Forma finală a Codului muncii pentru care guvernul își va asuma răspunderea în 8 martie, a ajuns în parlament. Așa cum susțin sindicatele, modificările îi avantajează pe patroni.
PSD semnează un acord cu sindicatele pe tema Codului muncii
Partidul Social-Democrat va semna, luni, un acord cu sindicatele şi patronatele, pe modificările care trebuie aduse Codului muncii. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD, Victor Ponta.
Proteste sindicale in fiecare miercuri
Federațiile sindicale de la nivel național au căzut de acord în organizarea unor acțiuni de protest, nemulțumite de modificările pe care guvernul vrea să le impună în Codul muncii. În Timiș, prima pichetare are loc la sediul PDL, în 2 martie, timp de o oră.
Sindicatele si-au stabilit calendarul de proteste
Sindicaliştii ameninţă cu grevă generală din prima zi în care preşedintele primeşte pentru promulgare proiectele Codului Muncii şi Codului de dialog social. Acţiunile de protest din teritoriu vor începe în 28 februarie.
Sindicatele se pregatesc de proteste
Birourile executive ale celor cinci mari confederaţii sindicale se reunesc luni, pentru a stabili calendarul protestelor. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de ultima variantă a Codului Muncii, despre care susţin că nu e decât o nouă formă de sclavagism.
Se anunta greva la CFR
Angajații companiilor de căi ferate au rămas fără contracte de muncă, după ce acestea au expirat la finele lunii ianuarie. Liderii de sindicat și conducerile nu au semnat nici contracte noi, nici acte adiționale la cele vechi.
Codul Muncii e inca pe masa de negocieri
Sindicatele, patronatele și guvernanții continuă negocierile pentru modificarea Codului Muncii. Sunt în discuție contractul colectiv de muncă și concedierea colectivă.
Sindicatele se pregatesc de proteste
Liderii sindicatului Cartel Alfa se întâlnesc luni, în București, la Consiliul Confederal, pentru a decide modalitățile de acțiune în viitorul apropiat.
Functionarii publici declanseaza primul conflict de muncă in 2011
Sindicaliştii din administraţie declanşează, în 24 ianuarie, conflictul de muncă la nivel naţional . Cei peste 50.000 de membri de sindicat protestează împotriva situaţiei deosebit de dificile în care se află.
Pregatiri de greva in invatamant
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) strânge semnături pentru declanşarea grevei generale. Liderii de sindicat sunt nemulţumiţi de Legea educaţiei, pe care o consideră inaplicabilă din cauza nenumăratelor nereguli pe care le conţine.
Restructurarile la CFR incep din martie
Liderii de sindicat negociază, încă de anul trecut, contractul colectiv de muncă, dar se așteaptă la surprize deloc plăcute, chiar de la 1 februarie, dată la care expiră cel actual.