Arhiva pentru eticheta: Primaria Timisoara

Primaria ca o „Famiglie”

Pe bună dreptate te întreabă omul de rând la ce bună schimbarea lui Ciuhandu cu Nicolae Robu, dacă banul e măcinat de aceleași persoane ca și până acum. Dacă persoane cu funcții de răspundere în „regimul Ciuhandu” au exasperat prin larghețea cu care au cheltuit banul public ori au dovedit o gravă și constantă secetă de idei pentru dezvoltarea orașului, acum de ce ne-am da viitorul și bugetul tot pe mâna lor?

Gargara, nu administratie

Gheorghe Ciuhandu a plecat din primărie cu un gust amar. După cum a declarat la ultima conferință de presă, de abia aștepta momentul să părăsească această „cloacă” politică. Până acum ceva vreme, scena politică de care vorbea fostul edil țărănist nu era chiar așa de stătută, ba chiar dădea senzația unei atmosfere plăcute.

Sefii primariei au gasit reteta anti-criza

În ultimii ani, în plină criză economică, șefii din Primăria Timișoara au reușit să acumuleze sume frumoase în conturi, case, spații, terenuri. Și e vorba de lucrurile la vedere, de declarațiile de avere oficiale, nu de presupuși bani ținuți în saltele. Am luat ca repere declarațiile din 2011 (pe cele din 2012 nu le-au produs încă) și 2008. Acumulările materiale s-au produs în condițiile în care veniturile lor oficiale au scăzut drastic, iar în unele cazuri chiar s-au înjumătățit.

Culita Chis si-a gasit un prieten si nu pleaca din primarie

Încă din timpul campaniei electorale, apoi într-o conferință de presă făcută în calitate de primar ales al Timișoarei, Nicolae Robu le-a transmis un mesaj destul de clar șefilor de direcții din primărie și secretarului Ioan Cojocari. Și anume, că nu va putea lucra cu ei, motiv pentru care ar cam trebui să-și scrie demisiile sau cererile de pensionare. Acum încep să apară și replicile celor vizați.

Robu: Trebuie respectata legea in privinta schimbarii sefilor din PMT

Nicolae Robu așteaptă ca Marian Iancu să se țină de promisiune și, săptămâna viitoare, să cedeze palmaresul și culorile clubului către Universitatea Politehnica. Primarul ales vrea concurs internațional pentru funcția de city manager și recunoaște că îi va fi greu să lucreze cu șefii din PMT.

Gata, pica „Clanul”?

Le-am rezolvat și pe astea. Alegerile locale. Ignoranții puteau trece prin această lună de campanie fără să știe ce se întâmplă. „Cunoscătorii” pot spune, în sfârșit, că a fost o campanie decentă, pe principii, dar nespus de plictisitoare, fiind limpede că programele nu le citește mai nimeni. A fost o conjunctură cum n-a mai fost în Timișoara de la dispariția dinozaurilor și cum nu va mai fi până la desființarea PSD.

Dezbatere la UVT: fara Robu, dar cu Garboni care s-a retras /FOTO

Dezbaterea între candidații la Primăria Timișoara programată joi dimineață, în Aula Magna a UVT, a început cu puțină întârziere și cu o mare absență. Cea a senatorului Nicolae Robu, a cărui participare fusese confirmată anterior. A venit, în schimb, Ioan Coriolan Gârboni, care, printr-un mail, și-a anunțat retragerea din cursă.

Top