Administratie articole

Primăria Timișoara

Se scumpește … urbanismul la Primăria Timișoara

Se scumpește … urbanismul la Primăria Timișoara

Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara propune consilierilor locali majorarea unora dintre taxele aplicabile în domeniul construcțiilor. De asemenea, se introduc două taxe noi, dar și eliminarea taxei pentru urgență la prelungirea sau eliberarea unei autorizații de construcție. Departamentul de specitaliate al municipalității anunță că vor fi introduse două taxe noi. Este vorba

giratoriu Siemens

Giraţia care blochează traficul între Timişoara şi Moşniţa Nouă. Intervenţiile vicepreşedintelui CJ Timiş, Alexandru Proteasa/Foto

În zadar s-a făcut drumul dintre Timişoara şi Moşniţa Nouă, dacă sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Siemens blochează întregul trafic, afirmă vicepreşedintele CJ Timiş, Alexandru Proteasa. El a intervenit pe lângă primarul Dominic Fritz şi Poliţia Timiş pentru rezolvarea situaţiei.  Cu toate că s-au finalizat lucrările la drumul între Timişoara şi Moşniţa Nouă,

primăria timișoara

”Digitalizarea” Primăriei Timișoara pornește cu un contract pe patru milioane de lei pentru imprimarea și copierea de hârtii

Primăria digitală din noua administrație timișoreană costă un milion de euro lunar pentru produs hârtii și utilizare a acestora. Municipalitatea a publicat pe SEAP anunțul de licitație prin care se caută o firmă care va primi 3,9 milioane de lei pentru a se ocupa de printarea, copierea sau trimiterea prin… fax a documentelor instituției. Suma

Primăria Timișoara dă în vileag toate planurile dezvoltatorilor imobiliari din oraș

Municipalitatea timișoreană reșapează ”Primăria din sticlă” și anunță că s-a terminat cu ședințele în spatele uşilor închise. Noua Comisie Tehnică de Amenajare a Teritoriului va fi cu ședințele live în integralitate pe pagina de internet a instituției. Primarul Dominic Fritz anunță că se schimbă cutumele… urbanistice din cadrul primăriei și oricine va dori să știe

La Timișoara pornea în urmă cu 79 de ani circulația primului firobuz din România

Pe 15 noiembrie, Timișoara sărbătorește una dintre numeroasele premiere care au marcat viața orașului. În 1942, în orașul de pe Bega pornea la drum primul firobuz de pe teritoriul actual al României, numele fiind cel cunoscut de toți timișorenii, numit troleibuz de restul țării, dar și de cei veniți aici din alte zone, să o

Transluncani, mai prietenos și mai atractiv pentru turiști. Spectaculosul drum din Timiș a fost decorat cu o pictură murală de mari dimensiuni/FOTO

Cel mai spectaculos drum rutier din Timiș, Transluncaniul, este acum și mai atractiv pentru cei care vizitează zona de munte a județului. Cu ajutorul Consiliului Județean Timiș și a Asociației pentru Promovarea Turismului Timiș, pe traseul care atrage un număr tot mai mare de turiști a fost realizată sub supravegherea artistului Flavius Rouă o nouă

trotuar

Primăria Timișoara a cheltuit aproape 24 de milioane de lei pe reparații de străzi și trotuare/Foto

Costul pe metru pătrat de trotuare și străzi a scăzut în primul an ”full” al administrației Fritz cu zece la sută, anunță viceprimarul Ruben Lațcău. De asemenea, mai în primele nouă luni ale acestui an au fost reparați 112.000 metri pătrați de străzi și 38.000 metri pătrați de trotuare. Aproape 24 de milioane de lei

cladire istorica

Programul de reabilitare a clădirilor istorice din Timișoara merge ca pe roate. Au fost semnate câteva… acorduri preliminare de cooperare

În luna mai a acestui an, Primăria Timișoara lansa noul program de reabilitare a clădirilor istorice din Timișoara. Pe 4 octombrie, primarul Dominic Fritz redeschidea biroul din Piața Traian dedicat acestui program, iar de atunci nu s-a semnat niciun proiect de reabilitare, singurul succes fiind organizarea a peste 60 de întâlniri în vederea acordării de

Drumul Boilor

În vizită de lucru pe Drumul Boilor și strada Constructorilor. Ruben Lațcău aduce și vești bune și vești rele/Foto

Viceprimarul Ruben Lațcău continuă seria vizitelor de lucru de pe șantierele Timișoarei, dublată de prezentarea către cetățeni a situației de pe teren. De această dată a vizitat un drum pe care se lucrează, dar care nu va deveni în realitate circulabil prea curând, Drumul Boilor. Ba chiar se va închide accesul pe o bună bucată

girator Dumbravita

Proiectul din Zona Procopiu, de la granița dintre Timișoara și Dumbrăvița, readus în atenție de actuala administrație a orașului. Ideea, lansată inițial de Robu

Conducerea administrativă a Timișoarei anunță că dorește amenajarea unei zone de locuințe aflate la granița dintre oraș și Dumbrăvița. Deocamdată este doar un proiect, care ajunge doar în dezbatere în Consiliul Local Timișoara. Cum în acest moment majoritatea USR este absolută în CLT, odată cu ”cooptarea” ex-liberalului Raul Ambruș în corabia proprie, este de așteptat

Germania e interesată de dezvoltarea relațiilor de colaborare cu Timișul și Timișoara, economic și cultural

Dezvoltarea  terminalului cargo la Aeroportul Internațional Timișoara, realizarea unei piste de teste pentru domeniul auto, dar și infrastructura dezvoltării infrastructurii feroviare au fost abordate de președintele Consiliului Județean Timis, Alin Nica, în cadrul unei vizite primite la Timișoara din partea lui Peer Gebauer, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Federale Germania în România. Oficialul german

Se oprește circulația pe strada Nemoianu

O stradă din zona centrală a Timișoarei se va închide sâmbătă și duminică în vederea efectuării de lucrări de reparații la liniile de tramvai din zonă. Traficul va fi oprit pe strada Nemoianu. Primăria Municipiului Timișoara anunță închiderea traficului rutier pe str. Dr. Iosif Nemoianu (pe tronsonul cuprins între strada Coriolan Brediceanu și bd. Republicii),

colterm

Guvernul a alocat 54 de milioane de lei pentru Colterm. Banii sunt suficienţi pentru plata energie termice până la finalul anului

Guvernul a alocat, astăzi, 54 de milioane de lei pentru sistemul de termoficare al oraşului, Anunţul a fost făcut de primarul Dominic Fritz. Toţi banii vor fi destinaţi pentru plata energiei termice, a adăugat edilul. Guvernul a alocat azi, din fondul de rezervă, peste 310,4 milioane de lei pentru 31 de orașe, care se confruntă

Dominic Fritz

Dominic Fritz e hotărât! Continuă verificarea concediilor medicale din primărie, după mai multe probleme descoperite

Primarul Timișoarei anunță că va continua acțiunile de verificare a concediilor medicale apărute în cadrul instituției, odată cu lansarea noii organigrame. Conform lui Dominic Fritz, sunt oameni care intră brusc în medical atunci când primesc o sarcină mai dificilă. Șeful administrației spune că acțiunea pornită în urmă cu mai multe luni, de verificare a concediilor

Limita legală de viteză pe toate drumurile din Timișoara revine la 50 de km/oră. Se desfiinţează mai multe semafoare

Începând cu data de 1 decembrie, viteza maximă de circulaţie pe toate arterele din Timişoara va fi de 50 km/oră. Totodată, se desfiinţează instalaţiile de semaforizare din cinci intersecţii din oraş. În viitorul apropiat s-ar putea desfiinţa semaforizarea în alte 15 intersecţii.  Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a decis astăzi, ca, începând de

deseuri vegetale

Se adună deșeurile vegetale din Timișoara

Municipalitatea timișoreană se pregătește pentru curățenia de toamnă. Cu ajutorul a doi dintre operatorii de salubritate care au contract cu Primăria Timișoara se vor colecta deșeurile vegetale. Colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor vegetale abandonate pe domeniul public al municipiului Timișoara se află permanent în centrul preocupărilor administrației locale. De aceea, în următoarele zile, operatorul de

gunoi drum

În campania de strângere a deșeurilor de pe drumurile județene s-au adunat 11 tone de gunoaie

Consiliul Județean Timiș a reușit să adune 11 tone de deșeuri de pe 500 de kilometri de drumuri aflate în administrarea instituției. Campania de curățenie de toamnă pe drumurile județene a ajuns la final. Consiliul Județean Timiș a organizat, în perioada 11 – 29 octombrie, o campanie de colectare a deșeurilor de pe drumurile județene,

iluminat stradal

Se caută firmă care să taie jumătate din energia electrică necesară iluminării pe Calea Torontalului, Aradului și Lipovei

Primăria Timișoara vrea reducerea cu 60 de procente a consumului cu energia primară pentru iluminatul stradal a trei dintre cele mai mari artere din oraș, toate din zona de nord. Suma pusă la bătaie în acest scop este de aproape două milioane de lei, mare parte provenind din Fondul de Mediu. Primăria a lansat licitația

Ovidiu Draganescu

Ovidiu Drăgănescu a cerut la guvern 54 de milioane de lei pentru societatea Colterm

Subprefectul de Timiș Ovidiu Drăgănescu a trimis la București solicitarea de bani pentru susținerea societății de termoficare a Timișoarei. Iar suma solicitată este de 54 de milioane de lei. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu a solicitat Guvernului României suma de 54 milioane de lei, pentru finanțarea Colterm Timișoara. Cererea a fost trimisă după ce premierul Florin Cîțu

Top