Arhiva pentru eticheta: Timişoara

Premiera… stomatologica pentru Horia Colibasanu, la Timisoara

Prima școală internaţională de vară de endodonţie din lume a adus la Timișoara câteva zeci de studenţi în ani terminali, rezidenţi şi tineri medici. Ei vor învăţa de la specialişti renumiţi din ţară şi din străinătate care sunt cele mai actuale tehnici de tratament. Unul dintre ei este… alpinistul Horia Colibășanu.

Endodonţia este specialitatea care se ocupă de diagnosticarea bolilor nervului dentar şi tratamentul acestora. Școala de vară organizată la Timișoara va dura o săptămână și este o premieră mondială. „Am avut o experienţă foarte reuşită anul trecut, când a avut loc prima școală de vară internaţională de parodontologie din România. Interesul participanţilor a fost atât de mare încât am hotărât ca un an mai târziu, să organizăm o primă școală de vară de endodonţie. Este prima din lume. Este o provocare faptul că avem ca lectori cei mai buni specialişti din ţară şi cei mai buni specialişti români care activează în afara graniţelor ţării”, spune dr. Ştefan Ioan Stratul, iniţiatorul evenimentului. Până sâmbătă, cei care s-au înscris vor particpa la cursuri, dar şi la exerciţii clince şi demonstraţii live de tratament prin cele mai actuale tehnici din lume. Unul dintre cei care va susține cursuri este și… alpinistul timişorean Horia Colibăşanu! Stomatolog de meserie, Horia a revenit acasă acum o lună și jumătate, după ce a încercat să ajungă pe Everest fără șerpași și oxigen suplimentar. Din păcate, vremea rea i-a dat planurile peste cap.

Drumul spre aeroport nu va avea prea curand patru benzi, dar nu banii sunt problema

Mitingul aviatic de duminică de la Timișoara a adus la Aeroportul „Traian Vuia” aproximativ 20.000 de vizitatori. Accesul publicului a fost însă un calvar, și mulți dintre cei care au vrut să ajungă la aeroport au renunțat. Consiliul judetean promite încă din aprilie 2013 că drumul de la sensul giratoriu din Ghiroda va fi lărgit pe patru benzi, dar proiectul e tot în stand by.

Baltoaca din subpasajul Michelangelo e „vedeta” pe retelele de socializare

O nouă fotografie a șantierului din zona Michelangelo face furori pe rețelele de socializare. Realizată de la înălțime, aceasta înfățișează, în toată „splendoarea” ei, o uriașă baltă formată în locul în care șoseaua ar trebui să intre și să iasă din subpasaj. Timișorenii fac haz de necaz, autoritățile tac. Momentan.

Spitalul Judetean are bani de renovari, dar nu-i foloseste!

Spitalul Județean din Timișoara are bani de reparații, dar nu se grăbește să-i folosească. Mai puțin de 10% din suma alocată de CJ Timiș pentru întregul an a fost cheltuită până acum. Pe de altă parte, cea mai mare instituție sanitară din vestul României este deja la al treilea director de la începutul lui 2014.

E vremea lubenitelor romanesti!

Chiar dacă zvonurile spun că mare parte din lubenițele care se vând deja în piețele din Timișoara sunt importate și li s-a „trântit” doar o etichetă de România, unii dintre pepeni sunt cât se poate de… autohtoni. Mai exact, din Oltenia! Dovada? Sunt cât se poate de dulci! În curând vor apărea și „suratele” lor de Banat, așa că e momentul să încurajați producătorii români.

„cu.podu” se amana din nou. Mai e nevoie de pet-uri!

Chiar dacă sperau să poată inaugura cel mai mare pod din PET-uri din lume în acest week-end, cei de la EcoStuff trebuie să amâne din nou momentul. Proiectul trebuia finalizat încă de luna trecută, dar a fost amânat. Acum, din cauza ploii, podul nu poate fi finalizat.

„Din păcate, vrem, nu vrem, pe vremea asta nu putem să facem absolut nimic. Este imposibil! De dimineață plouă non-stop cu puține pauze”, spune Radu Rusu, de la EcoStuff România. Lucrările de asamblare a podului sunt destul de avansate, dar încă este nevoie atât de voluntari, cât și de PET-uri. „Gabioanele sunt pline în proporție de 90%, scândurile și grinzile care vor face trecerea între cele două jumătăți de pod au ajuns, paleții au venit. Așteptăm să iasă soarele, ca să ne vină și voluntarii. Mai avem nevoie de PET-uri, se pare că voluntarii noștri sunt foarte zeloși și înghesuie foarte multe în gabioane, mai multe decât ne așteptam. Avem, de exemplu, patru cuști din astea în care împreună intră 10.000 de PET-uri. Sunt foarte multe, într-o cușcă avem 3.021 de PET-uri”, mai spune Rusu. Acesta speră ca podul să fie totuși inaugurat peste câteva zile. „La o zi după ce se oprește ploaia sper să fim gata. Sper să avem sâmbătă și duminică vreme bună. În momentul în care prindem primele zile cu soare, îl și montăm”, a spus acesta. Cei care vor să ajute la finalizarea podului se pot duce La Căpițe. Tot aici pot fi aduse și PET-uri.

Enel va continua sa le dea… bezna timisorenilor

Nicio șansă să scăpăm de penele de curent devenite o obișnuință pe străzile Timișoarei. Primăria continuă contractul cu Enel, care ar fi urmat să expire la finele lunii iulie. Viceprimarul Traian Stoia spune că în urma negocierilor s-a obținut o nouă reducere de preț, dar nu și garanția că avariile se vor împuțina.

Sorin Udrea si Adrian Cocoana, saltati de mascati intr-un dosar de camatarie

Câteva zeci de persoane s-au trezit, vineri dimineață, cu mascații la ușă. Acțiunea DIICOTși a Poliției de Frontieră țintește o rețea foarte puternică de cămătari, prejudiciul estimat fiind de două milioane de euro. Printre cei vizați se numără Ioan Florin Andraș, interlopul Sorin Udrea și „criminalul cu Ferrari”, Adrian Cocoană.

La 74 de ani, Al Jarreau a facut o noua cucerire: „Tee-mee-shwa-ra” / FOTO

Aflată sub cod galben de vreme rea, Timișoara a fost ocolită de ploaie la momentul potrivit, astfel că seara a doua a JazzTM a adus în Piața Victoriei mult mai multă lume decât miercuri. Ultimele acorduri s-au stins după miezul nopții, în aplauzele unui public captivat efectiv de Al Jarreau & trupa sa.

„Palmisoara” se innoieste: palmierii ofiliti sunt inlocuiti cu unii mai proaspeti

O parte din palmierii plantați pe Bd. Brătianu au avut nevoie de o ieșire rapidă din decor. Joi, o parte dintre ei, cei mai pleoștiți, au fost scoși cu tot cu ghivece de muncitori, care au pus în loc unii mai viguroși. Explicația directorului Horticultura: „ca orice ființă umană, plantele au un anumit comportament”, așa că, uneori, sunt duse în baza de producție și… refăcute.

Politistii locali din Timisoara sunt multilateral dezvoltati! Acum pot face si pe ghizii!

Au păzit palmierii, acum păzesc jardinierele, supraveghează șantierele și, acum, vor fi și ghizi pentru turiștii rătăciți sau localnicii neorientați în teren. Toate li se întâmplă polițiștilor locali din Timișoara, care, la sugestia primarului Nicolae Robu, vor oferi oricui îi întreabă informații despre spitale, farmacii, hoteluri, instituții și cluburi!

Fatada Operei, luminata de 100.000 de euro, asteapta bani de la guvern pentru reparatii

Chiar dacă nu s-a văzut în totalitate, din cauza scenei montate în fața ei, iluminatul artistic al clădirii Operei Române a pornit oficial miercuri seară. Dincolo de combinația de lumini albe, reci și calde, se vede clar că fațada are nevoie de reparații. Primarul Robu vrea ca, la un moment dat, toate clădirile din Piața Victoriei să fie iluminate astfel.

Timisoara, orasul cu cea mai ieftina vila cu piscina

Vremurile în care românii vedeau vile cu piscină doar la televizor, în filmele americane, au apus demult. Chiar și acum, pe timp de criză, ofertele imobiliare pe acest segment sunt foarte numeroase și destul de căutate. Cu o sumă care ajunge, în medie, la 100.000 de euro, price român cu dare de mână poate sta pe șezlong, pe marginea piscinei, chiar în spatele casei.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.