Baroque||Urban, proiectul care aduce publicului timișorean un mod inedit de percepție a artei, vine cu o nouă supriză. Copiii sunt invitați la un eveniment special care îi va introduce în tainele barocului și le va oferi posibilitatea de a încerca ei înșiși să devină pictori.
Este vorba despre un atelier de pictură destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, care se va desfășura sub îndrumarea artistei Lorena Diana Garoiu. Copiii vor putea face un tur de expoziție Baroque||Urban, pentru a înțelege mai bine elementele care definesc stilul baroc, pentru a-și face o mai bună impresie asupra identității socio-culturale a orașului și pentru a pătrunde în pictura contemporană a artistului Gheorghe Fikl. Atelierul, care va avea loc între orele 17 și 18.30, în Piața Unirii nr. 1, în fața Muzeului de Artă, este gratuit, însă cei care vor să participe sunt rugați să se înscrie în prealabil printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Baroque||Urban. În caz de vreme nefavorabilă, atelierul se va ţine în interiorul Muzelui de Artă. Expoziția Baroque ǁǁ Urban poate fi vizitată până pe 23 septembrie.
Comentarii prin facebook