Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a devenit scriitor. În 10 iunie, el își va lansa volumul de memorii „16 ani în slujba Timișoarei”. Una peste alta, o apariție bine-venită și probabil așteptată de multă lume. Iar dacă ea va fi și sinceră, ar fi chiar de aplaudat. Din start, aș menționa că volumul ar trebui structurat (și bine delimitat) în două mari părți, respectiv prima să cuprindă cele două mandate de început, iar a doua, ultimele. Nu de alta, dar a fost o discrepanță enormă între ele.
Și aici nu poți să nu te gândești la făuritorii democrațiilor occidentale când au limitat exercitarea funcțiilor executive la maximum două mandate! Fiindcă după două mandate într-o funcție la vârf intervin rutina, blazarea, lehamitea, plictisul. Da, la noi toți se agață de încă un mandat pentru a „termina proiectele demarate”. Iată însă că nu e nicio problemă cu asta, iar Nicolae Robu taie panglici cu o incredibilă dexteritate la proiectele începute de Ciuhandu. Deci alta e problema la cei care vor mai mult și mai mult.
Și asta fiindcă intervine o boală, una extrem de malignă, atât pentru cel în cauză, dar mai ales pentru cei din jur. E vorba de „beția puterii”, o beție din care nu te scoate nici un hectolitru de moare de varză. O boală care i-a afectat pe mulți dintre cei care au ajuns la putere și în fața căreia te lupți cu șanse doar dacă ai un caracter puternic. Și nu cred că e cazul. Ca să nu mai vorbesc că, de la Montesquieu încoace, „puterea absolută corupe absolut”, iar permanentizarea la putere naște și monștri.
După cum am fost informați, lucrarea, „care nu se dorește apologia unei persoane sau a unei perioade”, va fi o sinteză a activității de 16 ani în fruntea primăriei a lui Gheorghe Ciuhandu. Perioadă în care cică ar fi coborât raiul în Timișoara: 1% șomaj, sute de milioane de euro investiții, investitori din 84 de țări, PIB de 7335 euro/locuitor, bla-bla-bla. Așa o fi, deși timișorenii nu prea au simțit pe pielea lor aceste nemaipomenite „performanțe”. Din contra, în pofida unei poziționări excepționale din punct de vedere geografic (poartă spre Occident, aeroport internațional, nivel ridicat de specializare etc), Timișoara a rămas în urma unor orașe cu un potențial mult mai mic. Dar depinde ce statistici citește fiecare!
Revenind la structurarea celor patru mandate, trebuie recunoscut că primele două au fost rezonabile, chiar onorabile. Ulterior a venit prăpădul. Primăria a devenit un poligon de încercare pentru tot felul de experimente care de care mai suspect. Nepotisme, corupție, incompetență crasă, în care au performat doar yes-manii de serviciu ai primarului. Dacă te-ai pune să scrii despre astfel de cazuri ai avea nevoie nu de un volum de 300 de pagini, precum cel de față, ci de o „epopee” de mii de pagini. Toate, având ca punct central o instituție ce se transformase într-o adevărată șandrama, sub care colcăiau mai multe găști puse pe căpătuială.
În ultimii ani n-am auzit decât smiorcăieli vizavi de faptul că nu am fi iubiți la București, problemă pe care sunt sigur că va fi abordată și în carte. Cum la fel de sigur sunt și de faptul că nu vom afla alte multe lucruri, la care timișorenii așteaptă de mult un răspuns. Ca de exemplu, de ce Timișoara s-a transformat într-o Strehaie a vestului României. Sau de ce Primăria Timișoara e numărul unu în topurile Curții de Conturi ca număr de nereguli sesizate. Sau – de ce nu? – de ce clinicile medicale plătesc chirii la clanurile țigănești. De ce s-a dorit achiziționarea de tramvaie cu 3,1 milioane de euro, când și la Praga se cumpără cu 1,7 milioane.
Sau de ce a lăsat RATT și Colterm pe butuci, cu sute de miliioane de lei datorii. Despre investițiile faraonice de la Mediu nici nu mai vorbesc, iar despre firma Cruzeiros a colegului de partid, nici atât. Sau ce să mai spui de un ditamai lift lipsă la o clădire recepționată? Și nu în ultimul rând, de ce dracu’ ne-a lăsat acvariul ăla în centrul orașului? Nu de alta, dar nici noul primar n-a putut să ne demonstreze virtuțile sale manageriale, fiind prea ocupat, mai bine de o jumătate de an, să facă să dispară monstruozitaea. Cu multă cheltuială din buzunarele timișorenilor! Dacă totuși, dl Ciuhandu va aborda sincer și „în spiritul transparenței” (cum a anunțat într-un preambul al cărții) și aceste subiecte, nu pot decât să zic: Jos pălăria! Dar nu cred…
Comentarii prin facebook