Cu toate că primarul Nicolae Robu se declară tot timpul „campion incontestabil” la atragerea de fonduri europene, Timişoara se situează pe locul III în ţară la municipii din acest punct de vedere, într-un clasament în care nu figurează Bucureştiul. Judeţul Timiş se află chiar mai rău, zbătându-se în pluton. Analistul economic Petrişor Peiu, doctor al…
În oraşul de pe Bega e bine şi pe pandemie: “Dragă Ionuţ, noi am reuşit să ne facem viaţa frumoasă”
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a aflat că la Timişoara viaţa e frumoasă, chiar dacă afară e pandemie, pentru că primăria a făcut festivaluri şi evenimente. Actualul şef liberal al administraţiei a anunţat vestea oaspetelui, căruia i s-a adresat cu apelativul „Dragă Ionuţ”. Sunt evenimente pentru suflet şi festivaluri, iar viaţa este frumoasă la…
Viziunea alternativă. Deputatul Cătălin Drulă e nemulţumit de evoluţia lucrărilor pe Centura Sud de ocolire a Timişoare/FOTO
Cunoscut pentru activitatea sa în domeniul analizei activităţii din infrastructura românească, deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a vizitat şantierul Centurii Sud de ocolire a Timişoarei. Iar, în urma celor văzute aici, el se declară nemulţumit de progresul lucrărilor. Conform lui Cătălin Drulă, în multe părţi şantierul pare abandonat, iar stadiul lucrărilor este unul scăzut,…
Prezentată de primar, noua super-infrastructură sportivă a Timişoarei este sublimă pe hârtie, dar lipseşte cu desăvârşire în realitate
Primarul Nicolae Robu nu a ezitat să prezinte ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, o listă lungă de proiecte de infrastructură sportivă pe care le tot promite de la preluarea mandatelor. Dar, dintre acestea niciunul nu există, o recunoaşte chiar el, de vină fiind birocraţia, firmele necorespunzătoare, „vânătorii” de terenuri, astrele. Baze sportive de cartier,…
Patru benzi spre Moșnița Nouă. Călin Dobra pe șantier: Deja creionăm pista de biciclete
Se lucrează la lărgirea drumului spre Moșnița Nouă la patru benzi, de la ieșire din Timișoara. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a fost astăzi pe șantier. De la fața locului, Dobra spune că se creionează pista de biciclete, iar constructorul este pe teren. Președintele CJ Timiș spune că este importantă monitorizarea acestui proiect. Lucrările…
Altă minune înainte de alegeri. Stadionul „mic” din Buziaşului, trimis la licitaţie
Primarul Nicolae Robu a anunţat, vineri, că ar fi semnat documentele pentru trimiterea la SEAP a documentaţiei aferente procedurii de licitaţie pentru construirea stadionului din Calea Buziaşului. S-a întâmplat cu nouă zile înainte de alegeri şi în momentul vizitei al Timişoara a ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe. E gata documentaţia, iar stadionul de 15.000…
Alin Nica, în opoziţie cu şeful de la partid, Nicolae Robu, pe o nouă temă, cea a fotbalului
Care Poli e mai Poli? Vechiul conflict legat de care e echipa mai adevărată în fotbalul timişorean a reapărut, probabil neintenţionat, în actualitate. Candidatul PNL Timiş la funcţia de şef al Consiliului Judeţean, Alin Nica, a anunţat că, odată ajuns pe postul vizat, va propune acordarea unui sprijin din partea instituţiei către clubul Poli al…
Nicolae Robu vrea să se implice şi în sistemul educaţional: Unele şcoli aduc copiii la cursuri pentru doar o oră pe zi
Mai multe şcoli din Timişoara au fost acuzate de primarul Nicolae Robu, că „hărţuiesc” copiii şi părinţii. Aceasta, pentru că, din cauza pandemiei şi a proastei organizări la nivelul unităţii de învăţământ, au ajuns să aducă la şcoală copiii pentru doar o oră, în rest cursurile fiind online. Hărţuirea copiilor şi chinuirea părinţilor, acesta ar…
Se reia dezinsecţia aeriană şi terestră la Timişoara
În perioada 18 – 30 septembrie, Primăria Municipiului Timişoara, prin firma cu care are contract, va executa servicii de dezinsecţie terestră pentru combaterea ţânţarilor adulţi şi larvelor pe domeniul public al oraşului. De asemenea, în perioada 21 – 30 septembrie, se vor efectua servicii de dezinsecţie aeriană pe domeniul public. Produsele folosite sunt: Cymina Plus,…
Instruirile președinților secțiilor de votare vor avea loc online, în Timiș
Instruirile președinților și locțiitorilor secțiilor de votare pentru alegerile din 27 septembrie vor avea loc online, în perioada pandemiei de Covid-19, anunță Instituția Prefectului. Instruirile președinților și locțiitorilor secțiilor de votare din Timișoara vor avea loc , în sistem online, vineri, 18 septembrie, între orele 10-12, respectiv 16-18, dar si sâmbătă, 19 septembrie, între orele…
Se închide traficul rutier pe strada Alexandrescu
Una dintre cele mai utilizate străzi din zona de nord a oraşului, Grigore Alexandrescu, se va închide circulaţiei timp de o lună, pe porţiunea dintre Calea Torontalului şi strada Coman. Ca urmare a lucrărilor de extindere şi reabilitare a străzii amintite, Primăria Municipiului Timișoara a hotărât închiderea traficului rutier pe strada Grigore Alexandrescu, pe tronsonul…
Internet gratuit în tramvaiele şi troleibuzele din Timişoara/FOTO
Călătorii pe mijloacele în comun din Timişoara au acum parte de confort sporit. Cei care călătoresc, deocamdată cu tramvaiele şi troleibuze, vor avea parte de internet gratuit. Utilizatorii transportului în comun din Timișoara beneficiază de Internet Wi-Fi gratuit, începând cu data de 17 septembrie 2020. Pentru început, au fost montate dispozitive Wireless pe 54 de…
„Va fi ceva super, super!”. Cu 12 zile înainte de alegeri, primarul Nicolae Robu anunţă că va face un aquapark în Timişoara
O nouă şi totodată foarte veche promisiune a primarului Nicolae Robu revine în actualitate, doar cu câteva zile înainte de alegeri. Edilul-şef a anunţat că în Timişoara se va face un aquapark, care va fi amplasat în zona Gării de Nord. Primarul Nicolae Robu a afirmat că a primit acceptul investitorului pentru a anunţa că…
Fanfarele au prins glas la muzeul de la Pădurea Verde, din Timișoara/FOTO
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a răsunat, în duminica care a trecut, de „glasul” fanfarelor. Cinci fanfare din Banat au animat atmosfera de la muzeul de la Pădurea Verde. Festivalul Fanfarelor a izbutit să însuflețească atmosfera de la Muzeul Satului Bănățean. Evenimentul a fost adaptat tuturor restricțiilor și limitărilor impuse de măsurile de prevenire a…
Colterm începe probele „la rece” pentru ca, la iarnă, caloriferele să fie calde
Temperaturile încep să scadă, iar caloriferele trebuie să redevină calde. Colterm SA anunță că, în vederea pregătirii sezonului de încălzire 2020-2021, începând cu data de 14 septembrie până în 30 septembrie, se vor efectua, etapizat, probele la rece, pentru ca, în funcţie de temperaturile exterioare, începând cu data de 1 octombrie să se poată furniza…
Noutăți de septembrie de pe șantierul centurii Timișoara Sud: lucrări la podețe și umpluturi cu piatră spartă în zona Utvin/FOTO
Peste 150 de ingineri, proiectanți, topografi, tehnicieni, operatori, muncitori se află zilnic pe șantierul centurii Timișoara Sud, conform reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. Lucrările continuă, iar peste jumătate dintre podețele de pe centură sunt în diferite stadii de execuție. Pe lângă lucrările la podețe, pe centură au loc lucrări d eumplutir…
Scriitorul Daniel Vighi: Nicolae Robu ne-a mințit cu multă vorbărie în stilul binecunoscut
Scriitorul şi universitarul Daniel Vighi afirmă că primarul Nicolae Robu i-a minţit pe timişoreni în privinţa amplasării Monumentului Fidelităţii. Prin urmare, a apelat la “viitorul primar” Dominic Fritz să rezolve această chestiune şi a pune în valoare preţiosul monument, lăsat în paragină de actuala administraţie. Timişoara nu are chiar foarte multe vechi monumente cu care…
Peste jumătate din unitățile de învățământ din Timiș vor începe școala în scenariul verde. O singură școală va funcționa în scenariul roșu
Peste 300 de școli și grădinițe din Timiș vor începe cursurile în 14 septembrie, în scenariul verde, iar una în scenariul roșu. Astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Liliana Oneț, a hotărât scenariul în care vor funcționa cele 600 unități de învățământ din Timiș. 348 de școli și grădinițe vor începe…
Mai multe paturi la secția de Terapie intensivă a Spitalului Județean Timișoara. Bani de la CJ Timiș pentru extinderea secției
Consilierii județeni au alocat bani pentru extinderea secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara. Vor fi opt paturi în plus. În prezent, la Spitalul Județean Timișoara sunt 65 de paturi de Terapie Intensivă. Secția va mai avea opt paturi, dispuse în cinci saloane, la finalul lucrărilor finanțate cu 2,3 milioane lei de Consiliul Județean…
Consultații online gratuite pentru cei care suferă din cauza ambroziei
Lupta cu alergia la ambrozie este una din ce în ce mai dură în această perioadă. Apar tot felul se simptome ale alergiile, din ce în ce mai severe, de la rinită până la simptome de astm. În Timiș aveți ocazia de a face un consult gratuit, online, la medicul alergolog. Stop Ambrozie este o…