Arhiva pentru eticheta: copii

Reguli noi la Filarmonica Banatul: copiii nu mai au voie la concerte decat in conditii speciale

Reguli noi la Filarmonica Banatul: copiii nu mai au voie la concerte decat in conditii speciale

Filarmonica Banatul va funcționa, de acum încolo, după reguli mult mai stricte pe care trebuie să le respecte publicul. Totul, pentru ca spectacolele să se desfășoare în condiții cât mai bune, iar plătitorii de bilete să fie deranjați cât mai puțin. Copiii foarte mici nu vor mai putea veni la concerte, iar telefoanele mobile vor fi interzise.

Cainii utilitari de la Rescue TM, cel mai frumos cadou de 1 Iunie pentru copiii de la Lenau / FOTO

Zeci de copii încântați și trei câini incredibili de liniștiți, într-o zarvă uriașă: aceasta a fost atmosfera, miercuri, în curtea de la „Lenau mic”. Cei de la Rescue TM – Asociația Salvatorilor Voluntari Timiș au venit să le arate celor mici ce poate face un patruped… civilizat. S-a lăsat cu mângâieri și joacă. În spate e însă multă muncă, dar și multă prietenie.

Teatrul Merlin, inca doua premii pentru „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” / FOTO

Unul dintre cele mai frumoase spectacole din ultimii ani de la Teatrul „Merlin” a fost premiat la Galați. Basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” a făcut senzație la Festivalul Internațional de Animație „Gulliver”, de unde s-a întors acasă cu două distincții.

Fa o fapta buna! Doneaza pentru hidroterapie si ajuti sute de copilasi

Hidroterapia s-a dovedit a fi foarte eficientă pentru micuții cu nevoi speciale. Astfel, 200 de copii din Timiș vor beneficia săptămânal de ședințe gratuite de hidroterapie oferite de Școala Mamei Junior. Pentru ca totul să decurgă ca pe roate sunt necesare însă diferite materiale specifice acestui tip de terapie, așa că sunteți sunt rugați să dați o mână de ajutor la cumpărarea lor.

curs

Cu un penar si o carte poti schimba o viata! Ajuta copiii din Timis sa mearga la scoala

Penare, cărți, ghiozdane sau cărți. Toate par lucruri obișnuite pentru un elev, dar în jur de 400.000 de copii din România nu beneficiază de astfel de lucruri, motiv pentru care mulți dintre ei nu sunt încadrați în sistemul educațional. Organizația Salvați Copiii încearcă să schimbe acest lucru, dar e nevoie de ajutorul timișorenilor. Implică-te și tu!

1 milion de monede pentru un spital! Sansa la viata pentru copiii bolnavi de cancer

Sigur aveți, uitate prin buzunare, monede de 1 ban, 5, 10 sau 50 de bani. Le puteți arunca în pușculițe sau… le puteți dona într-un scop nobil. Timișorenii sunt invitați să dea o mână de ajutor la înființarea primului centru independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Se caută… patru tone de monede!

O supa pentru fiecare copil! Birsasteanu vrea ca primaria sa asigure pranzul pentru elevi

Medicul Florică Bîrsășteanu, candidat al PSD la PMT, vrea ca primăria să le asigure elevilor un prânz cald în fiecare zi. Mai mult, meniul trebuie să fie unul corect din punct de vedere… caloric și nutrițional. Cum va pusă în practică o astfel de idee nu se știe

Numarul copiilor abuzati sexual din Timis creste! O fetita a fost agresata chiar de sotul mamei

Tot mai mulți copii din Timiș sunt abuzați sexual. Nu doar că se vede o diferență între anul 2014 și între anul 2015, dar chiar în cele trei luni ale anului curent s-au înregistrat nouă astfel de cazuri. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș încearcă acum să-i ajute pe micuți.

Parintii reclama, scoala nu confirma: cazuri de scarlatina in Giroc

Scandalul cazurilor de scarlatină de la școala din Giroc e departe de a se fi stins. De la finele anului trecut, unii părinți susțin că în școli nu se face dezinfecție, iar copiii nu sunt controlați, în timp ce Direcția de Sănătate Publică spune că nu există oficial nicio îmbolnăvire. La Inspectoratul Școlar Timiș au ajuns doar rapoarte legate de purtători sănătoși ai streptococului.

Fara precedent: fotbal fara arbitri! Se intampla in judetul Timis

Ultima şedinţă a Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal i-a lăsat cu gura căscată pe reprezentanţii cluburilor de copii şi juniori. Mesajul oficialilor din fotbalul judeţean este fără precedent! Mai exact, jocurile oficiale în care sunt angrenate echipele de copii şi juniori nu vor mai fi arbitrate de „fluieraşii” Comisiei Judeţene de Arbitraj.

Start la inscrieri in clasa 0! La o scoala din Timisoara s-a stat la coada cu noaptea in cap

Părinții ai căror copii vor merge la școală din toamnă s-au grăbit să-i înscrie pe micuți în clasa pregătitoare. Chiar dacă mai au la dispoziție trei săptămâni, unii părinți nu au stat pe gânduri și s-au prezentat la școli chiar înainte de începerea programului de lucru.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.