Capitala de Tineret a României în 2016. Asta ar putea deveni, anul viitor, Timișoara, dacă proiectul discutat de primarul Nicolae Robu cu reprezentanții unor ONG-uri de tineret devine realitate. Orașul de pe Bega încearcă, la o scară redusă, s-o ia pe urmele Clujului, care a fost Capitala Europeană de Tineret în 2015 și a avut un festival de anvergură precum Untold.
IBM și UVT răman parteneri inca cinci ani! Sanse in plus pentru studentii la Informatica
IBM România și Universitatea de Vest își vor continua colaborarea cel puțin până în anul 2020. Marți a fost semnată o prelungire de cinci ani a contractului aflat în vigoare, urmând ca prin acesta studenții timișoreni să beneficieze de o programă mai cuprinzătoare, dar și de training-uri în domeniul IT.
Robu ii cere lui Ciolos bani pentru centura de sud: Astept corectitudine!
Un nou guvern, o nouă scrisoare de la primarul Nicolae Robu către Executiv. De această dată, este vorba despre o epistolă prin care edilul solicită bani de la bugetul de stat, anul viitor, pentru Centura de sud a Timișoarei. Aceasta este inclusă în Masterplanul General de Transporturi, dar finanțarea este prevăzută a fi asigurată exclusiv din fonduri europene.
De 1 Decembrie, „miniparada” militara in Parcul Central
Chiar dacă anul acesta la Timișoara nu va avea loc tradiționala paradă militară de 1 Decembrie, reprezentanții Prefecturii Timiș au pregătit un program variat pentru a celebra Ziua Națională a României. Totul se va desfășura în Parcul Central, iar seara va avea loc tradiționala retragere cu torțe.
Papusarii de la Merlin, trei premii pentru „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”
Una dintre premierele acestei toamne de la Teatrul „Merlin” a reușit, în doar câteva săptămâni de la lansare, să câștige deja două premii la un important festival organizat în București. O a treia distincție, pentru întreaga activitate, i-a fost acordată actorului Tiberiu Stoi.
Curs gratuit de Java, cu… robotul!
E gratuit și durează efectiv 48 de ore, împărțite în opt săptămâni. Este vorba despre un curs Java, al cărui certificat de absolvire pune bazele unei cariere de programator. Cursanții vor învăța de la… un robot!
Hai la teatru! Timisorenii, chemati la un spectacol de improvizatie
Amatorii de teatru din orașul de pe Bega se vor putea bucura de un eveniment pe gustul lor. Este vorba despre Timprophonies 2015, un spectacol de teatru improvizat realizat de studenți din mai multe universități din România.
Stefan Hrusca, in concert la Timisoara, inainte de Craciun
Pentru unii români, Crăciunul nu e complet fără colindele lui Ștefan Hrușcă. Artistul maramureșean stabilit în Canada face și în acest an un turneu prin România, iar unul dintre concerte va fi la Timișoara, pe 21 decembrie.
Febra cumparaturilor: 250.000 de vizitatori, in Black Weekend la mall
Mare înghesuială la mall în Black Weekend! În cele trei zile ale evenimentului, în jur de 250.000 de persoane au venit la cumpărături. Printre oaspeți, foarte mulți sârbi, care au venit în grupuri organizate.
Fata noua pentru Urgentele de la Judetean! La anul ar putea veni si aparatura / FOTO
După ce un director al CJ Timiș a ajuns la Urgențe și a văzut cum arată unitatea prin care trec anual peste 70.000 de oameni, s-a decis reabilitarea rapidă a spațiului. Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Județean Timișoara a fost renovată, în urma unor lucrări care au durat aproximativ șase luni. Mai e nevoie însă de aparatură nouă.
Din decembrie, troleibuzul 11 va ajunge, in cele din urma, si la Ghiroda
Până la sfârșitul anului, locuitorii a două din comunele periurbane ale Timișoarei vor putea veni în oraș cu troleibuzul. La Dumbrăvița va ajunge, chiar de la finele săptămânii, linia 14M, iar la Ghiroda va ajunge linia 11, probabil de la jumătatea lui decembrie.
Nu avem parada militara de 1 Decembrie la Timisoara!
Veste proastă pentru copiii care abia așteptau să admire uniformele soldaților. Reprezentanții Prefecturii Timiș au hotărât că anul acesta ar fi nepotrivit ca, de 1 Decembrie, să fie organizată o paradă militară. Decizia a fost luată în semn de solidaritate față de victimele tragicului accident din clubul Colectiv din București.
Sebastian Spanache Trio, concert pentru fanii de acasa
Iubitorii de jazz vor avea ocazia să se bucure de un recital fascinant, marca Sebastian Spanache Trio. La patru ani de la lansare, timp în care au lansat albume și au cântat pe scene din toată lumea, membrii grupului jazz se întorc acasă.
Andra si What’s Up, in concert de 1 Decembrie
Tradiția se păstrează și în acest an la Timișoara, când, de 1 Decembrie, va fi deschis oficial Târgul de Crăciun și va fi pornit iluminatul de sărbători. Pentru că e și Ziua Națională, primăria a pregătit și un program special.
Piatra cubica dispare de pe strazi, desi lipsa ei „stirbeste identitatea istorica a Timisoarei”
Piatra cubică de pe mai multe străzi va fi scoasă, fără și doar și poate, la un moment dat, exact așa cum prevede o hotărâre de consiliu local votată în luna septembrie. Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei” a cerut anularea acesteia, dar consilierii locali nu s-au lăsat înduplecați.
Multe fapte bune, de la Rotary Cetate pentru comunitate / FOTO
Eleganță, multă bună dispoziție și dorința de a pune zâmbete pe fețele celor mai puțin favorizați de soartă – aceasta a fost atmosfera de la Balul Faptelor Bune, evenimentul caritabil organizat anual de Clubul Rotary Cetate Timişoara. La final, când s-a tras linie, banii vor duce mai departe proiectele susținute de rotarieni: „Zece şcoli de nota zece”, sprijinirea Liceului Iris şi construirea unui cămin de bătrâni la Checea.
Valeriu Sepi: Timisoara poate fi Capitala Culturala, daca punem si sufletul, si coatele, si mintea
A fost prin toată lumea și a descoperit numeroase culturi, dar Valeriu Sepi a păstrat mereu în suflet Timișoara. Îndrăgostit de Banat și de oamenii lui, artistul a revenit acasă după zeci de ani de absență. Sepi susține că orașul de pe Bega a evoluat vizibil, ba chiar are șanse să devină Capitală Culturală Europeană. Totuși, pentru asta e nevoie de un ingredient special.
Hainele pe care nu le mai purtati vor ajunge mai usor la nevoiasi! Aduceti-le in containerele Caritas
Timișorenii au acum unde lăsa hainele și încălțămintea aflate în stare bună, dar de care nu mai au nevoie. În oraș au apărut, în sfârșit, containerele speciale ale Fundației Caritas, al căror amplasament a fost aprobat de consiliul local în luna iulie. Momentan sunt 20, dar numărul lor ar putea creste, dacă se dovedește că au căutare.
Haos la selectia pentru Centrul de Excelenta! Sute de elevi s-au calcat in picioare / FOTO
Înghesuială și proastă organizare! De asta au avut parte sute de elevi care au participat, sâmbătă, la o selecție pentru Centrul de Excelență al județului Timiș. Testarea a avut loc la Colegiul Național Bănățean, unde copiii și părinții s-au călcat în picioare. Organizatorii spun că la examen au venit prea mulți elevi.
Timisorenii #Colectiv continua protestele… de data aceasta si intr-o sala oferita de primarie
Chiar dacă numărul celor care ies în stradă pentru a protesta este tot mai mic, manifestanții de la Timișoara încă nu sunt pregătiți să renunțe. Ultimul protest avut loc vineri seara, dar numărul participanților a fost foarte scăzut. Există însă și o veste bună: de acum, ei vor avea la dispoziție, din partea Primăriei Timișoara, o sală în care să facă dezbateri publice.