Tiganii din Lugoj au cumparat casa lui Dracula

Bulibaşa ţiganilor din Lugoj a cumpărat casa celui mai celebru actor care a interpretat personajul lui Dracula. Deși ar fi trebuit să fie un important obiectiv turistic al oraşului timişean, casa în care s-a născut celebrul Béla Lugosi, s-ar putea transforma într-un castel ţigănesc!

Bulibaşa Ioan Boţ este noul proprietar al imobilului de pe strada Bucegi, la numărul 6, în lugoj. Plin de simț civic și mândru nevoie mare, acesta susține că nu se atinge de casa în care s-a născut Béla Lugosi. Cel puțin pentru moment.„Vom face un imobil frumos, aşa cum le-am făcut şi pe celelalte pe care le vedeţi în oraş. Vom înlocui piesele vechi cu unele noi, dar vom pune totul la loc exact cum a fost. Faţada va fi de culoarea crem, discretă, nu ţipătoare, şi vom monta la loc placa memorială, nu ne atingem de nimic. Intenţionăm să facem la fel şi celelalte două case vecine, care sunt tot ale noastre”, a declarat Boţ, citat de www.redesteptarea.ro.

Béla Lugosi, pe numele real Béla Ferenc Dezső Blaskó (n. 20 octombrie 1882, Lugoj — d. 16 august 1956, Los Angeles), a fost un actor celebru mai ales pentru felul în care a dat viață persoanajului Dracula. Mai întâi, Lugosi a apărut pe Broadway, iar mai apoi în prima ecranizare a povestirii clasice despre vampiri a lui Bram Stoker.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Arbeit Macht Frei a spus: (mai 14th, 2013 at 09:42 )

5 milioane de ci-ori => 1 singura solutie

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7

CSM Lugoj se impune la București, pe terenul Rapidului, și termină sezonul pe locul 7. Seria s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei jocuri, iar bănățencele s-au impus și acasă, câștigând astfel întâlnirea cu 2-0 la general. Partida de la București a fost palpitantă! Giuleștencele au câștigat, în prelungiri, primul set, 26-24, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO
O treime din locuitorii județului Timiș au beneficiat, în medie anul trecut, de o prestație de natură socială, arată datele cuantificate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Sumele plătite au fost de peste un miliard de lei. Astfel, drepturile de natură socială au fost în cuantum de 1.170.557.302 lei, ceea ce înseamnă 97.546.442...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În anul 2025, în Timiș s-au efectuat prestații de natură socială de 1,1 miliarde de lei
Sâmbătă, 25 aprilie,  inima Banatului a bătut cu putere în capitala Europei. O mare delegaţie a judeţului Timiş a fost prezentă la festivalul Arthis Fest – Primăvară Culturală din Bruxelles, un eveniment care celebrează tradiția și frumosul. Din delegaţie a făscut parte şi Ansamblul „Cununa Timișului”  din Ghiroda, care a dus la Bruxelles prospețimea jocurilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ansamblul „Cununa Timișului” din Ghiroda a dus  mândria bănățeană la Bruxelles
Primarul Timişoraei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, le aminteşte “suveraniştilor” intoxicaţi de propaganda Kremlinului că, în timp ce de la Bruxelles România a primt 100 de miliarde de euro pentru a construi spitale, şcoli sau autostrăzi, din Rusia ne-au venit până acum doar… drone. El spune despre cei care nu pot rosti cuvântul „Rusia”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre diferenţa dintre Est şi Vest: De la Bruxelles au venit 100 de miliarde de euro, din Rusia… 44 de drone
CSM Lugoj se impune la București, pe terenul Rapidului, și termină sezonul pe locul 7. Seria s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei jocuri, iar bănățencele s-au impus și acasă, câștigând astfel întâlnirea cu 2-0 la general. Partida de la București a fost palpitantă! Giuleștencele au câștigat, în prelungiri, primul set, 26-24, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7
Schimbările din piața muncii din ultimii ani au adus în prim-plan nevoia de adaptare rapidă și de dezvoltare continuă a competențelor. Tot mai mulți angajați și angajatori caută soluții concrete pentru a ține pasul cu aceste transformări, iar formarea profesională devine un instrument esențial în acest proces. În acest context, Fundația Româno-Germană de Pregătire și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Româno-Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională Vladimirescu Arad – investiția în oameni, dezvoltarea competențelor, viitorul comunității
Când își dorești puțin, puțin primești. Poli a jucat slab și la Tășnad și se părea că va câștiga din nou chinuit, ca în celelalte partide din play-off, dar iată că imprevizibilul s-a produs, iar trupa viola a pierdut două puncte mari în județul Satu Mare. Duelul de pe arena Unirea a început echilibrat, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ardelean ne-a dat, Ardelean ne-a luat! Arbitrul din Arad a stabilit scorul final în meciul dintre Tășnad și Politehnica
Concurs care ne amintește că oamenii din trecut au fost cu gândul la un viitor în care tehnologia să aducă plus valoare omenirii. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara a premiat, în 23 aprilie 2026, pe cei mai buni reprezentanți ai tinerei generații de pasionați de tehnologie, în cadrul celei de-a treia ediții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când trecutul se împletește perfect cu viitorul! Idei ale lui Leonardo da Vinci, readuse la viață într-un eveniment special organizat sub egida UPT
Meci cu final așteptat la Pădurea Verde, acolo unde Dumbrăvița avea nevoie de victorie ca de oxigen în meciul cu CSM Reșița, formație fără obiectiv în play-out! Și gazdele s-au impus în fața unei formații care nu a forțat, dar emoțiile nu au dispărut, mai ales că Satu Mare continuă seria victoriilor, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița bate așteptat Reșița și respiră!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.