Functionarii publici declanseaza primul conflict de muncă in 2011

Sindicaliştii din administraţie declanşează, în 24 ianuarie, conflictul de muncă la nivel naţional . Cei peste 50.000 de membri de sindicat protestează împotriva situaţiei deosebit de dificile în care se află.

„Am hotărât să declanşăm conflictul de muncă la nivel naţional între Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), respectiv noi, care avem sindicate în primării şi consilii judeţene pe întreg teritoriul ţării, precum şi în instituţiile subordonate acestora, cu aproximativ 50.000 de membri, şi guvern, pe de altă parte, pentru situaţia deosebit de dificilă în care se află salariaţii din administraţia locală la acest moment. Noi am transmis guvernului o listă de nemulţumiri şi revendicările pentru rezolvarea acestora. Guvernul a răspuns, în parte, dar răspunsul primit este nefavorabil”, a declarat Valer Suciu, preşedintele FNSA. Suciu a precizat că principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor din administraţie sunt legate de faptul că noile reglementări prevăd, în continuare, diminuări salariale şi tăieri din anumite drepturi. „Pe 24 ianuarie vom notifica guvernul că am declanşat conflictul de muncă la nivel naţional. Înacelaşi timp, în 27 ianuarie, la o şedinţă care va avea loc la Cartel Alfa, confederaţie la care suntem afiliaţi, vom solicita ca şi Cartel Alfa să declanşeze conflictul de muncă la nivel naţional, pentru nesemnarea contractului colectiv unic la nivel de ţară”, a mai spus Suciu. FNSA cere, de asemenea, depolitizarea funcţiilor publice, până la cea de prefect, dar şi neamestecul oamenilor politici în mişcarea sindicală.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

aeroportul-timisoara-stuttgard

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

Până la capăt! Simona câștigă turneul de la Dubai după o finală epică

Simona Halep a câștigat turneul de la Dubai după un meci nerecomandat cardiacilor. A fost 3-6, 6-3, 7-6 cu tânăra Elena Rybakina, jucătoare ce reprezintă Kazahstanul, o nouă stea a tenisului mondial, cu 19 victorii în ultimele 22 de partide disputate. Simona nu a început bine jocul, părând neconectată la importanța partidei. Adversara a profitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la capăt! Simona câștigă turneul de la Dubai după o finală epică
Iulius Town

Social vezi arhiva Social

Mărțișoare în bisericile romano-catolice pentru sprijinirea Centrului de Îngrijire Paliativă Hospice ”Casa Milostivirii Divine” din Timişoara

Primul vestitor al primăverii în România este Mărțișorul, care se oferă de 1 martie doamnelor și domnișoarelor. La ieșirea de la slujbele bisericii romano-catolice, credincioșii pot cumpăra mărțișoare pentru a sprijini Centrul de Îngrijire Paliativă Hospice ”Casa Milostivirii Divine” din Timişoara. Surorile Congregaţiei Fiicelor Sf. Francisc de Assisi, cărora le aparţine iniţiativa înfiinţării Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mărțișoare în bisericile romano-catolice pentru sprijinirea Centrului de Îngrijire Paliativă Hospice ”Casa Milostivirii Divine” din Timişoara
galaxia-imaginarului-728x90

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim, director general ADR Vest

Regiunea Vest va primi peste un miliard de euro în noul ciclu de finanţare al Programului Operaţional Regional

Un succes din toate punctele de vedere, Programul Operaţional Regional va oferi regiunii Vest sume şi mai importante pentru finanţarea investiţiilor publice, dar şi în domeniul privat, firmele fiind un punct important în dezvoltarea regiunii. Cea mai importantă modificare referitoare la noua sesiune de finanţare a POR se referă la sumele alocate, regiunea de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea Vest va primi peste un miliard de euro în noul ciclu de finanţare al Programului Operaţional Regional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primul vestitor al primăverii în România este Mărțișorul, care se oferă de 1 martie doamnelor și domnișoarelor. La ieșirea de la slujbele bisericii romano-catolice, credincioșii pot cumpăra mărțișoare pentru a sprijini Centrul de Îngrijire Paliativă Hospice ”Casa Milostivirii Divine” din Timişoara. Surorile Congregaţiei Fiicelor Sf. Francisc de Assisi, cărora le aparţine iniţiativa înfiinţării Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mărțișoare în bisericile romano-catolice pentru sprijinirea Centrului de Îngrijire Paliativă Hospice ”Casa Milostivirii Divine” din Timişoara
Endometrioza este o boală persistentă, cronică, simptomele specifice pot fi resimțite în ciuda tratamentului medical și/sau chirurgical aparent adecvat. Boala poate afecta calitatea vieții pacientelor din cauza durerii debilitante, a impactului emoțional cauzat de tulburările de fertilitate, a sentimentelor de furie și frustrare cauzate de reapariția bolii sau a incertitudinii cu privire la posibilele intervenții chirurgicale repetate.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce este necesar un centru de excelență în endometrioză?
Cea de-a şaptea ediţie a Festivalul Artelor Timişorene se va desfăşura în perioada 1 – 7 iunie 2020. Din dorinţa de a încuraja artiştii locali, profesionişti sau amatori, studenţii, elevii, toţi timişorenii creativi şi pasionaţi de cele şapte arte, Primăria Municipiului Timişoara îi invită pe cei care doresc să participe la Festivalul Artelor Timişorene, să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa de cultură a Municipiului aşteaptă depunerea de proiecte pentru Festivalul Artelor Timişorene
Simona Halep a câștigat turneul de la Dubai după un meci nerecomandat cardiacilor. A fost 3-6, 6-3, 7-6 cu tânăra Elena Rybakina, jucătoare ce reprezintă Kazahstanul, o nouă stea a tenisului mondial, cu 19 victorii în ultimele 22 de partide disputate. Simona nu a început bine jocul, părând neconectată la importanța partidei. Adversara a profitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la capăt! Simona câștigă turneul de la Dubai după o finală epică
Semne bune „primăvara” are! Aflată în mare nevoie de puncte, Ripensia a defilat în partida cu Metaloglobus reușind o victorie importantă. A fost 3-0 pentru echipa pregătită de Alex Pelici, rezultatul fiind stabilit îndă de la pauză, după probabil cea mai bună repriză a bănățenilor din acest sezon. După o perioadă de pregătire cu destule...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Excelentă prestație a Ripensiei și trei puncte mari din meciul cu Metaloglobus
Top