Spiritual vorbind, sărbătoarea Crăciunului este strâns legată de renaștere și de redescoperirea sinelui. Crăciunul este acea sărbătoare în urma căreia totul se redefinește. Pornind de la aceste considerente, se poate spune că sărbătoarea Nașterii Domnului este poate prilejul cel mai bun pentru redescoperirea tradițiilor românești.
„Bucuria vine din lucruri marunte”, pentru copiii de la „P.P. Neveanu”
Timișorenii sunt invitați marți, la evenimentul caritabil „Bucuria vine din lucruri mărunte“, organizat pentru copii cu dizabilități din familiile defavorizate de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „P.P. Neveanu”.
„Craciunul e pentru toata lumea”, eveniment caritabil
Masteranzii de la Economie strâng lucruri pentru oamenii străzii. Dacă de Crăciun, de regulă, lumea adună cadouri pentru copii, niște tineri din Timișoara vor să îi fericească pe boschetari. Timișorenii cu inimă mare sunt invitați, vineri seara, să facă o faptă bună, la un eveniment caritabil, cu povești, dedicat oamenilor străzii.
Inscrieri pentru Targul de Craciun
Primăria Timişoara organizează, în acest an, a șasea ediție a Târgului de Crăciun, atât în Piața Victoriei, cât și pe strada pietonală Mărășești. Evenimentul are loc în perioada 1 decembrie 2012 – 2 ianuarie 2012. În această perioadă, comercianții se pot înscrie.
Vine Craciunul pe stil vechi!
Pentru 7.000 de timișoreni, Moș Crăciun vine abia in noaptea de vineri spre sambata. Ei întâmpină ziua cu „Sretan Bozic!” și celebrează Crăciunul pe rit vechi.
Mai putine excese alimentare, mai putine solicitari la Ambulanta
Timişorenii nu au făcut excese de sărbători. Numărul celor care au ajuns la unităţile de primire urgenţe din oraşul de pe Bega este, potrivit medicilor, unul obişnuit pentru această perioadă.
Mos Craciun, asteptat in alb-violet / FOTO
Dragostea faţă de Poli Timişoara nu are limite pentru unii suporteri ai trupei bănăţene. Este şi cazul Kristinei, care și-a împodobit bradul de Crăciun complet violet.
Craciunul, in lume
Fiecare țară sărbătorește în felul ei Crăciunul. Fiecare popor are mâncarea sa specifică, tradițiile și obiceiurile sale, iar Moș Crăciun are multe alte denumiri. Toți au însă în comun bucuria de a sărbători alături de familiile lor acest moment special, atât de așteptat tot anul.
Distractie de Craciun in cluburile din Timisoara
Petrecerile continuă şi în acest weekend. Moş Crăciun vine cu multe surprize pentru cei care aleg să-şi petreacă sărbatorile în cluburile timişorene. Party-urile tematice de Crăciun încep încă de joi, când “Santa Claus is coming to Eve Fashion Lounge”. Cei din Porky’s vă invită la tăierea porcului, în Al-Kimia e “One Russion Night”, iar în Jazz Office e seara “Christmas Jazz”.
Cadouri de Craciun pentru caminul de batrani de la Serviciul de Ajutor Maltez
Vista Vision a reuşit să aducă zâmbetul şi bucuria în sufletele vârstnicilor din cadrul căminului de bătrâni al Serviciului de Ajutor Maltez Timişoara. Căminul de bătrâni din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez din Timişoara găzduieşte, în momentul de faţă, 20 de persoane în vârstă care nu au sprijin familiar şi ale căror venituri sunt precare.
Pedalati si luminati bradul “Verde pentru Biciclete”
Echipa “Verde pentru Biciclete” vă așteaptă vineri să asistați la un eveniment special. Bradul de Crăciun VpB, situat în fața Bega Shopping Center, va fi aprins și în acest an. Va veni și Moș Crăciun, firește, tot pe două roți.
foodcrew.ro gateste de Craciun pentru nevoiasii Timisoarei
Fac recenzii pentru cele mai bune restaurante din România, dar, de Crăciun, vor să le facă o bucurie unor oameni care abia dacă au ce mânca. Cei de la foodcrew.ro vor să ofere timișorenilor nevoiași o masă caldă de sărbători.
Ultimele pregatiri inainte de Targul de Craciun
Târgul de Crăciun de la Timişoara se deschide de Ziua Naţională şi se va încheia anul viitor. Municipalitatea vrea să se apropie din ce în ce mai mult de târgurile similare din țări cu tradiție în domeniu.
Incepe postul Craciunului
Postul Crăciunului în bisericile ortodoxe începe marţi. Al doilea ca importanţă după postul Paştilor, el începe în 15 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie. Cea mai aspră zi de postire pentru Sărbătoarea Crăciunului este 24 decembrie, ajunul Naşterii Domnului.
Pregatiti-va din timp vacantele de iarna!
Toți cei care se gândesc să plece în vacanță în perioada Crăciunului sau a Anului Nou sunt așteptați, în acest sfârșit de săptămână, la un târg de turism. Evenimentul va avea loc la Iulius Mall, iar firmele participante au pregătit oferte pentru toate gusturile și buzunarele.
Sarbii aprind stejarul de Ajunul Crăciunului
Sârbii din Timişoara aprind, în această seară, badnjak-ul. Ei sărbătoresc astfel Ajunul Crăciunului, după ritul ortodox vechi. Sărbătoarea începe astăzi, în jurul orei 16, cu o degustare de bucate tradiţionale şi un concert de colinde interpretate de copiii din ansamblul Mladost.
Sărbători fără pocnitori, dar cu mult alcool
Noi, românii, suntem un neam mai credincios. Se şi spune că, spre deosebire de alte popoare, ne-am fi născut creştini. Aşa că sărbătorile creştine sunt un prilej de mare bucurie. Din păcate, aşa cum exagerăm în multe lucruri, nu puteam rata taman sărbătorile.
Fără reduceri la brazii de Crăciun
Cine nu şi-a cumpărat brad zilele trecute, în ideea că în Ajunul Crăciunului va plăti o nimica toată pe el, a rămas, cel mai probabil, cu buzele umflate. În acest an, comercianţii nu au lăsat deloc din preţ.
Pastorala de Crăciun a Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului
Atotputernicul Dumnezeu a binevoit ca şi în anul acesta – în tihnă, cu sănătate şi voie bună – să retrăim taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută a mântuirii noastre : Naşterea Domnului Iisus Hristos. La acest minunat popas duhovnicesc inima noastră saltă de sfântă bucurie, reîmprospătându-şi firea din nesecatul izvor de lumină şi putere care a coborât din cer pe pământ cu prilejul naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.
Mesajul Excelenţei Sale Martin Roos, episcop romano-catolic de Timişoara, cu ocazia Sfântului Crăciun 2010
Crăciunul este mai mult decât oricare altă sărbătoare creştină a anului, sărbătoarea familiei. În plus, anul acesta calendarul rânduieşte sărbătoarea Sfintei Familii, pe care o celebrăm în Biserica noastră Catolică în prima duminică de după Crăciun, foarte aproape de ziua de Crăciun, element care nu face altceva decât să ne ajute a conştientiza şi mai mult faptul că Însuşi Fiul lui Dumnezeu din veşnicie s-a coborât şi s-a întrupat în inima unei comunităţii familiale, crescând „în vârstă şi înţelepciune înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor“ (cf. Lc 2,40).