Mă întrebam dacă noi, ca popor, am mai putea face de azi pe mâine o revoluție, o revoltă, o răscoală. Căci avem o problemă: ce țară e aia în care tot trebuie să faci o revoluție odată la 30 de ani? Unde s-a mai pomenit așa ceva? Să stai cu un regim represiv peste 40 de ani, îl dai jos cu mari sacrificii umane, după suferințe incredibile în perioada dictaturii comuniste, apoi mai stai 30 de ani și te apuci de alta. Îmi aduce a țară bananieră, nu a stat european. Cum să uiți ce-ai pățit vreme de juma’ de veac? Asta nu mai este imprudență, nu mai este indiferență, ci lipsă de cultură politică și o dificultate din ce în ce mai apăsată de a face diferența între dictatură și democrație. Mulți dobitoci din ăștia spuneau, la vreme de revoluție, că dacă Ceaușescu ne dădea de mâncare, beutură, joc și voie bună nu se mai supăra nimeni să-l dea jos și să-l ciuruiască. Astăzi revenim, din păcate, la teoria burților pline și a creierelor goale. Ceva, ceva se uită, totuși.
Când un anchetator descrie mobilul și arma crimei – vă amintiți din filme – putem vedea povestea întreagă, dacă criminalul a premeditat fapta sau l-a prins așa o flamă infracțională de moment. Ce ni se întâmplă astăzi a fost premeditat în programe de guvernare paralele. În cel oficial s-a lansat momeala. Bunăstarea aparentă adusă de PSD prin salarii și pensii era elementul care trebuia să-i țină pe oameni în casă, indiferenți, când criminalul dă asaltul final și bagă cuțitul în victimă. Cu iluzia nivelului de trai mai ridicat, cei mai mulți români nu vor vedea (sau nu vor vrea să vadă) că țara se transformă. Poate că burta le va fi mai plină și Dragnea va deveni acel Ceaușescu ce stă bine mersi la putere cât timp dă hrană la popor. Numai că asta nu este tot. Cei mai mulți dintre noi stăm ca șarpele boa, digerând mititeii și grătarele, însă după asta ne-am mai și ridica să mergem în concedii, căci bani avem din cel mai generos program de guvernare al tuturor timpurilor.
Dar concediile nu ni le mai facem în România, ci mergem afară de ani buni. Ne place să vedem locuri unde se ridicau catedrale la anul 1000. Cu mintea deschisă, de ce nu ți-ar plăcea să vezi Parisul, Veneția, Sevilla sau bătrâna Grecie? Avem o țară frumoasă, de acord, dar tot ne-ar durea să ne oblige cineva să ne facem concediile numai acasă. Și nu pentru că dictatorul Dragnea nu ne-ar lăsa să ieșim, ci pentru că o Românie fără statut de membru al Uniunii Europene ar duce la solicitarea de vize pentru cetățenii ei când circulă în spațiul comunitar. Deși se cultivă de multă vreme un patriotism tâmp, care încearcă să ridiculizeze apucăturile europene, unele standarde, la un moment dat vom observa că acel ceva ne lipsește.
Am dat exemplul cu libera circulație, deși îndepărtarea de Uniunea Europeană ne va aduce un uriaș disconfort. Cine crede că le vom da occidentalilor lovitura de grație e imbecil. Ei vor trăi la fel de bine și fără noi, însă nouă ne va fi teribil de frustrant. Nu intru în amănunte, dar piață de desfacere tot le vom fi, după poftele consumatorului român, însă nu vor mai veni bani de subvenție în zona rurală, de-o sărăcie lucie în unele părți ale României. Cu toată lenea și nepriceperea în atragerea de fonduri europene, România primește indiscutabil mai mult decât contribuie la bugetul comunitar. Iar lipsa unei plase de siguranță europene în fața unui faliment național – cum a fost cazul Greciei, poate chiar mai grav, fără bani de pensii și salarii – ar trebui să dea frisoane și celui mai înfocat eurosceptic.
Nu vrem să vedem toate astea acum, când România își pierde încet-încet statutul de democrație europeană. Poate unii au impresia că se exagerează, că totul este o teorie „haștagrezist” pentru a face o breșă în electoratul PSD pregătit de miting. Poate nu mai contează decât leafa de pe statul de plată, iar o simulare pe termen scurt nu-ți va da încă senzația unei încorsetări care să-ți schimbe modul de viață cu care te-ai obișnuit. La urma urmelor, nu acesta este capitalismul mult dorit? Să nu te intereseze de nimeni și de nimic, să câștigi tu bine și să nu-ți mai bați capul cu ce ar vrea Dragnea și partidul său pentru această țară. Niciun referendum nu va scoate la luptă românul îmbătat cu salariile mărite de PSD împotriva ăluia de i-a dat banul. Pe asta s-a și bazat tot acest scenariu gândit cu o minte criminală de nenorociții care schimbă astăzi România. Poate că este cazul ca în acest conflict să intre tranșant și Uniunea Europeană, instituțional vorbind. Fără mănuși și momente de complezență. Să pună ei întrebarea pentru referendum. Vreți să mai fiți în Uniunea Europeană sau nu mai vreți?
Comentarii prin facebook