Finalul meciului de vineri seara dintre Poli Timișoara și Steaua putea avea câteva urmări mai puțin plăcute, poate chiar cu trimiteri la spital. Iritați de scor și arbitraj, mai mulți suporteri ai lui Poli l-au înconjurat după meci pe Mihai Stoica, de la Steaua, cerându-i socoteală.
Piata volanta din Calea Lipovei, inchisa cu scandal. Functiona ilegal de 2 ani
Stadionul „Dan Păltinișanu” și cea din Piața Traian. A treia, cea din Calea Lipovei, s-a închis sâmbătă, pentru că funcționa pe un teren care nu aparține primăriei. Producătorii trebuie să se mute pe str. Silistra.
Robu: Ben-Oni Ardelean nu mai e perceput drept membru al PNL Timis
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, recunoaște că a cerut delegației pe care a condus-o la congresul partidului să nu-l voteze pe Ben-Oni Ardelean, care nu ar fi mai recunoscut drept coleg de filială. Robu nu se teme că ar putea fi debarcat de la șefia organizației, pentru că doar niște „minți înguste” pot să-și imagineze așa ceva.
SIPA si „misa”
Așa-zisul scandal SIPA parcă nu mai are sfârșit. De mai bine de o săptămână, cel puțin trei televizuni naționale de știri învârt în oala acestei „ciorbe reîncălzite” (apus Klaus Iohannis), având grijă însă să amestece așa cum îi convine PSD-ului.
Sala Polivalenta nu poate avea inca teren la Giroc. Razboiul PSD – PNL e tot mai dur la CJ Timis
Epopeea viitoarei săli polivalente de 16.000 de locuri a intrat într-o nouă fază. Compania Națională de Investiții a cerut oficial teren, dar proiectul a iscat discuții foarte aprinse în plenul CJ. Liberalii s-au opus, proiectul a trecut, însă nu și cele care ar fi trebuit să se asigure că terenul va fi liber de sarcini.
La Filarmonica Banatul s-a stricat armonia. Directorul si instrumentistii, in conflict deschis
Conflict deschis între o parte din artiștii instrumentiști ai Filarmonicii Banatul și directorul Ioan Coriolan Gârboni. Primii spun că nu mai pot lucra cu un om care îi insultă permanent, Gârboni susține că nu face decât să respecte legea, iar viceprimarul Dan Diaconu a fost deja mediator.
Nica, Roman si Groza, propusi pentru excludere din PNL. Primarii vor ca parlamentarii sa intervina in conflictul cu Robu
Cei 22 de primari rebeli din PNL Timiș vor ca parlamentarii să se implice în medierea conflictului deschis pe care îl au cu președintele Nicolae Robu. Între timp, acesta ar fi cerut excluderea din partid a lui Alin Nica, Petru Roman și Dănuț Groza.
Robu e ultra-tolerant, dar nu vrea mediere cu primarii si nu discuta cu mincinosi
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, respinge medierea propusă de Alina Gorghiu și Marilen Pirtea, în cazul conflictului cu primarii. El spune că este un om „ultra-tolerant”, dar, pe de altă parte, afirmă că nu vrea să discute cu „mincinoșii” care tulbură de un an partidul.
Disputa pe Liceul CFR continua. Danielescu vrea ca UVT sa doneze popota, Robu spune ca nu se poate
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş crede că UVT ar trebui să cedeze gratuit spaţiul de pe strada Oituz, pentru ridicarea unei parcări în zona centrală a oraşului, fără să ceară la schimb Liceul CFR. Asta, pentru că e criză de spații în învățământul preuniversitar. Primarul Nicolae Robu spune că nu poate cere așa ceva de la UVT.
Politia a dat peste cap planurile de razboi ale clanurilor Novacovici si Caldaras / FOTO
Zi agitată la Lugoj, unde câteva zeci de romi au fost luați pe sus și duși la audieri. Asta, după ce, în ultimele zile, clanurile Novacovici și Căldăraș s-au războit, iar lucrurile s-ar fi putut termina rău de tot.
Alain Rus catre Alin Popoviciu: Ai uitat ca m-ai chemat sa-l dam jos pe Robu?
Pretendent la funcţia de preşedinte al PNL Timiş, Alain Rus a dezvăluit joi seara un complot al lui Alin Popoviciu. Potrivit acestuia, Robu ar trebui votat preşedinte al filialei, pentru ca, ulterior, noul Birou să-l destituie.
Situatie absurda la Primaria Giarmata: un secretar contra intregii institutii!
Un om împotriva unei întregi primării! Se întâmplă la Giarmata, unde atât funcționarii, cât și edilul șef sunt exasperați de secretarul instituției, pe care l-au reclamat, din nou, la Prefectura Timiș. Situația pare momentan fără ieșire, pentru că sancțiunile pot fi date doar de Comisia de disciplină a prefecturii, care nu se poate întruni.
Cristian Busoi este noul secretar general al PNL. Decizie cu cantec in BPN
Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, președinte al filialei București, este noul secretar general interimar al PNL. El se va ocupa de organizarea alegerilor interne și a Convenției Naționale. Decizia a fost luată luni în Biroul Politic Național, la capătul unei ședințe în care au ieșit la iveală divergențele dintre vechii liberali.
Ministerul de Interne stia ca vin huliganii la protestul din Bucuresti! SRI transmisese informatia
SRI a anunțat Ministerul Afacerilor Interne că există posibilitatea ca protestul din București să fie perturbat de ultrași! Suporterii, un grup izolat, au aruncat cu obiecte și petarde în jandarmi, care au intervenit și i-au dispersat. Zeci de persoane au fost reținute și audiate, iar patru persoane au ajuns la spital.
Robu, razboi cu Draganescu si Coifan: Chiar credeti ca sunteti in masura sa-mi dati lectii?
Președintele demisionar al PNL Timiș, Nicolae Robu, începe un nou război, pe Facebook, cu doi foști lideri ai organizației. Este vorba despre veteranul Viorel Coifan și fostul prefect Ovidiu Drăgănescu, de la care spune că nu acceptă lecții! Cei doi nu l-au atacat public niciodată pe Robu.
Mesaj de veteran: PNL nu este un vehicul pentru satisfacerea ambitiilor politice ale cuiva
Consilierul judeţean Marian Constantin Vasile atacă pe Facebook conducerea PNL Timiş. El susține că apropierea de Nicolae Robu, pe care n-a contestat-o public până acum, i-a dus numai deservicii și aruncă vina pe Alin Popoviciu pentru haosul de la liberali. Veteranul Viorel Coifan spune că partidul nu ar trebui să fie un vehicul pentru satisfacerea ambițiilor politice ale cuiva.
Robu: Sunt un naiv, oricum imi dadeam demisia, dar am vrut sa vad cine face politica de carciuma in PNL!
Președintele demisionar al PNL Timiș, Nicolae Robu, susține că nici vorbă ca în filială să existe un puternic curent împotriva sa. Totul s-ar fi desfășurat după un scenariu la care au aderat doar vreo 25 de oameni! Robu ar fi vrut să vadă cât de penibili pot fi foștii săi colaboratori, însă admite că uneori e naiv.
Alina Gorghiu, in vizita-fulger in Timis
Senator ales de Timiș, fostul președinte al PNL, Alina Gorghiu, este așteptată sâmbătă, 17 decembrie, la Timișoara. Vizita acesteia are legătură cu situația creată în organizația timișeană după demisia președintelui Nicolae Robu.
Robu a plecat, dar greul acum incepe in PNL Timis
Nicolae Robu a ratat ocazia de-a pleca cu fruntea sus de la şefia PNL Timiş. Aceleaşi orgolii imense, aceeaşi decuplare de la realitatea înconjurătoare l-au făcut să părăsească organizaţia pe care a condus-o şase ani azvârlit precum o măsea stricată.
Daca e plen cu revolutionari, e circ! Scandal pe tema securistilor si informatorilor
Nici la 27 de ani de la Revoluția din 1989, spiritele nu sunt liniștite. Revoluționarii invitați la plenul festiv al CL Timișoara s-au certat din nou ca la ușa cortului. De această dată, scânteia a pornit de la regizorul Ioan Ieremia, care i-a acuzat pe mai mulți revoluționari, cetățeni de onoare ai Timișoarei, că sunt foști securiști și informatori.