Ușor-ușor, lumea se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă, așa că un concert special nu poate fi decât binevenit. Spectacolul „André Rieu – Crăciunul cu André”, transmis prin satelit de la Maastricht, va putea fi văzut la Timișoara la jumătatea lui noiembrie.
Avocatii din Timis se apuca de cantat!
La Timișoara se va constitui, săptămâna viitoare, primul cor al avocaților din Timiș! Concertele vor fi exclusiv în scopuri caritabile, primul dintre ele urmând să aibă loc de Crăciun, în sprijinul Fundației United Way Romania.
Atentie unde aruncati brazii de Craciun! Retim face precizari
Sezonul sărbătorilor de iarnă s-a încheiat, iar timișorenii au început să scoată din case brazii pe care i-au împodobit de Crăciun. Trebuie însă să știți că pomii uscați nu sunt ridicați de mașinile de salubritate care adună deșeurile menajere.
La sarbi s-a aprins stejarul! Poate sa vina Craciunul / FOTO
În curtea Catedralei Ortodoxe Sârbeşti din Piaţa Unirii s-a aprins și miercuri seară tradiționalul badnjak, iar apoi credincioșii sârbi de rit vechi au intrat în biserică, pentru slujbă. E Ajunul Crăciunului pentru ei, așa că sezonul sărbătorilor de iarnă este în plină desfășurare.
Premii de sarbatori la mall: 19 norocosi au vazut Craciunul in… HD
La Iulius Mall Timişoara, mii de persoane au avut, de Crăciun, un motiv de bucurie în plus. Televizoare de ultimă generație și de premii au ajuns la clienții care au participat la campania Crăciun High Definition.
Masa plina, dorinta cea mai mare a romanilor de sarbatori
În perioada sărbătorilor de iarnă, românii cheltuie cei mai mulți bani pe… mâncare! Asta rezultă dintr-un studiu realizat în mediul urban de o companie specializată. Conform acestuia, orășenii vor aloca, în medie, un buget total de Crăciun și Revelion de aproape 1.600 de lei.
De dupa gratii, Tender le doreste prietenilor sai pace si libertate
Sărbătorile petrecute în detenție le dau ocazia deținuților celebri ai României să mediteze la sensul vieții. Omul de afaceri Ovidiu Tender este ultimul intrat în „galeria” celor care își felicită apropiații prin Internet, de după gratii. Tender ispășește o condamnare de peste 12 ani.
Scrisoare pastorala la sarbatoarea Nasterii Domnului
Astăzi Dumnezeu a venit în mijlocul nostru, întrupându-se, făcându-se om întru toate asemenea nouă, afară de păcat. S-a înjosit pentru a ne înălța. S-a făcut părtaș de firea noastră omenească, pentru ca sa ne facă părtași de firea Sa dumnezeiască.
Mesajul Excelentei Sale Martin Roos, cu ocazia Sfantului Craciun
Milostivirea este unul dintre lucrurile esențiale ale vieții noastre, din care cu toții ne hrănim și din care trăim. A fi beneficiari ai milostivirii, a o primi pe aceasta și a o dărui mai departe, a-i face părtași pe alții de ea, este de fapt pâinea noastră cotidiană, din care cu toții ne susținem existența.
Craciun fericit!
Sărbători fericite, cu bucurie și oameni dragi alături! S-aveți parte de Crăciunul pe care vi-l doriți, iar Moș Crăciun să treacă pe la fiecare dintre voi, cu daruri de suflet! Vă mulțumim că ne sunteți alături și vom încerca, și pe mai departe, să nu vă dezamăgim!
De sezon! In ajun de Craciun, in Piața Unirii au aparut… terasele / FOTO
Timișorenii preferă să-și bea cafeaua la terasă… indiferent de anotimp! Asta pare a fi concluzia la care au ajuns unii comercianți din Piața Unirii. Profitând de vremea călduroasă și de faptul că șantierul din Cetate se apropie de final, proprietarii unor localuri din zonă au decis să readucă mesele în stradă.
Inca aveti timp sa mai faceti cumparaturi! Programul marilor magazine
Febra sărbătorilor a cuprins pe toată lumea, așa că magazinele sunt supraaglomerate, iar ieșitul la cumpărături este o adevărată aventură. Marile centre comerciale, dar și supermarketurile și-au adaptat orarele, astfel încât să puteți bifa integral listele de cumpărături.
Filarmonica Banatul debuteaza la… mall, sub pomul de Craciun
A cântat pe pista unui aeroport, în pădure sau pe… Bega, așa că de ce nu ar repeta experiența la mall? Filarmonica „Banatul” va marca o nouă premieră duminică seară, sub bradul de Crăciun, și le va oferi timișorenilor un cadou prețios.
Craciun ca-n povesti si premii tentante, la mall / FOTO
Brazi, decoraţiuni și luminițe, ca într-o poveste adevărată. La mall, Moș Crăciun a venit ceva mai repede și a adus, în Curtea de Onoare, un brad înalt de 20 de metri, împodobit cu zeci de funde aurii. În plus, în fiecare zi, un norocos pleacă acasă cu un super-televizor.
100 de copii cu dizabilitati, invitati la o petrecere de Craciun pe… cai
În jur de 100 de copii cu dizabilități din Timișoara sunt așteptați la o petrecere de Crăciun neobișnuită. Micuții se vor putea plimba călare, vor asculta colinde și, pentru că au fost cuminți, vor primi daruri. Totul, la Centrul de Hipoterapie și Dresaj Natural HorsEmotion din Ianova.
Un alt fel de pom de Craciun, la Timisoara! Brad de minimum 15 metri din materiale reciclabile
După ce au creat cel mai mare pod de PET-uri din lume, voluntarii de la EcoStuff Romania intenționează să aducă în orașul de pe Bega un proiect la fel de îndrăzneț. Este vorba despre un pom de Crăciun, înalt de cel puțin 15 metri, care va fi realizat din materiale reciclabile. Totuși, pentru realizarea pomului e nevoie și de ajutorul tău!
Lotul 2 al autostrazii Timisoara-Lugoj, deschis in cel mult 10 zile! Depinde doar de vreme / FOTO
Lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj va fi inaugurat înainte de finalul acestui an, deși termenul de finalizare este iulie 2016. În prezent, conform datelor de la CNADNR, lucrarea este terminată în proporție de 95,45%, fiind încă de lucru la pasaje. Dacă vremea va fi favorabilă și vor putea fi făcute marcajele, autostrada poate fi deschisă în cel mult 10 zile.
Program de sarbatori la Primaria Timisoara: cat se mai lucreaza cu publicul pe CD Loga 1
Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor de iarnă, Primăria Timişoara îşi suspendă programul cu publicul în intervalul 18 decembrie 2015 – 8 ianuarie 2016. În noul an, prima zi lucrătoare cu publicul va fi 11 ianuarie. Unele departamente vor lucra însă și în această perioadă.
Cadourile perfecte pentru cei dragi si decoratiuni pentru Craciun, la targul de la mall
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar timișorenii au pornit deja în căutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi. O ofertă foarte bogată îi așteaptă la târgul de Crăciun, care se va deschide joi. De asemenea, aici vor putea fi găsite și cele mai frumoase decorațiuni festive.
Strauss Festival Orchestra, dubla „portie” de Craciun vienez la Timisoara
Pentru al patrulea an consecutiv, Strauss Festival Orchestra Vienna aduce la Timișoara un spectacol de poveste, „Christmas in Vienna”. Pentru că melomanii s-au înghesuit să cumpere bilete, vor fi nu un concert, cum fusese anunțat inițial, ci două.