Arhiva pentru eticheta: sindicate

Profesorii din Timis nu stiu inca daca intra in greva generala

Profesorii din Timis nu stiu inca daca intra in greva generala

Mii de cadre didactice din învățământul preuniversitar au protestat, miercuri, la București, cerând alocarea a 6% din PIB, depolitizarea învăţământului sau o nouă lege a salarizării. O parte din sindicaliștii timișoreni sunt și ei acolo, în timp ce alții stabilesc acasă formele de protest pe care le vor adopta în perioada următoare.

Sindicate: Actualul guvern a promis multe si nu a facut nimic

Câteva sute de sindicalişti au protestat, luni la prânz, împotriva Guvernului Ponta. Au fost prezente mai multe sindicate: de la Universitatea Politehnica, Cartel Alfa sau sindicatul judeţean al lucrătorilor din comerţ şi servicii Timiş. La finalul mitingului, reprezentanții protestatarilor au discutat, în spatele ușilor închise, cu subprefectul Liliana Oneț.

Calitatea de reclamant a organizatiilor sindicale si instanta competenta teritorial

În ședința din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis două recursuri în interesul legii și a decis că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Sindicalistii din Primaria Timisoara protesteaza la prefectura

Sindicaliștii din Primăria Timișoara și din serviciile publice din subordinea consiliului local vor picheta, joi, Prefectura de Timiș. Sindicaliștii afiliați la CNS „Cartel Alfa” acuză guvernul că tergiversează modificarea Legii dialogului social, modificare cerută de mai multe confederații sindicale și patronale, la nivel național.

Victorie sindicalista la USAMVB

Al 13-lea salariu restant din 2009 va veni în cele din urmă pentru dascălii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină. Banii ajung până la sfârşitul primului semestru din 2012. Decizia a fost luată joi în biroul extraordinar de senat.

Scandal pe salarii la USAMVB

Sindicatul din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara acuză conducerea instituției că își alocă salarii fabuloase, dar “uită” să plătească lefuri restante din 2009. Rectorul USAMVB spune că banii au fost plătiți, dar sub altă formă.

Cine mai crede in sindicate?

Scandalul în care este implicat capul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, este doar un vârf al aisbergului pentru ceea ce înseamnă, de fapt, mişcarea sindicală din România. Mai corect spus, despre reala ocupaţie a liderilor sindicali din toate confederaţiile. Respectiv, afaceri, şmenuri, trafic de influenţă, presiuni, şantaje etc.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.