Deputatul Simonis îl face vinovat pe Robu, după ce colega sa de partid Romanița Jumanca s-a făcut de râs

Deputatul Alfred Simonis știe cine este vinovat pentru că vicepreședinele PSD Timiș Romanița Jumanca a dat concurs în Primăria Timișoara, făcându-se de râs după ce l-a căzut. Simonis arată cu degetul spre primarul Nicolae Robu, nerespingând însă categoric ideea unui blat dintre acesta și o parte a PSD Timiș.

Întregul PSD Timiș s-a umplut de ridicol după ce unul dintre liderii importanți ai organizației, Romanița Jumanca, a dat un concurs pentru un post la Primăria Timișoara, pe care l-a căzut la modul rușinos. Respectiv președinta Organizației de Femei a PSD Timiș a primit doar 8,66 puncte dintr-un total de 100. Adică sub nota 1 la o punctare până la 10! Prima reacție din partea PSD vizavi de acest scandal a venit din partea deputatului Alfred Simonis. Culmea, el îl vede vinovat doar pe primarul Nicolae Robu pentru acest moment penibil, nespunând nimic însă de prestația jenantă a colegei sale de partid.

„Acest subiect a devenit, din păcate, un adevărat cancan, iar de aici trebuie trase câteva învățăminte. PSD Timiș trebuie să schimbe total abordarea față de Nicolae Robu, pentru că în percepția publică se conturează ideea de blat cu primarul Timișoarei, lucru care cred că e fals. Pentru a demonstra falsitatea ideii vehiculate, trebuie să se reacționeze ferm la atacurile suburbane ale edilului, trebuie sancționate derapajele. Este o foarte mare greșeală ca PSD Timiș să aibă încredere în Nicolae Robu, un personaj ce se dovedește tot mai toxic, iar PSD Timiș are obligația de a arăta adevărata față a lui Nicolae Robu”, a scris Simonis pe Facebook.

Dincolo de faptul că aici nu e niciun can-can, ci un lucru foarte serios, așa cum a comentat și fostul președinte al PSD Timiș Sorin Grindeanu la această postare, se vede că Simonis nu respinge categoric ideea unui blat între o parte a PSD și Robu. Telenovela concursului dat de Romanița Jumanca a fost expusă pe larg în deBanat în ultimele zile. Amintim că ea a încercat să se angajeze în primărie pentru a-și facilita drumul spre scaunul de prefect, pe care se pare că i l-ar fi promis buna sa prietenă, Viorica Dăncilă, „cel mai prost premier din ultimii 28 de ani”, apud Victor Ponta, fost președinte PSD. N-a reușit să ia concursul, deși șefa Serviciului de Resurse Umane, Rodica Aurelian, a încercat și de această dată, la limita legii, s-o ajute. Rămâne de văzut dacă Jumanca, „prefectul de nota 1”, va mai încerca să-și obțină din altă parte hârtia de funcționar public, necesară funcției de prefect. Fiindcă ar fi culmea să încerce tot la Primăria Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

ary a spus: (mai 25th, 2018 at 11:53 )

Da,Robu a luat-o cu forta de pe strada pe proasta Viorica de Timis si i-a dat examen.

Poli 21 a spus: (mai 25th, 2018 at 12:32 )

Simonis vorbeste de funie in casa spinzuratului si de toxicitate, atacuri suburbane,etc. Mai bine ar milita in parlament pentru obligativitatea ca el si colegii lui sa fie obligati sa treaca pe la niste cursuri de alfabetizare.

V.V.D. Toth a spus: (mai 25th, 2018 at 12:58 )

,,ary” , de ce nu te duci tu la arat ? De ce mananci KK-t , n-aveti voi in #rezist nicio tuta sa se poata compara cu dna.prof.Jumanca. De fapt , tu confirmi regula care zice ca ,,recunosti un om de valoare cand vezi ca toti kk-ti se aliaza impotriva lui”… Marsh dracului !

Mada a spus: (mai 25th, 2018 at 13:12 )

Freddy marele deputatel crede ca e suficient sa fi in psd, ca sa iei orice examen? Nu ca tin cu primaria, dar chestia e tipic pesedista: ce scoala, ce examen, noi suntem buni si fara! Pentru ca putem!

ana a spus: (mai 25th, 2018 at 14:33 )

D-na profesoara o avea anumite calitati dar cea mai mare este cu siguranta cea de nevasta protejata. Nu zice nimeni ca e proasta, ci doar ca are tupeul de a candida pentru o functie pentru care nu e pregatita. Trist e ca sustinatorii ei, colegi sau fani, sunt campioni la injuraturi si amenintari precum v. toth (nu merita sa-i scriu numele cu majuscule!!!)

Anca S. a spus: (mai 25th, 2018 at 23:35 )

Eheheeeei, doamna Jumanca, ati luat-o rau de tot ! Ati crezut, cumva, ca totul se aranjeaza pe lumea asta ? Ulciorul nu merge de multe ori la apa, zice vorba din popor. Va dau un sfat, gratis : puneti mana pe carte, cititi, studiati, intrati in biblioteci, nu va luati dupa madam Dancila care a reusit sa ajunga mare cu scarba de carte, dupa cum se vede. Vedeti dvs., nu e suficient sa fii nepregatita, e nevoie si de un Livache de Timis, altfel nu se poate !!!! Daca nu l-ati descoperit inca, singura solutie e CARTEA.

drucker a spus: (mai 26th, 2018 at 10:12 )

Romanita Jumanca , Presedinta Org. de Femei Timis , NU are nevoie de scoli inalte , pt ca ea are „SCOALA VIETI „.

PSD s-a facut rau de kkt.
Lasati-le dracu de concursuri , nu sunt de voi.

Cum dracu sa obtii 8 puncte din 100 posibile?!?!
PSD partidul prostilor !!!
Greu veti scapa de eticheta asta .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”

Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Primăria Orașului Sânnicolau Mare îi invită pe copii, alături de părinți și bunici, la o seară plină de culoare, imaginație și voie bună, vineri, 30 octombrie, pentru a sărbători împreună Halloween-ul. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” şi va începe la ora 18:00 Se va organiza şi un concursul de costume,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.