Primaria se asociaza cu Politehnica pentru sala polivalenta de la Baza 2

Sala polivalentă de 15.000 de locuri mai așteaptă, dar sala de sport de la Baza 2 a Politehnicii, începută pe vremea când Nicolae Robu era rector, va fi realizată într-un parteneriat cu municipalitatea. UPT și primăria vor fi co-proprietari pe noua sală.

La următorul plen al CL se va vota o hotărâre privind asocierea între Primăria Timișoar și Universitatea Politehnica, pentru realizarea unei săli polivalente de 2.200 de locuri, cu extensie încă 300 locuri. Investiția este de 21 de milioane de lei.

Politehnica a construit jumătate din sală, dar între timp a rămas fără bani. „Vrem să începem construcția la Sala Polivalentă care va fi la Baza 2. Acesta va avea 2.000 de locuri și va putea fi folosită atât pentru activități sportive, cât și pentru spectacole de muzică. Investiția este aprobată deja, așteptăm să vedem care va fi bugetul pe acest an”, spunea, în februarie 2009, rectorul Nicolae Robu.

Acum UPT și PMT vor fi co-proprietari ai noii săli și, conform parteneriatului, nu vor putea vinde jumătatea lor decât partenerului. „Vom avea o nouă sală în maximum un an. Dacă firma de construcții e serioasă, o terminăm în 2013”, a declarat Robu. Primarul n-a uitat nici de sala polivalentă de 15.000 de locuri, care „ar putea fi prinsă într-un program național în 2014”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

anonim a spus: (martie 12th, 2013 at 12:31 )

buna asta!! are ceva robu de recuperat de pe vremea cand era rector? si se ridica la cateva milioane? mie cam asa imi suna ce face el acum…;)

MULT MAI NECESARA ! a spus: (martie 12th, 2013 at 13:37 )

Intr-adevar, DEOCAMDATA e mult mai necesara o sala de 2-3.000 de locuri !

dorin a spus: (martie 12th, 2013 at 15:14 )

nicio sala de 15 mii u va face robu. a fost doar o alta chifteluta electorala a distinsului. cel mai nasol pentru el e ca timisoreni incep sa se prinda.

NESTOR-ESCU a spus: (martie 12th, 2013 at 19:15 )

DA DOMNE SA SE FACA TROTUARE SA SE PLIMBE POPORUL CIMISOREAN IN TIHNA

marcel a spus: (martie 12th, 2013 at 20:19 )

Bravo Robu! De 1000 de ori bravo! Asta da abordare deşteaptă! Abia aştept să merg la meciurile de baschet şi la concerte în noua sală!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029

“Ne apucăm de stadionul nou, folosim cofinanțarea promisă din bugetul Consiliului Județean, iar după ce aceasta a fost pusă în practică putem să cofinanțăm și debutul lucrărilor la o nouă sală polivalentă de mari dimensiuni, cea de lângă noul stadion. Dar, de această dată, cerem și Primăriei Timișoara să participe la cofinanțare.” Este ideea lansată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov

Radu Benea și Nicolas Benea se află la startul Trofeului Râșnov, a șasea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cei doi piloți de la Canova Racing merg la Valea Cetății din postura de lideri ai clasamentelor la Turisme, respectiv Grupa 3. Spectacolul vitezei în coastă revine pe unul dintre traseele de referință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea, în mare viteză după Trofeul Râșnov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

“Ne apucăm de stadionul nou, folosim cofinanțarea promisă din bugetul Consiliului Județean, iar după ce aceasta a fost pusă în practică putem să cofinanțăm și debutul lucrărilor la o nouă sală polivalentă de mari dimensiuni, cea de lângă noul stadion. Dar, de această dată, cerem și Primăriei Timișoara să participe la cofinanțare.” Este ideea lansată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere Primăriei Timișoara să contribuie la cofinanțarea unei săli polivalente. Proiectul ar putea fi demarat în 2029
Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat, joi, că nu își va depune candidatura pentru obținerea postului de primar al Timișoarei, odată cu încetarea mandatului lui Dominic Fritz. Liderul PSD spune că a fost ales de 130.000 de oameni, că a demarat deja numeroase proiecte pe care trebuie să le ducă la final în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis nu va candida la funcția de primar al Timișoarei. Alegerile parțiale, puțin probabile în acest an
Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția de coordonator în cadrul inițiativelor europene dedicate sustenabilității prin derularea unei noi etape strategice a proiectului EDU4PlastiCircular. La începutul lunii septembrie, Università degli Studi dell’Insubria din Varese, Italia, a găzduit cea de-a doua activitate de tip Learning, Teaching and Training Activity, un eveniment de referință pentru dezvoltarea resurselor educaționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rolul educației universitare în tranziția spre economia circulară: proiectul internațional EDU4PlastiCircular, coordonat de UPT, a finalizat o nouă etapă de formare academică în Italia
Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
Asociația Județeană de Fotbal Timiș organizează concurs pentru completarea corpului de delegați de joc pentru competițiile organizate la nivel județean. Condiții de participare Pot candida persoanele care: – au desfășurat o activitate recunoscută în fotbal, în calitate de fost jucător, antrenor, conducător sau într-o altă funcție specifică activității fotbalistice în cadrul cluburilor sau AJF/FRF; –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Județeană de Fotbal își mărește echipa. Se caută delegați de joc
Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.