Temperaturile mici din luna mai i-au obligat pe cei de la COLTERM să prelungească furnizarea căldurii pe timp de noapte, până pe data de 18 a lunii respective. Acest lucru s-a regăsit în facturile clienţilor care au ales plata încălzirii în varianta 40% pe timp de vară.
Colterm întrerupe apa caldă pe câteva străzi din Timișoara
Colterm va întrerupe vineri, 5 iulie, furnizarea apei calde. Societatea de termoficare trebuie să intervină pentru remedierea unor deranjamente apărute în puncutl termic, la PT 74A. Astfel, astăzi, 5 iulie, între orele 8.00 – 14.00, vor fi afectați cosumatorii care locuiesc pe străzile M. Kogălniceanu, Lorena și Telegrafului. La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de…
Zeci de străzi din Timișoara rămân fără apă caldă din cauza unor avarii
Și astăzi, 26 iunie, Colterm este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde în Timișoara. Societatea de termoficare execută lucrări de remediere a unor defecțiuni tehnice la rețeaua termică. Astfel, va fi întreruptă furnizarea apei calde la PT 27 28, 29, 38, 39, 40, 41 în ziua de miercuri, 26 iunie 2019, între orele 8.00 –…
Avarie Colterm: zeci de străzi din Timișoara rămân fără apă caldă
Mii de timișoreni vor fi afectați astăzi, 25 iunie, timp de șase ore, de întreruperile apei calde. Colterm este nevoită să sisteze serviciile din pricina unor defecțiuni la rețeaua primară, astfel că va fi întreruptă apa caldă la PT 12, Sorin Titel, Siret, Plevna și Madgearu, între orele 10.00 – 16.00. Nu vor avea apă…
Zone importante din Timișoara, fără apă caldă. Lucrări efectuate de Colterm
Zone importante ale Timișoarei vor rămâne fără apă caldă. Colterm este nevoită să întrerupă serviciul pentru efectuarea unor lucrări de modernizare la rețeaua termică. Astfel, joi, 20 iunie, între orele 8.00 – 14.00, se va întrerupe furnizarea apei calde la PT 22A, 25, 22 Tribunal și 13A. Vor fi afectați consumatorii de pe străzile Aradului,…
Colterm întrerupe apa caldă pe mai multe străzi din Timișoara
Colterm este nevoită să întrerupă apa caldă astăzi, 13 iunie, timp de câteva ore, pentru efectuarea unor lucrări în centrala termică. Serviciul va fi întrerupt la CT Dunărea și PT. CFR, între orele 8.00 – 16.00. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe străzile Bîrzava, Ciobanului, Cosmonauților, Lisabona, Măslinului, Dunărea, dar și Liceul Tehnologic „Dimitrie…
Colterm previzionează pe 2019 un profit de 179.000 de lei, cu care va trebui să acopere datorii vechi de 45 de milioane de lei
Consilierii locali din Timişoara vor avea pe masă la următoarea şedinţă de plen proiectul de buget al societăţii locale de termoficare, Colterm. Conform acestuia, compania merge în acest an pe profit, unul de 179.000 de lei, dar care nu ia în calcul găurile imense rezultate din anii trecuţi, care înseamnă peste 45 de milioane de lei ce vor trebui cumva şi cândva acoperite.
Fără apă caldă pe unele străzi din Timișoara
Colterm este nevoită să întrerupă apa caldă și cea rece hidrofor, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță. Va fi întrerupt serviciul la PT 8C, joi, 6 iunie, în intervalul orar 8.30 – 15.00. Astfel, vor fi afectați consumatorii de pe străzile Buftea, bv. Revoluției 1989 și Tulnic. La finalizarea lucrărilor va fi posibil să apară…
Fără apă caldă la robinetele timișorenilor
O zonă a Timișoarei va fi afectată de întreruperile în furnizarea apei calde și a celei reci. Colterm este nevoită să sisteze serviciul pentru implementarea sitemului de automatizare SCADA. Astfel, miercuri, 29 mai, între orele 8.00 – 15.00, vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe străzile Divizia 9 Cavalerie și Olanda. „La finalizarea lucrărilor poate…
Întreruperi masive ale căldurii și apei calde în Timișoara
Locuitorii de pe zeci de străzi din Timișoara vor rămâne vineri, 24 mai, timp de șapte ore, fără apă caldă și fără încălzire. Colterm este nevoită să remedieze defecțiuni tehnice la rețeaua primar, astfel că va fi întreruptă apa caldă și încălzirea la PT86, Vulturii, 88, 89 și Vasile Lupu. În intervalul 8.00 – 15.00…
Colterm semnează pentru un nou contract de retehnologizare pe bani europeni, în valoare de 30 de milioane de lei.
Compania locală de termoficare a Timişoarei, Colterm, va beneficia de un contract de finanţare de 30 de milioane de euro pentru retehnologizare. Vestea l-a făcut mândru pe primarul Nicolae Robu, care a anunţat că a primit contractul de finanţare semnat de ministrul Finanţelor, şi temporar, al Fondurilor Europene, Orlando Teodorovici. Suntem singura primărie din ţară…
Mii de timișoreni rămân fără apă caldă
Vineri, câteva mii de timișoreni vor rămâne nu doar fără curent, dar și fără apă caldă. Întreruperile sunt cauzate de lucrările care vor fi efectuate de ENEL SA la rețeaua de medie tensiune. Vor fi opriri în alimentarea cu energie electrică, iar COLTERM este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde la PT SDM, în ziua…
Peste 300 de familii din cartierul Freidorf vor avea apă caldă produsă de panouri solare
Locuitorii din zona Freidorf din Timişoara beneficiază din acest an de apă caldă produsă prin intermediul panourilor solare. O centrală termică de cartier operată de Colterm a montat 75 de panouri solare, care vor asigura deservirea populaţiei o bună perioadă din an, prin utilizarea căldurii solare. Colterm e mai „eco”, după ce a finalizat investiţia…
Colterm deschide din nou robinetele cu căldură la Timişoara
Surpriză pentru timişorenii conectaţi la sistemul centralizat de încălzire. Pregătiţi-vă să deschideţi din nou buzunarele, Colterm vă bagă agent termic în calorifere din nou. Colterm a anunţat că reia furnizarea energiei termice. Din cauza înrăutățirii prognozei meteo, care preconizează temeraturi minime nocturne până la 6 grade, pentru mai mult de trei zile consecutiv, începând de…
Căldura de afară închide robinetele Colterm pe acest sezon
Compania locală de termoficare, Colterm, a anunţat că va opri furnizarea energiei termice în Timişoara, începând de miercuri. Decizia a fost luată ca urmare a încălzirii temperaturilor exterioare din ultimele zile.
Colterm primeşte 5,7 milioane de euro de la Primăria Timişoara pentru achiziţia de certificate verzi
Colterm primeşte un nou sprijin financiar din partea Primăriei Timişoara. Consiliul local a aprobat alocarea a aproape şase milioane de euro, care vor fi plătiţi în rate egale în următoarele şase luni pentru achiziţia de certificate verzi. Sursa acestora este cea „clasică”, Primăria Oradea, aceasta după ce sursa iniţială avută în vedere a căzut. Primăria…
Consilierii locali sunt chemaţi la vot „de îndată” pentru a aproba plata în contul Colterm a 5,7 milioane de euro
Consilierii locali sunt chemaţi vineri să voteze „de îndată” aprobarea mandatării primarului să acopere datoriile celor de la Colterm. Primăria va achiziţiona pentru compania de termoficare a oraşului certificate verzi, din nou de la Primăria Oradea. Primarul Nicolae Robu îi va mânia din nou pe aleşii locali, convocându-i la o nouă şedinţă de consiliu „de…
COLTERM a început să reducă furnizarea agentului termic
O dată cu încălzirea vremii (temperaturile peste zi pot depăși 20 de grade), COLTERM a început să reducă temperatura de furnizare a energiei termice pe timpul zilei. Abonaţii furnizorului de căldură pot închide însă agentul termic de la vanele amplasate la subsolurile blocurilor.
Timișorenii din zona Circumvalațiunii – Gheorghe Lazăr, fără apă și căldură
Mii de timișoreni vor rămâne vineri, 5 aprilie, fără apă la robinete, dar și fără încălzire. Colterm este nevoită să întrerupă furnizarea serviciilor ca urmare a unor lucrări efectuate de ENEL SA la rețeaua de medie tensiune, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică. Astfel, mâine va fi întreuptă apa și încălzirea în…
Colterm întrerupe miercuri apa caldă şi căldura în zona centrală a Timişoarei
În vederea remedierii unei defecțiuni tehnice la rețeaua primară, Colterm anunţă întreruperea furnizării apei calde și a încălzirii la Punctele Termice 1A, 1B, 2, 3, 4, 4A ,4B, 24, în ziua de miercuri, 3 aprilie, între orele 8.00-16.00. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: 7 Aprilie, Brediceanu, Col.Enescu, Paris, Postăvarul, 6…