Arhiva pentru eticheta: fotografii

Timisoara si povestea oraselor sale, in imagini

În mansarda Bastionului Theresia va fi lansat vineri, 26 iunie, un album cu fotografii reprezentative pentru Timișoara. Acesta este realizat de Dan N. Buruleanu și Florin Medeleț și se numește „Timișoara – Povestea orașelor sale”. Lansarea albumului, care va avea loc la ora 13, va fi însoțită de o expoziție de fotografii, totul pe muzica

Locuri şi oameni de prin Banat, in Bastionul Theresia

Reşedinţe nobiliare cea mai veche biserică de lemn, primul teatru din România, Băile Imperiale Austriece, calea ferată Oraviţa-Anina, port popular de kirchweih sau mori seculare – toate acestea sunt parte a Banatului, însă prea puțini sunt cei care știu ce comori ascunde această parte de țară. Pe toate le veți putea vedea într-o expoziție foto care se deschide joi, în Bastionul Theresia.

Fotografii cu poveste, pentru o poveste de viata: timisorenii au strans bani pentru Clinica Nera / FOTO

În luna august va fi deschisă Clinica Nera, prima clinică de recuperare oncologică din România, dar, pentru ca acest nobil așezământ să fie perfect funcțional, mai e nevoie de 300.000 de euro. Timișorenii pot contribui la strângerea acestei sume, iar primul pas a fost făcut.

Fotografii de suflet, pentru o actiune de suflet: strangere de fonduri pentru Clinica Nera

60 de fotografii, mai mulți artiști și un singur scop – strângerea de fonduri pentru finalizarea Clinicii Nera, prima clinică de recuperare oncologică din România. Cu doar 50 de lei puteți contribui la ridicarea acestui edificiu unic, dar foarte important pentru bolnavii de cancer și familiile lor.

Timisorenii au vrut sa se simta regi in Westeros/ FOTO

Fanii serialului „Game of Thrones” au înfruntat, vineri, ploaia pentru câteva poze pe Tronul de Fier din Westeros. Cu o întârziere de câteva ore, acesta a ajuns până la urmă şi în Timişoara. Chiar dacă au avut de aşteptat, fanii au fost nerăbdători să urce pe tron şi să facă poze cu trei domnişoare îmbrăcate în rochii specifice serialului.

Cu o licitatie in asteptare, sala de fitness de la „Olimpia”, facuta de mirul lumii de un anonim / FOTO

Una dintre cele mai dubioase licitații organizate de Primăria Timșioara, cea pentru cafeneaua și sala de fitness din incinta sălii „Olimpia”, continuă să facă valuri. Rezultatele ar fi trebuit anunțate încă din luna martie, dar totul este ținut încă sub tăcere. Pentru a doua oară, un „binevoitor” face publice imagini care demonstrează mizeria în care se zbate sala de sport.

De la Winnetou la Oyano Lu, printre nativii americani / FOTO

Totul a pornit de la „Winnetou”, cartea-cult al lui Karl May. Nu avea zece ani când Consuela Rusu a fost atât de fascinată de lumea nativilor americani, încât și-a promis că, într-o zi, va ajunge acolo. După aproape 30 de ani și-a împlinit visul, cu rucsacul în spate, ca un backpacker adevărat. A trăit câteva luni în rezervaţiile Oneida şi Menominee și spune că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața ei.

Cum se face curatenie in 21 de tari, in imagini

Milioane de oameni au înțeles că, dacă nu intervin rapid, gunoaiele vor pune stăpânire pe întreaga planetă. Așa a apărut mișcarea „Let’s Do It”, la care a aderat și România. Fotografii realizate în 21 de țări sunt expuse la Timișoara, pentru a celebra milioanele de voluntari implicați în aceste campanii.

Top