Treptele de 100.000 de euro ale catedralei au avut deja nevoie de reparatii!

Sub ochii unui bodyguard, postat exact la intrarea în Catedrala Mitropolitană, mai mulți muncitori au făcut, vineri, reparații la noile trepte ale lăcașului de cult. Acestea au costat aproape 100.000 de euro, jumătate de la bugetul local, și au fost finalizate în luna aprilie. Lucrarea a fost recepționată fără finisaje, iar acum a apărut o fisură.

trepte catedrala2

Cei care au trecut vineri după-amiază prin fața Catedralei Mitropolitane au avut surpriza să constate că pe trepte au apărut din nou muncitori. Oamenii trebăluiau de zor, cu găleți și mistrii, la „cârpeli”. Peisajul e cel puțin neobișnuit, în condițiile în care scările catedralei au stat un an în șantier și au fost dezvelite în noua formă abia în luna aprilie. Lucrurile nu se văd însă chiar așa dan perspectiva Mitropoliei Banatului. „Nu e cazul să discutăm despre degradarea treptelor. Lucrarea a fost recepționată, mai trebuie realizate unele finisaje. A existat o fisură la o treaptă, ar putea fi este vorba de un act de vandalism, dar nu știm exact. Această treaptă va fi înlocuită. Lucrarea e în garanție”, spune Lucian Florea, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului.

Primarul Nicolae Robu a fost mirat să afle că treptele sunt deja în reparație, la atât de puțin timp după încheierea șantierului. „Nu știu ce intervenții se fac, dar nu prea e în regulă. Am lăudat firma Tehnodomus din Arad (n.r. – aceeași firmă lucrează și la malurile Begăi), dar în orice caz sunt lucrări total diferite, făcute de alți oameni”, spune edilul. Acesta declara, de altfel, în toamna trecută, că nu e încântat de felul în care arată treptele, dar speră ca măcar reparațiile să se facă din fondul de garanție. „Presupun că în condițiile de licitație a existat și o perioadă de garanție destul de lungă și că toate aceste lucrări se efectuează în contul garanției”, a mai declarat Robu. Culmea este că, deși vorbește despre o fisură apărută la doar câteva luni de la finalizarea lucrărilor, părintele Florea spune că scările sunt… foarte rezistente. „Sunt realizate dintr-o rocă vulcanică cu o rezistență foarte bună, adecvată unui trafic intens. Treptele sunt rezistente la intemperii”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”

Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara. Turneul Final 4 se joacă sâmbătă și duminică, la sala Constantin Jude. Program Sâmbătă, 18 aprilie, ora 14.30, SCM Politehnica Timișoara – Steaua Ora 17.30, Minaur Baia Mare – Dinamo Duminică, 19 aprilie, ora 14.30, finala mică Ora 17.30, finala mare Biletele pot fi cumpărate de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Nu a ținut cont că e zi de sărbătoare și a făcut ce știe mai bine, a furat! Acum are 30 de zile să se gândească la viitorul lui

La data de 13 aprilie 2026, a doua zi de Paște, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara, au reținut un bărbat de 35 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. În fapt, la data de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a ținut cont că e zi de sărbătoare și a făcut ce știe mai bine, a furat! Acum are 30 de zile să se gândească la viitorul lui

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La data de 13 aprilie 2026, a doua zi de Paște, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara, au reținut un bărbat de 35 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. În fapt, la data de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a ținut cont că e zi de sărbătoare și a făcut ce știe mai bine, a furat! Acum are 30 de zile să se gândească la viitorul lui
Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”
Vila recuperată de Primăria Timișoara pe strada Loga nr. 52 de la un cetățean de etnie romă a fost predată și fizic municipalității. Un executor judecătoresc, alături de jandarmi și muncitori, au spart poarta și ușa de acces pe proprietate și au intrat în incinta de lux a clădirii. Într-un nou exercițiu de imagine benefic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârşit de epopee la vila de pe Loga nr. 52. Primăria Timişoara a preluat fizic imobilul/Foto
Primăria Timișoara va demola un corp de clădire a unui liceu timișorean. Operațunea este necesară pentru a permite extinderea spațiilor educaționale ale respectivei unități școlare, cu un nou corp. Liceul în cauză este Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, situat pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 35. Demolarea va fi făcută pentru clădirea C3, care găzduiește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O clădire a unui liceu timișorean va fi demolată de primărie
Talent și ambiție! Turneul Semifinal 1 al Campionatului Național de volei feminin U17, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 8–10 aprilie, a adus o evoluție foarte bună pentru echipa CSS Bega Timișoara, pregătită de Eduard Niță. Formația timișoreană a încheiat competiția fără înfrângere, impunându-se în toate cele trei partide disputate, cu același scor, 3–1, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.