Scrisoare pastorala la sarbatoarea Nasterii Domnului 2017

Alexandru, din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj

Onoratului cler și iubitului popor credincios
Har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Isus Cristos

„Iată vă vestesc bucurie mare, care va fi la tot poporul: Vi s-a născut astăzi Mântuitor, care este Cristos Domnul.” (Lc 2, 10-11)

Iubiți frați întru preoție,
Iubiți credincioși,
Iubiții mei fii sufletești,

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns să petrecem împreună, în libertate, pentru a douăzeci și opta oară sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, Sfântul Crăciun. Sărbătoarea Crăciunului este o zi de mare bucurie pentru tot poporul, pentru toate popoarele lumii. La Nașterea lui Isus, un înger al Domnului a vestit păstorilor ce păzeau oile în apropierea peșterii din Betleem spunând: „Vi s-a născut astăzi Mântuitor, care este Cristos Domnul” (Lc 2,11).

De aceea Crăciunul este o zi de mare bucurie pentru creștini în primul rând și pentru întreg neamul omenesc.

Profetul Isaia cu mii de ani înainte de nașterea Domnului, ne spune cum se va chema pruncul mult așteptat în ziua de Crăciun: „Iată Fecioara va zămisli și va naște fiu, căruia îi va pune numele Emanuel”, Dumnezeu cu noi (cf Is 7,14). Iar evanghelistul Matei ne relatează, legat de acest nume, visul Sfântului Iosif, împlinirea profețiilor: „Iată că un înger i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosife fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Spiritul Sfânt. Ea va naște fiu și-i vei pune numele Isus, căci El va mântui poporul său de păcatele sale” Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin profetul Isaia (cf. Mt 1,20-23).

Pentru noi este fascinant să vedem profețiile care se împlinesc, la care noi suntem martori. Sunt totuși și astăzi unii care spun: „Cristos s-a născut pentru mine, dar mie nu-mi pasă și-L părăsesc pe Domnul”, sau „Dumnezeu este cu mine, dar mie nu-mi pasă de prezența Sa”. Care este atitudinea noastră? Plecăm și noi cu ei? Trăim și noi în indiferență? Nu! Să spunem și noi împreună cu apostolul Petru: „Doamne, la cine vom merge? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am crezut și am cunoscut că tu ești Cristos Fiul lui Dumnezeu” (In 6,68-69).

Iubiți credincioși,
Atmosfera Crăciunului a cuprins deja casele și viața voastră. Domnul este aproape. Se simte atmosfera de sărbătoare.

Cât de puternic este parfumul bradului și cât de răsunătoare sunt colindele care s-au grăbit să apară și să ne bucure ziua! Totul pare pregătit pentru marele eveniment. Însă sufletul nostru este și el pregătit? De fapt, ce urmează să se întâmple? Un schimb de cadouri, o reuniune de familie, o revedere cu cei dragi? Toate acestea vor fi în afară, bucuria trupului și strălucirea ochilor, dar în interior, în suflet, ce sărbătoare va fi? Suntem pregătiți să-l primim pe cel pe care-l mărturisim spunând că este Fiul lui Dumnezeu născut, iar nu creat, de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire S-a coborât din ceruri, S-a întrupat de la Spiritul Sfânt și din Maria Fecioara și s-a făcut om? Iată cine vine: Dumnezeu adevărat și om adevărat. Suntem pregătiți pentru un oaspete atât de mare? Sau continuăm să trăim în indiferență, spunând cu inima împietrită: „Dumnezeu Se naște pentru mine, Se face om, dar mie nu-mi pasă”?

Astăzi Cristos nu caută o casă unde să Se nască, ci un suflet, o inimă care să-L primească și să-I spună: „Vino! Vino, Doamne Isuse!” Astăzi Domnul nu vrea cadouri, lumini, brazi, ci suflete care să se închine și să spună:„Tu ești Dumnezeu adevărat și om adevărat”.

Crăciunul este sărbătoarea lui Emanuel – Dumnezeu cu noi. Cu noi este Dumnezeu! Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri, El este cu noi și a locuit și locuiește între noi (cf. In 1,14). Să-L primim cu multă dragoste și recunoștință pe Isus Care a venit între noi, ca pe cel mai mare cadou de Crăciun din partea Tatălui Ceresc:„Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (cf. In 3,16).

Iubiți ascultători,

În această sfântă zi a Nașterii Domnului să ne bucurăm că nu suntem singuri în lumea aceasta căci Dumnezeu este cu noi. Profeția lui Isaia s-a împlinit! Fecioara a născut Fiu al cărui nume este „Dumnezeu cu noi”, Emanuel; este Isus care a adus mântuirea neamului omenesc.

Câtă consolare ar trebui să primim astăzi, de Crăciun, meditând adevărul acestui nume: Emanuel – Dumnezeu cu noi! Atunci când suntem loviți de încercările vieții, atunci când suntem căzuți și nu mai găsim forța de a ne ridica, atunci când suferințele îneacă în noi dorința de a mai trăi, să privim la Emanuel – Dumnezeu cu noi și să înțelegem că tocmai în acele momente el este cu noi, suferă împreună cu noi, se întristează împreună cu noi așa cum întristat până la moarte a fost sufletul său în grădina Ghetsimani (cf. Mt 26,38). Dar mai ales trăiește împreună cu noi, luptă împreună cu noi și învinge prin Sfânta Înviere a Sa moartea, păcatul, slăbiciunea noastră. Chiar dacă toți ne vor părăsi, El rămâne cu noi, rămâne pentru totdeauna Dumnezeu cu noi, Cristos în mijlocul nostru, Dumnezeu pentru noi. Să ne lăsăm inima cuprinsă de acest adevăr: nu suntem singuri, ci însuși Domnul este cu noi, este de partea noastră și ne călăuzește pașii spre sărbătoarea vieții

Cu aceste gânduri și cu părintească dragoste, Vă dorim să petreceți Sfintele sărbători ale Nașterii Domnului și ale Anului Nou 2018 cu sănătate și belșug de haruri cerești.

Sărbători fericite!
La mulți și fericiți ani!

Cu arhierești binecuvântări,

†Alexandru
Episcop de Lugoj

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.