Noi, românii, suntem un neam mai credincios. Se şi spune că, spre deosebire de alte popoare, ne-am fi născut creştini. Aşa că sărbătorile creştine sunt un prilej de mare bucurie. Din păcate, aşa cum exagerăm în multe lucruri, nu puteam rata taman sărbătorile. Astfel că, an de an, bilanţurile de Crăciun se făceau şi se mai fac (şi) prin spitale. Iar Timişoara şi timişorenii nu fac excepţie, chit că, în multe privinţe, ne credem mai grozavi decât restul lumii. De parcă n-ar fi văzut mâncare în viaţa lor, mulţi români bagă în ei de Crăciun, Paşte, Revelion, Rusalii etc. până li sparg burţile. Criză sau nu, nu contează. De atâta bucurie religioasă, toarnă alcool în ei până le iese pe nas şi urechi. Iar dacă e distracţie, distracţie să fie. După n-şpe pahare, ce poate fi mai distractiv decât să spargi nişte sticle în capetele celor cu care bei? Iar dacă ai o brişcă la tine, să mai desfaci şi nişte maţe. Doar e sărbătoare! Şi de ce să nu se „bucure” şi medicii de la Urgenţe de veselia noastră generală? Bilanţul acestui Crăciun a fost parcă ceva mai potolit decât în alţi ani, dar totuşi destul de consistent. „Doar” 60 de timişoreni au bifat prezenţa la spital, umflaţi de alcool şi mâncare. Şi aici e vorba de cazurile mai grave. Că alte mii şi-au petrecut aceste zile în toaletă nu mai vorbim. Chestie de civilizaţie, la urma urmei. Pe de altă parte, trebuie consemnat faptul că o altă mare „distracţie” de sezon pare a fi, în fine, pe cale de dispariţie. E vorba de aruncatul cu petarde, pocnitori, rachete, torpile şi alte elemente ale arsenalului pirotehnic. Anii trecuţi, de dimineaţa până seara, înaintea şi în timpul sărbătorilor de iarnă, o plimbare pe stradă, mai ales dacă aveai un copil lângă tine, era un adevărat coşmar. Înarmaţi până în dinţi cu petarde, mii de cretini ieşeau din grote pentru a face scandal pe centru. Evident, distracţia era cu atât mai vârtoasă cu cât oamenii se speriau mai tare. Aşa că cei mai vizaţi să se trezească cu o petardă între picioare sau o rachetă în gluga de la haină erau bătrânii şi copiii. Ce mai, distracţie de troglodit! Uite că, încet-încet, am cam scăpat de aceste zgomote, iar meritul principal pare a fi al poliţiştilor. Deci, se poate, când se doreşte cu adevărat ceva!
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
petrecaretu a spus:
(decembrie 26th, 2010 at 17:04 )
rabdare, rabdare… maestre,ai rabdare sa soseasca revelionul si atunci vei avea ocazia sa constati cat de mult ne-am civilizat. cat despre baut si mancat… hmmm, ai dreptate, dar si eu am fortat zilele astea. ideea e ca nu mai duc precum altadata.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Nu e niciunde ca la Timișoara! Chiar și cu un om în minus, Poli a învins clar AFC ASA Tg. Mureș, dar a și suferit pentru cele trei puncte
- Amendă de 45.000 de lei, în urma unui control realizat de Garda de Mediu Timiș
- Stadionul LEGO așteaptă instalarea gazonului/VIDEO
- A murit cunoscuta ziaristă Brîndușa Armanca
- Dominic Fritz, în conflict cu o televiziune bucureșteană care îl acuză de implicare în ancheta Pahonțu/VIDEO
- Cursele speciale către Serbia continuă! Se va înnopta la o pensiune la Novi Itebej
- Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat
- Timișoara duce la final proiectul PNRR. O sută de milioane de euro atrași, proiecte reușite și proiecte eșuate

Administratie
Primăria Timișoara reia acțiunile de dezinsecție terestră
30 august 2026
de: Marcel Hoster
Continuă și în luna septembrie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 2-7 septembrie. Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22 și 06, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
28 august 2026
de: Marcel Hoster
La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
CSM Timișoara are un campion mondial la canotaj! Simona Radiș și Adriana Adam intră direct în cărțile de istorie, sunt legende
30 august 2026
de: Daniel Neacșu
Ultima cursă de la Campionatul Mondial de canotaj de la Amsterdăm intră în istorie. România a cucerit aurul, două sportive tricolore devin primele din lume cu trei locuri I la CM, iar un sportiv legitimat la CSM obține și el aurul mondial. AUR pentru România în proba de 8+1 mixt (Mix8+) la Campionatele Mondiale de...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Amendă de 45.000 de lei, în urma unui control realizat de Garda de Mediu Timiș
29 august 2026
de: Marcel Hoster
Garda de Mediu Timiș a amendat o primărie din județ pentru că aceasta nu a respectat indicațiile date de instituție la un control precedent, prin care se cerea desființarea unei gropi de gunoi și transportul deșeurilor găsite acolo către un operator autorizat pentru neutralizare. În urmă cu mai mult de o lună fusese organizat un...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
Timp liber și cultură
„Back 2 School” la Iulius Town: premii pe loc și surprize la shopping
Timișul aduce gusturile Banatului la BIAS 2026
Cele mai noi opere de artă realizate la Atelierul de creație de la Gărâna vor fi prezentate la Bastionul Theresia
Competiție de șah, ateliere de creație și Carnavalul Clovnilor Veseli, în acest weekend, la Iulius Town
Festivalul „The Galactic Imaginarium” revine la Timișoara cu a VII-a ediție și o Cinematecă SF & Fantasy
Românii sunt așteptați în număr mare la Kikinda, cu ocazia Zilelor Dovleacului
Sprijin pentru CODRU Festival din partea CJ Timiș
Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor la Sate. Timișul oferă șase locații pentru vizitat
Festivalul Național „Efta Botoca” din Jebel revine pe data de 4 septembrie, cu cea de-a VI-a ediţie
Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Seară latino, filme în aer liber, activități interactive pentru copii la Iulius Town
La final de septembrie, AsTour Timişoara vă propune o escapadă dincolo de timp. Descoperiţi farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Economic
Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO
24 august 2026
de: Marcel Hoster
Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
Știri de ultima oră
CSM Timișoara are un campion mondial la canotaj! Simona Radiș și Adriana Adam intră direct în cărțile de istorie, sunt legende
30 august 2026
de Daniel Neacșu
Ultima cursă de la Campionatul Mondial de canotaj de la Amsterdăm intră în istorie. România a cucerit aurul, două sportive tricolore devin primele din lume cu trei locuri I la CM, iar un sportiv legitimat la CSM obține și el aurul mondial. AUR pentru România în proba de 8+1 mixt (Mix8+) la Campionatele Mondiale de...
Citeşte tot articolul
Mai mult decât raliu… spectacol total! Andronache a câștigat prima cursă din carieră chiar la Timișoara, unde i-a învins la limită pe Tempestini și timișoreanul Leo Borlovan
30 august 2026
de Daniel Neacșu
O clipitură de ochi… Pilotul din Câmpulung Muscel, Aurelian Andronache, la bordul monopostului Wolf Thunder, a bifat prima sa victorie din carieră la Super Rally după ce s-a impus la Trofeul Profi Timișoara 2026, fiind mai rapid cu doar 19 sutimi de secundă decât Simone Tempestini. Pilot de viteză în coastă, Andronache a debutat în...
Citeşte tot articolul
Nu e niciunde ca la Timișoara! Chiar și cu un om în minus, Poli a învins clar AFC ASA Tg. Mureș, dar a și suferit pentru cele trei puncte
30 august 2026
de Daniel Neacșu
Atmosferă de zile mari, cu mii de fani alb-violeți pe Electrica, pregătiți pentru un meci care în alte condiții se juca altundeva și în altă ligă. Poli a avut un prim sfert de oră perfect în care a și înscris, oapeții din Tg. Mureș au mai domolit apoi avântul gazdelor și apoi au pus probleme,...
Citeşte tot articolul
Continuă și în luna septembrie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 2-7 septembrie. Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22 și 06, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în...
Citeşte tot articolul
Primăria Timișoara a făcut publice o serie de imagini noi de pe stadionul LEGO din Calea Buziașului. Cele mai noi informații arată că viitoarea zonă de joc e pregătită pentru instalarea gazonului. Pe stadion a fost încheiată instalarea acoperișului de deasupra tribunelor principale, dar și la peluze. Urmează să fie puse și jgheaburile și celelalte...
Citeşte tot articolul
A început și Liga 3. În Seria 7, Deva este primul lider după un succes cu Poli II, în timp ce Șagul a învins surprinzător la Ghiroda
30 august 2026
de Daniel Neacșu
S-a pus în „mișcare” și Liga 3 în acest weekend, acolo unde Unirea Alba Iulia pare principală favorită la play-off, alături însă de Blaj și de alte echipe care s-au întărit, în seria vestică, a VII-a. Surprizele nu au întârziat să apară încă din prima rundă. Timișul Șag a învins la Ghiroda, o echipă puternică...
Citeşte tot articolul
De la ritualul de baie la un univers complet de stare de bine: Galinni își extinde povestea bănățeană
30 august 2026
de deBanat.ro
Când am făcut cunoștință cu Galinni, în urmă cu un an, povestea era una despre liniște, răsfăț și câteva gesturi simple prin care o femeie își poate face loc, chiar și într-o zi aglomerată, pentru propriul ei moment de bine. Un an mai târziu, povestea nu mai încape într-o lumânare aprinsă sau într-o baie parfumată....
Citeşte tot articolul
Dominic Fritz, în conflict cu o televiziune bucureșteană care îl acuză de implicare în ancheta Pahonțu/VIDEO
29 august 2026
de Marcel Hoster
Dominic Fritz acuză televiziunea Realitatea Plus că a încercat să îl implice în ancheta desfășurată de Recorder pe tema implicării șefului SPP, Lucian Pahonțu, în evenimentele din decembrie 1989. Liderul USR spune că i s-a solicitat o reacție în acest sens de către televiziunea amintită, dar că răspunsul dat nu a fost luat în considerare....
Citeşte tot articolul
Amendă de 45.000 de lei, în urma unui control realizat de Garda de Mediu Timiș
29 august 2026
de Marcel Hoster
Garda de Mediu Timiș a amendat o primărie din județ pentru că aceasta nu a respectat indicațiile date de instituție la un control precedent, prin care se cerea desființarea unei gropi de gunoi și transportul deșeurilor găsite acolo către un operator autorizat pentru neutralizare. În urmă cu mai mult de o lună fusese organizat un...
Citeşte tot articolul
Dumbrăvița este pe topogan! Pierde acasă cu o nou-promovată deși a avut penalty la 0-0
29 august 2026
de Daniel Neacșu
Au trecut 5 etape, din care patru cu echipe ce au venit din Liga 3 și cu Steaua, ultima clasată, și totuși, CSC Dumbrăvița a obținut doar 3 puncte. Astăzi a „reușit” să piardă în fața echipei din Rm. Vâlcea, după o primă repriză „albă” și în a doua în care a avut o lovitură...
Citeşte tot articolul




































Comentarii prin facebook