Administratie articole

Timișorenii din zona Uzinei de Apă din Fabric vor putea traversa Bega pe o pasarelă nouă/Foto

Timișorenii din zona Uzinei de Apă din Fabric vor putea traversa Bega pe o pasarelă nouă/Foto

O nouă pasarelă pietonală apare la Timișoara, peste Bega, în plus este făcută pe bani europeni. Aceasta va fi situată în zona Uzinei de Apă și este realizată în coordonarea celor de la Aquatim, care lucrează la modernizarea rețelelor de alimentare cu apă ale orașului. Pasarela nouă e situată lângă alta care exista deja, dar…

Reabilitarea clădirii Colegiului Ungureanu va fi finalizată până la începutul anului viitor/Foto

Cele două corpuri de clădire ale Colegiului Ungureanu din Timișoara vor fi complet reabilitate până la începutul anului viitor. Până atunci vor fi absorbite toate fondurile europene obținute pentru reabilitarea Colegiului. ”Clădirea care găzduiește școala tehnică va fi ca nouă. Este un proiect complex care a presupus reabilitarea completă a unei construcții vechi de peste…

Noul Plan Urbanistic General al Timișoarei a devenit public pentru toți cei interesaţi, în varianta online

Planul Urbanistic General al Timișoarei a fost, în sfârșit, făcut public de către Primăria Timișoara. Toți cei interesați au acum acces la document și la toate anexele, PUG-ul fiind ”la liber” pe internet. Prin noul Plan Urbanistic General sunt stabilite regulile de urbanism pentru întregul oraș, acolo unde nu există alte Planuri Urbanistice Zonale, precum…

Gunoi abandonat pe stradă

Noul contract de salubrizare al Timișoarei va fi dezbătut în Consiliul Local. Contractul, semnat pe opt ani, iar utilajele urmărite prin GPS și video

Primăria Timișoara nu dorește să mai ajungă în situația de anul trecut, atunci când a fost nevoită să intervină pe străzile din oraș după numeroasele reclamații de la populație. Atunci a fost necesară intervenția deținuților de la Penitenciar pentru a se rezolva situația. Acum, supune dezbaterii un nou regulament de salubritate în oraș, unul în…

Primăria Timișoara e ”prietenă” cu Colterm. Vrea să plătească societății de termoficare 10 milioane de lei din pierderile tehnologice induse

Municipalitatea timișoreană pare să fi ajuns la concluzia că e mai bine să ajute Colterm și să plătească alte zece milioane de lei din sumele datorate societății de termoficare pentru pierderile tehnologice induse calculate pentru anul precedent. Banii ar urma să ajute la acoperirea necesarului de finanțare pentru achiziția de combustibil pentru noul sezon de…

Dominic Fritz anunță deja că CLT aprobă noul Plan Urbanistic General, printr-un vot care are loc în septembrie/UPDATE

Într-o nouă informare legată de Planul Urbanistic General, primarul Timișoarei anunță că a fost semnat proiectul de hotărâre împreună cu arhitectul șef al orașului. Mai mult, el spune deja că cei din Consiliul Local Timișoara aprobă noul PUG în septembrie. Deocamdată publicul nu poate avea acces la document, deși s-a transmis de către municipalitate că…

Capitala Culturală nu urcă spectaculos Timișoara la atractivitate turistică. Timișul ratează top 10 la nivel național

Anul Capitalei Culturale în care se află Timișoara nu a însemnat vreo explozie extraordinară a numărului de turiști sosiți în orașul de pe Bega. Capitala Banatului nu e plasată la șase luni de la începerea anului între primele zece județe ale țării nici în ceea ce privește sosirile de turiști, nici în ceea ce privește…

Primarul Dominic Fritz a învins în lupta cu cablurile atârnate pe străzi

Sunt 200 de kilometri de cablu care au dispărut de pe stâlpii din Timișoara, anunță primarul Dominic Fritz. Au fost deja abordate mare parte din zonele principale din oraș, dar operațiunea de rezolvare a acestei ”practici mutilante” continuă. ”În doar jumătate de an, peste 200 km de cabluri date jos de stâlpi. Peste tot unde…

Municipalitatea anunță că se taie iarba în oraș. Unde se lucrează la spațiile verzi săptămâna viitoare

Chiar dacă unii cetățeni se plâng de calitatea întreținerii spațiilor verzi din oraș, municipalitatea anunță că se lucrează la acestea. Se lucrează … cu frecvența necesară, asigură reprezentanții instituției. Și săptămâna viitoare se va lucra la spații verzi, transmite Primăria Timișoara, anunțând normalul în domeniu. Iar dacă cineva nu e mulțumit, trebuie să știe că…

Se închide circulația rutieră pe o porțiune din bulevardul Take Ionescu

Primăria Timișoara anunță închiderea temporară a circulației rutiere, la intersecția dintre bulevardul Take Ionescu și strada Dimitrie Gusti. Restricțiile se impun vineri seara și sâmbătă dimineața. Intersecția dintre bulevardul Take Ionescu și strada Dimitrie Gusti va fi închisă, de azi, 4 august 2023, ora 18:00, până mâine, 5 august 2023, ora 09:00. Închiderea completă a…

FALT solicită cetățenilor să intervină în noul regulament de salubritate. Care sunt propunerile organizației

Primaria Timișoara va organiza, în data de 10 august, de la ora 16,30, în sala de Consiliu, o dezbatere publica privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Timișoara. O ocazie excelentă pentru  cetățeni să intervină și să modifice regulamentul, spun cei de la Federația Asociațiilor de Proprietari din Timișoara. ”Facem apel la cât mai…

CJ Timiș dorește amenajarea de noi trasee turistice în munții Poiana Ruscă, prin intermediul noului serviciu Salvamont

Un plan mai vechi al Consiliului Județean Timiș, de înființare a unui serviciu de Salvamont, își arată roadele. Se caută voluntari care să poată efectua intervențiile necesare unui asemenea serviciu, dar se lucrează și la stabilirea unor trasee turistice montane în Poiana Ruscă. Compartimentul Salvamont, din cadrul Direcției de Prestări Servicii a Consiliului Județean Timiș, …

Ședință festivă a consiliului local, dedicat Zilei Timișoarei. Patru personalități au devenit cetățeni de onoare ai orașului

Momentul principal al sărbătorii Zilei Timișoarei a fost marcat prin intermediul unei ședințe festive de consiliu local. Probabil una dintre cele mai reușite din ultimii ani, aceasta a adus și patru titluri de cetățeni de onoare, dintre care unul acordat lui Adrian Orza, mulți ani viceprimar al Timișoarei și, ulterior, consilier local, titlu acordat postum,…

Ceremoniile dedicate Zilei Timișoarei au debutat cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu/FOTO

Municipalitatea timișoreană a programat o serie de acțiuni oficiale dedicate momentului care marchează Ziua Timișoarei. Acțiunile oficiale au debutat la ora 9:00 cu depunerea unor coroane și organizarea unui ceremonial militar la bustul generalului Virgil Economu, cel care s-a aflat în fruntea trupelor române care au intrat în oraș acum 104 ani, din Piața Petru…

Timișoara găzduiește în acest weekend Grand Prix-ul Rapid 2023 – Memorialul Cristina Foișor la șah

Timișoara va găzdui, sâmbătă și duminică, un concurs șahist de cel mai înalt nivel,  Grand Prix Rapid 2023 – Memorialul Cristina Foișor. Parte a unui circuit internațional, evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri, fiind organizat de Federația română de specialitate, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. La eveniment vor lua parte peste 350…

La mulţi ani, Timişoara! Programul manifestărilor de astăzi

Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. Ziua Timișoarei a fost stabilită printr-o…

Strabag va extinde la patru benzi drumul spre autostradă pe porțiunea Dumbrăvița

  Societarea Strabag a fost selectată să se ocupe și de extinderea la patru benzi a DJ 691 dintre Timișoara și nodul A1 de la Giarmata, pe tronsonul 1, din zona Dumbrăvița. Aceiași societate execută so tronsonul 2 aflat acum în lucru.  Consiliul Județean Timiș a finalizat procedura privind atribuirea contractului de execuție a lucrărilor…

Consiliul Județean Timiș a aprobat majorarea sumelor alocate reabilitării conacului Mocioni, de la Foeni, cu mai mult de jumătate de milion de lei

Proiectul de reabilitare a castelului Mocioni de la Foeni s-a scumpit de miercuri cu aproximativ 100.000 de euro. Consilierii județeni au aprobat majorarea fondurilor acordate proiectului „ca urmare a creșterii sumei cheltuielilor neeligibile din bugetul centralizat al proiectului”. În urma modificărilor financiare realizate, proiectul va costa în total 17, 5 milioane de lei. Din această…

A fost stabilit programul oficial pentru Ziua Timișoarei

Timișoara e în sărbătoare, joi, 3 august, iar autoritățile locale au pregătit un program special pentru acest moment. Data de 3 august, cea care a devenit ziua orașului prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217 din 1999, marchează intrarea trupelor române în oraș la 3 august 1919 și instaurarea administrației românești. Pentru anul Capitalei Europene a…

Primăria și Poliția Locală ”educă” membrii comunității din Kuncz și transformă o rampă de gunoi în parc

O rampă clandestină de gunoi, situată în cartierul timișorean Kuncz urmează să fie eliminată, iar zona transformată într-un parc pentru comunitatea din zonă. Dar, până atunci, autoritățile lucrează la convingerea locuitorilor să nu mai arunce gunoaie acolo. Primăria Timișoara a început amenajările la noul parc cu loc de joacă din Kuncz. Deocamdată, acolo are loc…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.