Arhiva pentru eticheta: psd

suciu

Daca tot e guvernare la misto, de ce nu Matei Suciu prim-ministru?

Daca tot e guvernare la misto, de ce nu Matei Suciu prim-ministru?

Dacă mai erau români cu dubii în privința faptului că PSD își bate joc de țara asta, chiar supunând-o la tot felul de perversiuni, acum cred că s-au lămurit. Bine, vorbesc de românii normali, care pot să gândească și cu creierul lor.

Adam Craciunescu a fost validat in CA de la SDM. A adus dovada ca n-a fost incompetent la Romsilva

Problema incompatibilității lui Adam Crăciunescu pentru consiliul de administrație de la SDM s-a rezolvat. Social-democratul a depus o declarație pe proprie răspundere că nu încalcă legea și este oficial membru în CA al societății de drumuri.

Editorial de Eugen Sasu

Moment istoric: Guvernul Dragnea 32 a finalizat programul de guvernare

Anul 2031 aduce cozi mari la lanțul de librării patronat de Codrin Ștefănescu. Se lansează cartea „Otrava cu mâner” a nonagenarului Pavel Coruț, o analiză fină despre cum ar fi arătat România dacă al 11-lea Guvern Dragnea nu ar fi interzis în țară orice activitate finanțată de George Soros, stabilit definitiv în America, la cei 101 de ani ai săi.

liviu dragnea

Dragnea: Se pare ca eu am mana proasta, nu mai propun niciun premier!

Președintele PSD Liviu Dragnea susține că al treilea premier al României din ultimul an nu va fi propunerea lui! Dragnea a anunțat că va lăsa partidul să decidă cine va ocupa fotoliul de prim-ministru, pentru că, spune el, până acum, nu a avut mână bună. Totuși, Dragnea spune că nu ia în considerare să renunțe la șefia PSD.

In trei zile, Adam Craciunescu si-ar putea rezolva situatia de la SDM. Cu o declaratie la notar

Problema incompatibilității lui Adam Crăciunescu pentru consiliul de administrație de la SDM ar putea fi rezolvată chiar de către „împricinat”. Și încă extrem de simplu! Social-democratul l-a asigurat pe primarul Nicolae Robu că va aduce un act care va limpezi toate suspiciunile care planează asupra lui.

Nicolae Robu

Bizarele preocupari ale unui lider PNL (in speta, Nicolae Robu), in timp ce PSD da foc la tara

România se află într-o criză politică, socială, morală și ce-o mai fi cum n-a mai fost în ultimii 28 de ani. Confiscată de PSD și trecută pe persoană fizică, țara e în prag de colaps. Ce se întâmplă la guvern ar fi de cascadorii râsului, dacă situația n-ar fi chiar tragică.

Ioan Denes, la Ministerul Apelor si Padurilor, CEx PSD la Iasi, la finele lunii

Comitetul Executiv al PSD a votat ca senatorul de Bistrița, Ioan Deneș, să fie succesorul Doinei Pană în fruntea Ministerului Apelor și Pădurilor. Premierul Mihai Tudose a anunțat că nu renunță la restructurarea guvernului, dar decizia ar putea fi luată pe 29 ianuarie, la o nouă ședință a CEx, care va avea loc la Iași.

Retrospectiva anului 2017 (6) Dupa cine trag apa timisorenii? Dupa Matei Suciu

14 octombrie. De data asta n-a mai fost cum a vrut Nicolae Robu. Candidatul susținut de președintele PNL Timiș la șefia TNL Timiș, Ionuț Stănușoiu, a pierdut alegerile în fața lui Cosmin Șandru. 17 octombrie. Concurs eșuat pentru ocuparea funcției de secretar al Primăriei Timișoara. Post rămas vacant după pensionarea lui Ioan Cojocari, cel care

suciu

Tu stii ce face parlamentarul tau? (XIV) Matei Suciu (PSD), un incompatibil cu tupeu

Timișul are exact 14 reprezentanți în Parlamentul României, fără cei de la minorități. Tu știi exact ce au făcut, într-un an de când și-au preluat mandatele, cei pe care i-ai trimis să-ți facă viața mai bună? deBanat.ro îți prezintă, pe rând, activitatea aleșilor tăi. Matei Suciu (PSD) este cel mai norocos, dar și cel mai tupeist parlamentar de Timiș.

Retrospectiva anului 2017 (5). Vara asta ne perfectionam in familie. La patru stele cu all-inclusive

17 august. Aeroportul Internațional Timișoara aniversează pasagerul cu numărul 1.000.000. Este vorba de o femeie din Deva care stă de cinci ani la Bruxelles. 18 august. Un fost candidat la scaunul de primar din Moșnița Nouă e prins la furat împreună cu o bandă de țigani. Omul chiar a vrut să confirme ceea ce multă

Alfred Simonis

Tu stii ce face parlamentarul tau? (XIII) Alfred Simonis (PSD) sau cum s-a timorat Gicuta Contra in Camera Deputatilor

Timișul are exact 14 reprezentanți în Parlamentul României, fără cei de la minorități. Tu știi exact ce au făcut, într-un an de când și-au preluat mandatele, cei pe care i-ai trimis să-ți facă viața mai bună? deBanat.ro îți prezintă, pe rând, activitatea aleșilor tăi. Alfred Simonis (PSD) este încă unul dintre „bobocii” pe care Timișul îi are în această legislatură.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.