Circulația rutieră revine la normal în intersecția dintre bulevardul Cetății și strada Gheorghe Lazăr. Acolo fusese instalat provizoriu un sens giratoriu, acesta va fi anulat și se va relua utilizarea semafoarelor. Modificarea este introdusă odată ce lucrările la reabilitarea liniilor de tramvai din zona intersecției nu mai necesită restricțiile introduse inițial. Comisia de Circulație din…
Reabilitarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad e acoperită integral de contracte. Suma totală necesară, 8,7 miliarde de lei
Cele patru loturi de cale ferată care alcătuiesc tronsonul dintre Caransebeș și Arad, via Timișoara, sunt integral acoperite cu contracte de lucrări de reabilitare, a anunțat ministrul Transporturilor. După investiții care se apropie de 9 miliarde de lei se va putea circula cu trenul pe acest tronson, cu viteze de 160 de kilometri la oră.…
STPT caută furnizor pentru trei milioane de litri de motorină
Cantitatea de 2,9 milioane de litri de motorină, respectiv 40.000 de litri de benzină sunt necesari pentru a asigura circulația autovehiculelor operate de Societatea de Transport Public Timișoara. Contractul pentru carburant a fost scos la licitație, suma alocată depășește 22 de milioane de lei. Așadar, STPT caută carburanți pentru vehiculele STPT, respectiv motorină EURO 5…
Au venit sutele de coșuri de gunoi stradale cumpărate de Primăria Timișoara cu 833 de lei bucata
În curând, pe străzile Timișoarei vor deveni vizibile rezultatele a ceea ce a fost probabil cea mai reluată licitație derulată de Primăria Timișoara, cea pentru coșurile de gunoi stradale care vor fi instalate în oraș. Cinci sute de asemenea coșuri, cumpărate la prețul de 833 de lei bucata de la o firmă din Sibiu, au…
Primăria Timișoara așteaptă decizii definitive în instanță pentru a da afară din locații două dintre cele mai cunoscute ștranduri din oraș
Municipalitatea timișoreană e nevoită să aștepte o sentință finală în procesele pe care le are cu două celebre ștranduri din oraș. Deși are deja sentințe favorabile, iar conform acestora cele două unități folosesc ilegal spațiile municipalității, dar acestea nu pot fi puse în executare pentru că nu sunt definitive, iar firmele care le ocupă nu…
SDM trage tare pe mai multe străzi din oraș, în cadrul unor șantiere de șase milioane de lei/FOTO
Echipele SDM lucrează la refacerea stratului de uzură de pe mai multe artere din oraș, lucrările aflându-se în diferite stadii de execuție, ne anunță viceprimarul Ruben Lațcău. Sunt lucrări de aproape șase milioane de lei, spune oficialul Așa cum ne-a obișnuit deja, în perioadele când edilul-șef nu e alături de el în primărie Lațcău ne…
Prefectul de Timiș își ”dăscălește” colegii de administrație. Tabără și Lațcău, puși la punct pentru că se ceartă folosind cuvinte urâte
Mihai Ritivoiu spune că se uită stupefiat cum se ceartă colegii săi de generație politică, viceprimarii Timișoarei, Cosmin Tabără și Ruben Lațcău, el fiind cu atât mai mirat cu cât cei doi ar face parte dintr-o alianță ipotetică. Circul a pornit după o dispută lansată pe tema calității gazonului și curățeniei din cimitirele orașului, de…
Se închide circulația pe Aleea Ripensia. Mijloacele de transport în comun vor avea circulația deviată
Dacă nu ați știut, circulația rutieră se închide, duminică noaptea, pe Aleea Ripensia. Ne informează Societatea de Transport Public Timișoara, care anunță modificarea unor trasee ale mijloacelor de transport în comun, pentru că Primăria a uitat să o facă. Așadar, avaâd în vedere informarea S.C. Energomontaj S.A. prin care se anunţă închiderea străzii Aleea F.C.…
Bulevardul Cetății merge bine, Calea Bogdăneștilor e rămas în urmă. Intersecția dintre cele două mai stă o lună închisă
Cele două mari proiecte ”păstorite” de Primăria Timișoara în această perioadă au fost analizate de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Iar acesta are concluzii diferite pentru fiecare dintre acestea: Cetății merge bine, Bogdăneștilor e rămas în urmă că nu sunt șine de tramvai. Lațcău se arată extrem de mulțmit de evoluția șantierului de pe bulevardul Cetății.…
A demarat proiectul unui nou pod peste Timiș, la Parța
Consiliul Județean Timiș s-a mișcat surprinzător de rapid și a scos deja la licitație documentația pentru realizarea unui nou pod la Parța, peste Timiș. Cel existent acolo se află într-o stare precară, iar în urmă cu câteva zile a fost decisă limitarea la maxim 7,5 tone a masei autorizate a vehiculelor care pot să traverseze…
Municipalitatea, mulțumită total de modul de operare al Big Belly. Gunoiul se colectează o dată la zece zile
Atât de inteligente sunt coșurile de gunoi Big Belly, instalate de primărie cu ajutorul unor firme care le-au donat orașului, încât de la necesitatea de colectare a deșeurilor de cinci ori pe zi s-a ajuns ca acum să fie necesară intervenția unui operator o dată la zece zile. 10 de asemenea instalații sunt acum pe…
Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu, ”înghețată”. De două săptămâni nu se mai prea lucrează acolo
Avântul muncitoresc de început, la lucrările la cel mai nou stadion al Timișoarei, cel ”de jucărie” de pe strada Costică Rădulescu, a dispărut și constructorul nu mai lucrează acolo. În mod normal, acesta mai avea o lună la dispoziție pentru încheierea șantierului realizat cu bani de la Compania Națională de Investiții, dar având în vedere…
CJT cumpără o ambulanță specială destinată transportului persoanelor cu risc contagios înalt
Administrația județeană oferă aproape 800.000 de lei pentru cumpărarea unei ambulanțe speciale destinate transportului de persoane înalt contagioase. Finanțarea se face cu bani europeni nerambursabili, iar acum este în curs de derulare licitația pentru cumpărarea autospecialei. Consiliul Județean va dota ISU Timiș cu prima autospecială de transport persoane înalt contagioase. Autospeciala va fi achiziționată cu…
Timișul a cheltuit în acest an între două și trei milioane de euro pentru stingerea incendiilor de miriște
Pentru o oră de intervenție necesară stingerii unui incendiu de vegetație se cheltuie în jur de 1500 de euro pe oră, iar în acest sezon de vară au fost nu mai puțin de 677 de incendii, s-a discutat în cadrul ședinței Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Timiș. Costurile totale pentru astfel de intervenții au fost…
Se închide Parcul Botanic pentru introducerea iluminatului public. Acesta va fi performant, nu va deranja nici cuiburile de păsări
Dacă vă gândiți la o plimbare de plăcere în Parcul Botanic, grăbiți-vă să îl vizitați, din 22 august Primăria Timișoara îl va închide pentru următoarele două luni, pentru siguranța cetățenilor, transmite instituția. Acolo vor demara lucrări de instalare a unui sistem de iluminat public. Restricțiile vor fi introduse de luni, 22.08.2022 până în 28.10.2022, constructorul…
Primăria Timișoara vrea să schimbe total stadionul de rugby al orașului: nocturnă, teren încălzit, zone de antrenament noi, scaune în tribune
Pentru complexul sportiv Gheorghe Rășcanu, municipalitatea pregătește o schimbare semnificativă. Se dorește realizarea a două terenuri de rugby, se va instala o instalație de nocturnă, irigare automată, sistem de încălzire al gazonului, scaune omologate, dar și o clădire cu loc de luat masa sau cazare arbitri. Municipalitatea timișoreană e în plin avânt pentru dezvoltarea bazelor…
Administrația județului vrea să instaleze două noi ”cuști de biciclete”
Consiliul Județean Timiș a fost atât de mulțumit de proiectul parcării de biciclete ”protejată”, creată în parcarea Palatului Administrativ din Timișoara încât a deci să extindă proiectul și să construiască două noi asemenea locații. Acestea ar urma să fie amenajate tot în Timișoara. Șoferii au rămas fără câteva locuri de parcare, bicicliștii au primit în…
Halucinanta “dispariţie” a clubului Electrica Timişoara. A fost “dus acasă” de fostul director al STPT, Ioan Goia
Situaţie bizară la unul dintre cele mai vechi cluburi timişorene, Electrica. Cunoscută dintotdeauna ca echipa “tramvaiştilor”, Electrica a ajuns acum, cel mai probabil, în posesia fostului director al STPT, Ioan Goia. Atunci când a plecat din societate, Goia a dus acasă şi documentele referitoare la clubul care a aparţinut, încă de la înfiinţare, anul 1929,…
Administrația județului speră semnarea unui nou contract de execuție pentru drumul spre Giarmata până la finalul anului
Conducerea Consiliului Județean Timiș e plină de optimism și anunță că speră că până la finalul acestui an să semneze un nou contract de execuție pentru tronsonul al doilea al drumului județean dintre Timișoara și Giarmata, nodul de urcare pe autostrada A1. În acest moment s-a ajuns doar la revizuirea proiectului tehnic. DJ 691 a…
A fost lansată licitația pentru extinderea complexului sportiv Bega
Primăria Timișoara caută firmă care să se ocupe cu realizarea documentației pentru extinderea și modernizarea complexului sportiv Bega. Firma care va câștiga contractul aflat în licitație pe SEAP va câștiga 240.000 de lei. În baza contractului, vor fi prestate servicii având ca obiect: „ET +DALI–Refuncționalizare, modernizare și extindere pe verticală P+2 E a Complexului Sportiv…