Scandalurile și contrele de la Consiliul Județean Timiș continuă chiar și după terminarea campaniei electorale. Ca de obicei, protagoniștii certurilor au fost consilierul județean Marian Vasile (PNL) și președintele CJ Timiș, social-democratul Titu Bojin. Cei doi au schimbat replici aspre, totul din cauza unei proceduri banale.
Schimbarea vicepresedinților CJ Timis, amanata pentru decembrie
Schimbarea vicepreședinților Consiliul Județean Timiș, dorită în special de PNL, a fost amânată. Aceasta era preconizată pentru miercuri, dar liberalii au decis să amâne momentul. Problema va fi luată în discuție, cel mai probabil, în luna decembrie.
Plen la CJ Timis, s-ar putea schimba vicepresedintii
Consilierii județeni se întâlnesc miercuri dimineață, în ședința ordinară din noiembrie. Dincolo de o ordine de zi ceva mai stufoasă decât în lunile trecute, discuțiile s-ar putea încinge la maximum. Asta, dacă aleșii care nu sunt din PSD se vor înțelege asupra eventualei înlocuiri a vicepreședinților.
Targ de Craciun in premiera, in Bastionul Theresia
Luna decembrie se anunță plină de surprize pentru timișoreni. Ei vor putea cumpăra daruri pentru cei dragi și de la un târg de Crăciun care se va deschide pentru prima dată în Bastionul Theresia.
Robu e cu ochii pe CJ Timis: il vrea pe Marian Vasile inapoi in scaunul de vicepresedinte
Zilele trecute, Marian Vasile a anunțat că se intenționează schimbarea vicepreședinților de la Consiliul Județean Timiș. Liberalul și-a pierdut funcția în luna iunie, dar în cel mai scurt timp ar putea reveni. Deși nu știe dacă are susținerea majorității, un lucru este cert: Nicolae Robu îl vrea înapoi.
CJ Timis nu poate prelua realizarea centurii de sud
Opoziția a propus, în plenul CJ, ca realizarea centurii ocolitoare a Timișoarei să fie preluată de administrația județeană, care ar putea colabora cu cea locală, eventual cu bani de pe Programul Operaţional Regional. Amendamentul a căzut la vot.
Patriarhul Daniel, aproape sa devina cetatean de onoare al Timisului
Județul Timiș ar putea avea un nou cetățean de onoare. Asta, dacă aleșii județeni vor de acord, în plenul următor, cu decernarea acestui titlu către Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Proiectul este o adevărată dovadă de ecumenism politic, fiind semnat de patru social-democrați și un democrat-liberal.
IPS Corneanu, cetatean de onoare post-mortem al Timisului
Consiliul Județean Timiș a ținut vineri un moment de reculegere în memoria Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu. Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a anunțat apoi că înaltul ierarh va primi, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al județului.
Marian Vasile si Titu Bojin nu mai cad la pace. Vineri, etapa pe bani pentru comune
O nouă rundă a meciului Marian Constantin Vasile – Titu Bojin a avut loc vineri, la plenul Consiliului Județean Timiș. De când liberalul a fost schimbat din funcția de vicepreședinte al CJ, cei doi nu mai cad la pace, iar insultele și acuzele sunt parcă specificate pe ordinea de zi.
Un nou scandal la CJ: de la bani pentru biserici, la masurarea de… „barbatii”
Plenul Consiliului Județean Timiș este un adevărat teren de luptă între opoziție și putere. Vineri, dezbaterea s-a aprins pe tema banilor repartizați pentru biserici. S-a ajuns la invitații de măsurat „bărbății” și s-a aruncat apelative dintr-o parte într-alta. La final, s-a votat alocarea a 600.000 de lei pentru cultele din județ.
Sapte masini noi pentru Politia Timis, de la CJ
Poliția Timiş a primit maşini noi de la consiliul județean. Cele șapte autovehicule au fost cumpărate cu fonduri de la CJ, la propunerea Autorității Teritoriale de Ordine Publică.
Banii pentru turism, inca un motiv de cearta in CJ Timis
Plenul Consiliului Judeţean Timiş a fost presărat, miercuri, de insulte şi discuţii interminabile. Încă un motiv de ceartă a fost un proiect prin care se dorea atribuirea a 40.000 de lei către Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului. Proiectul a trecut, dar consilierii s-au certat ca la ușa cortului.
Scandal la CJ Timis! Acuzat de „elan mesianic”, Bojin si-a asigurat preluarea Spitalului CFR
Certuri aprinse la Consiliul Judeţean Timiş, pe tema Spitalului CFR. Primul punct de pe ordinea de zi a fost dezbătut mai bine de o oră, dar în final consilierii au votat pentru trecerea spitalului în subordinea CJ. Ca niciodată, aproape toţi s-au înghesuit să ia cuvântul, s-a lăsat cu tăieri de microfoane, iar lui Titu Bojin i-a fost imputat „elanul mesianic”.
Cadou de dupa vacanta: consilierii judeteni au primit tablete
Consilierii județeni din Timiș nu se vor mai chinui, de acum încolo, cu mapele de ședință. Ei au intrat definitiv în epoca digitală, iar de acum își vor face treaba cu ajutorul tabletelor electronice pe care le-au primit miercuri, înainte de începerea plenului. Abonamentul lunar pentru fiecare tabletă va costa CJ 17.5 euro, fără TVA. În total, sunt 40 de astfel de dispozitive.
S-a terminat vacanta la Consiliul Judetean Timis
Consilierii județeni din Timiș și-au terminat concediile. Ei urmează să se întrunească în ședință ordinară miercuri, 27 august. Pe ordinea de zi sunt 16 puncte, printre care numirile de directori la Muzeul Banatului și Muzeul Satului, dar și închirierea unor spații de la Spitalul Județean.
In „meciul” tantari – CJ Timis conduc… insectele! Primaria se uita de pe margine
Cu chiu, cu vai, la Timișoara a început dezinsecția aeriană. Asta, după ce țânțarii au exasperat locuitorii orașului de pe Bega, pentru care orice ieșire din casă la ceas de seară echivalează cu un atac „sângeros” al acestor insecte. Primăria încă nu are contract de dezinsecție, așa că noroc cu… elicopterul sau avionul CJ Timiș!
Primaria alunga tantarii cu… elicopterul CJ Timis
Orice seară la terasă din Timisoara se lasă, pentru mulți, cu atacuri „sângeroase” ale țânțarilor. Asta, în condițiile în care primăria nu are contract cu o firmă specializată, după ce vechiul act a expirat. Salvarea vine de la CJ Timiș, care scoate elicopterul și „dă” după insecte. Primăria doar… anunță.
Dobra i-a luat locul lui Bojin în AGA de la Poli
Consiliul Județean Timiș are, de miercuri, reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor de la ACS Poli. Călin Dobra a fost votat în unanimitate, în plen, astfel că îi ia oficial locul lui Titu Bojin la clubul de fotbal. Președintele CJ s-a retras din această funcție.
Bojin si-a luat consilier femeie, ca sa nu aiba numai Robu! A ales o „fata isteata”
Președintele Consiliului Județean, Titu Bojin, a decis să își ia un nou consilier personal. Este vorba despre Romanița Jumanca, consilier local, pe care Bojin a ales-o pentru experiența sa, dar și pentru că nu vrea ca Nicolae Robu să fie singurul politician local care are… consilier femeie.
Bojin, despre acuzele lui Marian Vasile: „Ce prostii tot vorbim?”
Titu Bojin a declarat, încă de săptămâna trecută, că, anul acesta, nu se va mai face centru intermodal. De vină este lipsa de fonduri, dar președintele CJ spune că discuțiile vor fi reluate în 2015. Marian Vasile, fost vicepreședinte al CJ Timiș, susține însă că, prin atitudinea sa, Bojin ar fi blocat mai multe proiecte. Titu Bojin îl trimite la plimbare pe fostul său subaltern.