Arhiva pentru eticheta: directori

Încep înscrierile și reînscrierile la grădiniță

Zeci de posturi de director și director adjunct, scoase la concurs la școli și grădinițe din Timiș

Zeci de posturi de director și director adjunct, scoase la concurs la școli și grădinițe din Timiș

Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Timiș. Pentru a putea participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau de director adjunct, cadrele didactice trebuie să fie absolvente ale învăţământului superior cu diplomă de licenţă sau

colterm

Colterm taie trei posturi de directori și 800.000 de lei din fondul de salarii

Aflată la fundul sacului, conducerea societății Colterm pare, în sfârșit, dispusă să ia măsuri drastice pentru a mai reduce din pierderi. Iar acum aceste măsuri iau forma tăierii a trei posturi de șefi și reducerea fondului de salarii. Consiliul de administrație a decis renunțarea la mai mulți directori. Consiliul de Administrație al Colterm a decis,

Editorial de Eugen Sasu

„Casa de Sănătate”, că-i mai bună decât toate

Legendele urbane spun că Vlad Voiculescu a fost dat jos de la Sănătate pentru că s-a încăpățânat să transparentizeze pe verticală și pe orizontală toate achizițiile la Casa de Asigurări, dar mai ales pentru că a demarat procedura de concurs pentru toți șefii acestor instituții care rulează mulți bani, enorm de mulți, în relația dintre

Editorial de Ino Ardelean

Gârboni şi Neumann, născuţi pentru a fi directori pe viaţă?

Plecarea intempestivă a lui Ioan Coriolan Gârboni din fruntea Filarmonicii Banatul a umplut internetul de tot felul de reacţii. A fost şi multă, foarte multă jale, dar s-au auzit şi dopuri de şampanie. Multe lacrimi, dar şi multe chiote. De altfel, aşa a fost şi perioada pe care Gârboni a petrecut-o în fruntea acestei instituţii,

Cristian Mos si Alin Nica

Marea evaluare. Unii vor rămâne, alţii vor pleca. Lista şefilor de “deconcentrate” din Timiş

Liderii locali ai partidelor care formează arcul guvernamental (PNL, USR PLUS, UDMR) au demarat unele discuţii tangenţiale privind situaţia serviciilor deconcentrate din Timiş. Dacă USR PLUS şi UDMR doresc să urgenteze negocierile în această chestiune, PNL nu este prea grăbit, asta şi fiindcă mulţi dintre şefii de deconcentrate sunt membri PNL sau au fost numiţi

lenau

Timiș: 14 directori noi la școli și grădinițe

În 31 august încetează numirea prin detașare a directorilor şi a directorilor adjuncţi, din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Timiş. În 19 august, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Timiș a acordat avizul pentru numirea a 64 de cadre didactice în funcţiile de director, respectiv numirea a 37 de cadre didactice

La STPT sunt… prea mulți șefi! Robu anunță reduceri de cheltuieli

Încă se stă cu zecile de minute prin stațiile de transport în comun, pe anumite linii, deși 2018 este cel în care va trebui să „avem un alt standard de calitate în transportul public”. Anul e la jumătate, dar, până acum, singurele schimbări de la STPT sunt cele de directori. Primarul Nicolae Robu anunță însă de unde încep economiile.

Direcția de Patrimoniu a Primăriei Timișoara se face… două, în est și-n vest. Robu vrea să schimbe iar organigrama

E haos în Direcția Patrimoniu a Primăriei Timișoara, pentru că oamenii nu fac față volumului mare de muncă. Este ceea ce susține primarul Nicolae Robu, care are în plan ceva nemaivăzut: „spargerea” direcției în două, cu două echipe și doi directori.

Ministerul Transporturilor cauta, in urmatorii doi ani, 117 directori. Inclusiv la Aeroportul Timisoara

Trei oferte au fost depuse la Ministerul Transporturilor, pentru servicii de recrutare și selecție a candidaților pentru 117 posturi de administratori la entitățile controlate de instituție. Printre acestea, Tarom, CFR Marfă sau CFR Călători, dar și Aeroportul Internațional Timișoara.

Candidatii la posturile de directori de scoli, la o noua incercare. Multi au picat din nou

Dacă prima dată nu a fost cu noroc poate a doua oară va ieşi mai bine. Cu această idee mai mulţi profesori au participat din nou la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct. Aceştia au putut să-şi depună dosarele pentru unul dintre cele 146 de posturi.

Grindeanu: N-o sa-i raspund lui Robu, dar ar trebui s-o lasam mai usor cu campania pe care unii o fac non-stop

Vizita premierului Sorin Grindeanu la Timișoara s-a lăsat cu un perdaf de toată frumusețea pentru directorii din CJ Timiș și numai. Premierul a avut și o discuție între patru ochi cu primarul Nicolae Robu, dar nu a vrut să spună ce subiecte au fost atinse. Totuși, el afirmă că „unii” sunt în campanie non-stop.

Marian Cucsa

Pe tema deconcentratelor din Timis, PSD trimite ALDE la plimbare

ALDE spune că discută, dar PSD anunță că nu negociază funcții publice. În Timiș, eventuala împărțire a funcțiilor de șefi de deconcentrate ar putea să nu „curgă” așa cum își doresc oamenii lui Călin Popescu-Tăriceanu. Tot ce pot oferi social-democrații sunt eventuale… funcții de viceprimar.

mihaela mircea

A fost una dintre greseli! Primarul Nicolae Robu nu mai vrea directori cu concurs pe CD Loga 1

Noua organigramă a Primăriei Timișoara, considerată urgență imediat după alegerile locale, bate încă pasul pe loc. Ea ar putea fi adoptată în viitorul plen, dacă primește aviz de la ANFP, însă până atunci mai trebuie trimisă la agenție! Oricum, concursuri pentru posturile de conducere nu vor fi organizate prea curând, pentru că primarul Nicolae Robu spune că a greșit în abordarea problemei.

Se cauta directori la Spitalul de Copii și la Boli Infectioase! Primaria face concurs

Primăria Timișoara scoate la concurs două posturi de manageri la spitalele din subordine. Este vorba despre Spitalul Clinic de Urgență „Louis Țurcanu” și Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. Cele două unități sanitare vor avea directori „plini” la finele lunii martie.

Peste o mie de profesori susțin examenul de titularizare la Timișoara

Fara concurs, pentru ca nimeni n-a vrut: patru directori adjuncti de scoli din Timis, numiti prin detasare

Patru unități de învățământ din Timiș au directori adjuncți numiți prin detaşare în interesul învăţământului dintre foştii şefi ai unităţilor care nu au promovat concursul sau nu s-au prezentat la el. În total, la nivel național, sunt 502 directori și directori adjuncți instalați astfel.

evaluarea

Se pregatesc numiri de directori la scolile din Timis! Printre acestea, licee renumite din Timisoara

Doar în 99 din cele 197 de unităţi de învăţământ din Timiş vor fi instalaţi directori stabiliţi în urma concursurilor desfăşurate în ultima lună. Deocamdată, în celelalte cazuri, vor fi numiți directori prin delegare, la propunerea consiliilor de administraţie, prin delegare.

Top