Sărbători fără pocnitori, dar cu mult alcool

Noi, românii, suntem un neam mai credincios. Se şi spune că, spre deosebire de alte popoare, ne-am fi născut creştini. Aşa că sărbătorile creştine sunt un prilej de mare bucurie. Din păcate, aşa cum exagerăm în multe lucruri, nu puteam rata taman sărbătorile. Astfel că, an de an, bilanţurile de Crăciun se făceau şi se mai fac (şi) prin spitale. Iar Timişoara şi timişorenii nu fac excepţie, chit că, în multe privinţe, ne credem mai grozavi decât restul lumii. De parcă n-ar fi văzut mâncare în viaţa lor, mulţi români bagă în ei de Crăciun, Paşte, Revelion, Rusalii etc. până li sparg burţile. Criză sau nu, nu contează. De atâta bucurie religioasă, toarnă alcool în ei până le iese pe nas şi urechi. Iar dacă e distracţie, distracţie să fie. După n-şpe pahare, ce poate fi mai distractiv decât să spargi nişte sticle în capetele celor cu care bei? Iar dacă ai o brişcă la tine, să mai desfaci şi nişte maţe. Doar e sărbătoare! Şi de ce să nu se „bucure” şi medicii de la Urgenţe de veselia noastră generală? Bilanţul acestui Crăciun a fost parcă ceva mai potolit decât în alţi ani, dar totuşi destul de consistent. „Doar” 60 de timişoreni au bifat prezenţa la spital, umflaţi de alcool şi mâncare. Şi aici e vorba de cazurile mai grave. Că alte mii şi-au petrecut aceste zile în toaletă nu mai vorbim. Chestie de civilizaţie, la urma urmei. Pe de altă parte, trebuie consemnat faptul că o altă mare „distracţie” de sezon pare a fi, în fine, pe cale de dispariţie. E vorba de aruncatul cu petarde, pocnitori, rachete, torpile şi alte elemente ale arsenalului pirotehnic. Anii trecuţi, de dimineaţa până seara, înaintea şi în timpul sărbătorilor de iarnă, o plimbare pe stradă, mai ales dacă aveai un copil lângă tine, era un adevărat coşmar. Înarmaţi până în dinţi cu petarde, mii de cretini ieşeau din grote pentru a face scandal pe centru. Evident, distracţia era cu atât mai vârtoasă cu cât oamenii se speriau mai tare. Aşa că cei mai vizaţi să se trezească cu o petardă între picioare sau o rachetă în gluga de la haină erau bătrânii şi copiii. Ce mai, distracţie de troglodit! Uite că, încet-încet, am cam scăpat de aceste zgomote, iar meritul principal pare a fi al poliţiştilor. Deci, se poate, când se doreşte cu adevărat ceva!