Luna decembrie a anului trecut aducea vestea bună a ajungerii la un acord în problema blocajului dintre Primăria Timișoara și Compania de Drumuri pe tema intersecției dintre Drumul Boilor și Centura Sud. Vineri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a confirmat că s-a întâlnit cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, pe tema acestei intersecții, dar și că a…
Andrei Drăgilă a fost debarcat de la conducerea SC Horticultura. El ocupa funcţia de director din 1991/Update. Cine vine în locul lui
Andrei Drăgilă, matusalemicul director al SC Horticultura, a fost demis, astăzi, din funcţie, printr-o decizie unanimă a Consiliului de Administraţie al societăţii. Update. Consiliul de Administraţie l-a numit ca interimar pe Dan Rusu, inginer venit din zona privată Legenda spaţiilor verzi ale Timişoarei, Andrei Drăgilă, a fost demis, astăzi, din funcţia de director al SC…
Sorin Grindeanu trimite Primăria Timișoara și CJ Timiș la masa negocierilor pe tema Centurii Vest: Să nu se ajungă la concurență
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a lansat, vineri, o idee extrem de interesantă legată de proiectul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei, după ce o cerere de preluarea a acestuia a venit atât de la Consiliul Județean Timiș, dar și de la Primăria Timișoara. El a propus înființarea unei asociații, care să includă atât PMT, CJT…
Peste două treimi din UAT-urile din Timiş sunt în scenariul roşu de restricţii
Având o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori, 64 de UAT-uri din Timiş, dintr-un total de 99, sunt în scenariul roşu de restricţii, potrivit unei decizii luate azi de CJSU Timiş. În scenariul galben (rata de infectare între 1 şi 3 la mia de locuitori) sunt 27 de UAT-uri. Comitetul Județean…
Societatea Colterm și Timișoara, aproape de o nouă ”bubă” cu certificatele verzi
Problema certificatelor verzi pe care societatea Colterm va fi nevoită să le cumpere și în acest an rămâne una care deocamdată nu pare să aibă rezolvare, primarul Dominic Fritz spune că bugetul local nu poate da alte 50 de milioane doar pentru aceasta. Oricum, cumpărarea acestor certificate nu schimbă nivelul căldurii, mai spune primarul. ”Buba”…
CJ Timiș pregătește o minicentură din drumuri județene și în jurul Lugojului. La cea de la Timișoara se va lucra în continuare
Lugojul va beneficia de o minicentură de ocolire, realizată din drumuri locale, între comunele periurbane, pe modelul Timișoarei, a anunțat președintele CJ Timiș, Alin Nica. ”Originalul” de la Timișoara continuă și vor fi preluate de instituție în administrare pentru reparații noi drumuri comunale, pentru închiderea inelului. Lugojul beneficiază de o centură de ocolire pe o…
Județul Timiș va avea în 2022 un buget de 585 de milioane de lei/DOWNLOAD
Timișul va avea în acest an un buget total în valoare de 584,6 milioane de lei, a anunțat joi președintele instituției, Alin Nica. Este un buget echilibrat, spune el, secțiunea de funcționare va consuma 390,1 milioane de lei, iar cea de dezvoltare 194,5 milioane de lei. Proiectul de buget va reprezenta o imagine a viziunii…
Surpriză în ”acționariatul” SMTT. CJ Timiș își aprobă intrarea în cadrul organizației de transport public metropolitan
La începutul toamnei anului trecut, vicii de la Primăria Timișoara, Ruben Lațcău, și de la Consiliul Județean Timiș, Alexandru Proteasa, se certau ”la cuțite”, atunci când CJT solicita să intre în cadrul Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara – SMTT. Reprezentantul primăriei sugera că primarii PSD și PNL s-ar fi înțeles să ”deturneze” autobuzele din…
Fostul șef al CJT acuză actuala conducere a instituției și Primăria Timișoara de eșecul proiectului de extindere a drumului spre autostrada A1
Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, acuză atât noua administrație a județului, dar și cea de la Primăria Timișoara de rezilierea contractului pentru extinderea la patru benzi a drumului județean dintre Timișoara și nodul A1 de la Giarmata. Conform lui Dobra, prin această situație a fost înșelată încrederea a mii de oameni. ”Încrederea…
Asociația TM2023 a rămas fără niciun sediu de funcționare. Salvarea ar putea veni de la consilierii locali timișoreni
Asociația care trebuia să se ocupe de proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii e la un pas să rămână efectiv în stradă. Cei de la CJ Timiș nu mai prelungesc contractul de închiriere pentru spațiul pe care TM 2023 îl avea la Bastionul Therezia, iar cel primit de organizație de la Primăria Timișoara, unul care…
S-a semnat contractul de proiectare pentru transformarea cinema Freidorf în centru cultural și educațional
Municipalitatea timișoreană face primul pas pentru reabilitarea cinematografului Freidorf și transformarea acestuia în centru cultural și educațional. Astfel, a fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru reabilitare. Câștigătorul licitației este societatea Arhisilv SRL, iar prețul contractului este de 44.940 lei plus TVA. Viitorul Centru Cultural și Educațional Freidorf va fi situat…
În Piața Libertății din Timișoara vor fi plantați arbori de mari dimensiuni
Piața Libertății va primi în acest an pomii pe care timișorenii îi cer de ani de zile și proiectul inițial de reamenajare îi prevedea. Primarul Dominic Fritz a anunțat că în locația amintită actualii copăcei vor fi mutați și înlocuiți cu pomi de dimensiuni mari, care să asigure vara un confort termic mai bun. În…
Peste o jumătate din UAT-urile din Timiş sunt în scenariul roşu
Având o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori, 51 de UAT-uri din Timiş, dintr-un total de 99, sunt în scenariul roşu de restricţii, potrivit unei decizii luate azi de CJSU Timiş. În scenariul galben (rata de infetare între 1 şi 3 la mia de locuitori) sunt 37 de UAT-uri. Comitetul Județean…
Viceprimarul Lațcău răspunde la acuzațiile lansate de Țoancă. Prima măsură, se schimbă caloriferele la Oncologie
Într-o poziție referitoare la frigul din saloanele de la Oncologie, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, îi răspunde lui Radu Țoancă. Edilul afirmă că PSD vorbește despre situația oamenilor în scopuri politice și electorale, afirmând că la Oncologie e o situație specială, fiindcă fosta administrație nu a schimbat rețelele termice și electrice la clădirea care a fost…
CJ Timiș reziliază contractul cu constructorul pentru drumul județean dintre Timișoara și nodul A1 de la Giarmata
Ceea ce era de așteptat și de evitat de mai mult timp se întâmplă și contractul de lărgire a drumului județean dintre Timișoara și autostrada A1. Consiliul Județean Timiș a transmis o notificare de reziliere a contractului către firma care lărgește la patru benzi drumul dintre Timișoara și Autostrada Vestului prin Dumbrăvița și Giarmata, motivul…
Hala pentru întreținerea tramvaielor Bozankaya, încă departe de realizare. S-a semnat contractul pentru proiectul tehnic
Chiar dacă Timișoara a primit și cel de-al treilea tramvai nou din flota Bozankaya, socitetatea de transport local nu beneficiază nici acum de o hală special dedicată pentru mentenanța acestora. Iar perspectivele ca aceasta să fie finalizată nu sunt prea apropiate, municipalitatea a anunțat pe 18 ianuarie că a semnat de abia contractul pentru DALI…
Dominic Fritz cere schimbarea politicii UE în domeniul emisiilor: Sistemul a luat-o razna, va distruge economia României
Primarul Timișoarei cere, cu subiect și predicat, modificarea politicii pe care Uniunea Europeană o manifestă în domeniul energetic. Cu riscul de a-și supăra chiar și colegii flower-power din partidul său, el spune că dacă la nivel european se va continua în același sistem de tranzacționare a certificatelor verzi economia României va fi distrusă. Spre deosebire…
Interes scăzut pentru Macheta Digitală a Timișoarei
O singura firmă s-a înscris la licitația pentru realizarea Machetei Digitale a Municipiului Timișoara. Acum urmează etapa în care se va analiza oferta depusă. Macheta va fi o premieră pentru România, fiind un proiect complex ce presupune interoperabilizarea fluxurilor de date de la nivelul întregului oraș. Serviciile achiziționate sunt pentru realizarea temei de proiectare. Datele…
Timișoara vrea nu mai puțin de 218 milioane de lei suplimentari de la bugetul de stat, pentru Colterm
Luni, primarul Timișoarei a transmis o scrisoare deschisă către primul ministru al României și către parlamentarii de Timiș, prin care le cerea sprijinul în vederea alocării de bani în plus de la bugetul de stat pentru Colterm. Subprefectul de Timiș confirmă că s-au solicitat bani, iar suma este una imensă. Nu mai puțin de 218…
Vin banii din compensările de preț pentru combustibil. Ministerul Dezvoltării trimite la Timișoara 15 milioane de lei
Exact în ziua în care Consiliul Local Timișoara aproba acordarea a 37 de milioane de lei către Colterm, Ministerul Dezvoltării aproba, la rândul ei, ajutorul de la guvern pentru susținerea municipalităților cu sistem de termoficare centralizat. Timișoara va primi 15 milioane de lei prin această primă tranșă de subvenționare a costului combustibilului. Suma totală care…