La un an de când a părăsit biroul de pe CL Loga 1, fostul primar Gheorghe Ciuhandu a lansat volumul „16 ani în slujba Timișoarei”. Evenimentul a avut loc într-o sală arhiplină, în fața unei asistențe din rândul căreia n-au lipsit mulți dintre șefii de direcții ai PMT.
Ciuhandu nu merge la alegerile PNTCD Timis
Fostul primar Gheorghe Ciuhandu nu va candida pentru nicio funcţie la alegerile PNŢCD Timiş programate pe 7 iunie. Mai mult decât atât, el nici măcar nu va fi prezent în sală.
Memoriile lui Ciuhandu: vom afla cum s-a transformat un primar rezonabil într-unul blazat?
Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a devenit scriitor. În 10 iunie, el își va lansa volumul de memorii „16 ani în slujba Timișoarei”. Una peste alta, o apariție bine-venită și probabil așteptată de multă lume. Iar dacă ea va fi și sinceră, ar fi chiar de aplaudat.
Gheorghe Ciuhandu isi lanseaza „memoriile” de primar
Fostul primar Gheorghe Ciuhandu s-a apucat de scris. El va lansa, peste două săptămâni, volumul „16 ani în slujba Timişoarei”. E un fel de cronică a celor patru legislaturi în care a gestionat destinele urbei de pe Bega.
Vali Moldovan il vrea contracandidat pe Ciuhandu
Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş, nu se teme de concurenţă. El îl aşteaptă pe fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, să candideze pentru funcţia de lider al filialei judeţene.
Aurelian Pavelescu l-a desfiintat pe Ciuhandu
Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a susţinut sâmbătă, la Timişoara că ideile lui Gheorghe Ciuhandu au fost criminale pentru partid. Pavelescu l-a numit un „Don Quijote rău” pe fostul edil-șef al Timişoarei şi l-a acuzat că nu pricepe nimic din politica modernă.
Intoarcerea lui Voda Ciuhandu. Si tot degeaba
Vă mai amintiți de bărbatul acela cu barbă sură, de răspundea la numele de Ciuhandu Gheorghe și a fost timp de 16 ani primar al Timișoarei? Cum să nu vă amintiți? Mulți chiar îl regretă acum, făcând comparație între el și un Nicolae Robu care pare să experimenteze și acum – la nouă luni de la înscăunare – funcția de primar.
Ciuhandu vrea demisia lui Orza
S-a trezit fostul primar al Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu! Ziarul de casă al PNŢCD Timiş, „Vestul”, publică poziţia a trei dintre cei mai cunoscuţi ţărănişti din vestul ţării. Ei vor demisia actualei conducerii a partidului, căreia îi cer să-și asume eșecul de la alegerile de anul trecut.
Reabilitarea Liceului „Lenau” incepe in aceasta primavara
Când vremea va deveni mai bună, va începe reabilitarea Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”. Nicolae Robu a dat „undă verde” încă unui proiect de pe vremea administrației Ciuhandu, anunțând, în plină stradă, încheierea licitației pentru această lucrare, contractată la 700.000 de euro.
Simpaticul domn Ciuhandu
Nu ascund faptul că Gheorghe Ciuhandu mi-a devenit antipatic la bătrânețile sale administrative. O astfel de „minunăție” se putea întâmpla numai dacă la începuturi omul îți era simpatic. Îmi umplea inima când îl vedeam cum ascultă vocea Timișoarei cea respingătoare de PDSR, cum se cântărea omul la început de mandat, ca să arate că nu se îmbuibă în jilțul de primar.
Robu a semnat trei proiecte la Bucuresti
Primarul Nicolae Robu s-a întors cu tolba plină marți seara de la București. La Ministerul Dezvoltării, el a semnat trei contracte de finanțare pentru proiecte europene, totalizând 84 de milioane de lei. Toate cele trei proiecte au fost demarate însă de fosta administrație condusă de Gheorghe Ciuhandu.
Dezertor-surpriza din tabara lui Adi Orza
Fostul primar al Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, pregăteşte o scrisoare şoc. Epistola îl va lovi direct în plex pe Adrian Orza, candidatul ARD pe Colegiul III Deputaţi Timişoara.
Gheorghe Ciuhandu, om politic de mare anvergura intre aripile PNL Timis
După ce în mai mulți ani de activitate politică n-a prea atras atenția nici cu bune, nici cu prea rele, deputatul de Circumvalațiunii Horia Cristian a ieșit recent pe taraba media cu două teorii ce merită atenție. Prima ar fi invitarea în PNL și ridicarea în slăvi a omului politic Gheorghe Ciuhandu, fidel principiului că pe dispărutul din politică e musai să-l vobești numai de bine.
Robu vrea sa taxeze „turnuletele” lui Ciuhandu
Primarul Nicolae Robu a declarat, marți, că studiază posibilitatea introducerii, începând de anul viitor, a unei noi taxe. E vorba de o supra-impozitare a celebrelor clădiri cu turnulețe, apărute ca ciupercile după ploaie în timpul mandatelor de primar ale lui Gheorghe Ciuhandu.
Ce-a lăsat mostenire Ciuhandu lui Robu? Ce-a lasat si madam de Pompadour Frantei
Pe lângă alde Jean Cojocari, Doctor Ciupa, Culiță, Mârza etc, fostul primar Gheorghe Ciuhandu i-a lăsat moștenire actualului edil-șef Nicolae Robu și o grămadă de datorii. Plus două regii extrem de importante în pragul colapsului. Evident, mă refer la RATT și Colterm.
Moldovan il pune la punct pe Ciuhandu
Valentin Moldovan, cel care i-a luat locul lui Gheorghe Ciuhandu la șefia PNȚCD Timiș, îi cere acestuia să se abțină de la orice declarații publice referitoare la partid. Moldovan susține, de asemenea, că o participare pe cont propriu a țărăniștilor la alegerile din toamnă este un demers „sinucigaș”.
Ciuhandu contesta noua conducere a PNTCD Timis
Gheorghe Ciuhandu, fost președinte al PNȚCD Timiș și, timp de 16 ani, primar al Timișoarei, a reacționat la schimbarea conducerii filialei țărăniste. Săptămâna trecută, președintele cu ștampilă al PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a dizolvat vechea conducere a PNȚCD Timiș, numind o conducere interimară, în frunte cu Valentin Moldovan.
Ciuhandu, „luxat” de Moldovan si Pavelescu de la sefia PNTCD
Ceea ce se preconiza de mai multă vreme în legătură cu schimbarea conducerii PNŢCD Timiş s-a întâmplat luni. Gheorghe Ciuhandu a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al PNŢCD Timiş cu Valentin Moldovan. Acesta a aranjat direct cu Aurelian Pavelescu, pentru a fi instalat în locul fostului primar al Timișoarei.
Parcul Copiilor nu e deloc sigur pentru cei mici
Controlul solicitat de Prefectura Timiş în Parcul Copiilor a descoperit mai multe nereguli, legate, în principal, de siguranța celor mici. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor este, din nou, „bau-baul” parcului, fiind instituția care decis și închiderea definitivă a acestuia acum câțiva ani.
Fosta administratie invarte ultimele afaceri cu spatii verzi
Fosta administrație țărănistă a Timișoarei se pregătește să tragă ultimele tunuri. Acestea sunt legate de una dintre cele mai profitabile afaceri derulate vreodată de municipalitate, și anume spațiile verzi.