftină la tot bogatul, că de aia e bogat, iar pe aia scumpă, la tot săracul, că şi de aia e sărac, firmele de asigurări din România sunt pline de băieţi şmecheri.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.