În ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a fost votată și aprobată procedura de începere a demersurilor pentru preluarea de către primărie a salubrizării străzilor orașului. Deși a trecut la vot, procedura a fost contestată din start de unii consilieri, interpretarea legislației fiind diferită între secretarul general al Primăriei Timișoara și unii consilieri…
Intrarea în Schengen aduce curățenia la PTF Nădlac, de pe A1. Zece metri cubi de gunoaie adunați/FOTO
Unul dintre efectele pozitive ale intrării în spațiul Schengen este eliminarea aglomerației de la punctul de trecere a frontierei de pe autostrada A1, la pachet cu stoparea acumulării de gunoaie pe marginea drumului. Astfel, cei de la Drumuri au putut să se apuce de făcut curat. Cu efective mărite, fiind adunate cantități mari de gunoaie. …
Care e stadiul parcărilor din Timișoara. Deocamdată, doar la sol, cele supraetajate sunt doar ”de viitor”
Creșterea numărului de străzi incluse în sistemul TimPark, de taxare a parcării, a adus în prim plan și modul de utilizare a banilor colectați. Viceprimarul Ruben Lațcău a fost întrebat despre aceasta și despre câte noi locuri de parcare au fost create în oraș. Întrebarea lansată de consilierul local Roxana Iliescu nu a primit un…
Cetățenii Timișoarei sunt așteptați să își spună părerea despre calitatea vieții din capitala Banatului
Universitatea de Vest Timișoara anunță timișorenii că pot completa în continuare chestionarul despre calitatea vieții, pe care îl realizează în colaborare și pentru municipalitatea timișoreană. Rezultatele obținute ajută la luarea deciziilor de administrare a orașului. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, așteaptă locuitorii orașului să completeze sondajul sociologic despre calitatea vieții…
Extinderea TimPark a fost aprobată de consilierii locali
Cetățenii de pe aproape 50 de noi străzi din Timișoara vor plăti atunci când își parchează vehiculele în zona unde domiciliază. Consilierii locali au aprobat, vineri la prânz, în cadrul unei ședințe online, propunerea de extindere sau ridicare într-o categorie superioară de plată a sistemului TimPark. Motivarea care stă la baza includerii în zonele taxate…
Ziua Unirii Principatelor Române se sărbătorește și la Timișoara
Ziua în care Țara Românească și Moldova s-au unit va fi sărbătorită, pe 24 ianuarie, și la Timișoara. Evenimentele festive vor avea loc în Piața Unirii, de la ora 10. Din program nu lipsesc un serviciu religios, o depunere de coroane, un serviciu religios, o defilare cu militari, urmând ca acțiunea să se termine cu…
Școlile din Timișoara primesc mobilier nou, obținut cu bani europeni și de la bugetul de stat
Școlile din Timișoara vor fi dotate cu mobilier modern în urma unui proiect finanțat din bani europeni, inițiat de Primăria Timișoara. Astfel, primele bănci, scaune, catedre și dulapuri au fost montate în sălile de clasă ale Școlii Gimnaziale 13. Până luni, mobilierul va fi instalat și în clase de la Colegiului Național Carmen Sylva, Liceul…
Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei acuză Primăria și pe viceprimarul Romocean de intimidare și atacuri la persoană
Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei acuză faptul că dezbaterea publică pe care a solicitat-o pe tema extinderii Clinicii Oncohelp nu a fost decât un atac permanent asupra fondatorului organizației, Ilie Sîrbu. Acuzațiile aduse sunt de denigrări și atac la persoană asupra lui Sîrbu, iar principal “atacator” a fost numit viceprimarul Paula Romocean, despre care asociația spune…
A repornit șantierul de pe noul drum de legătură dintre DN 69 și A1/FOTO
De săptămâna aceasta a reînceput activitatea propriu-zisă de construcție pe șantierul drumului de legătură DN 69 Timișoara – Arad cu autostrada A1, după perioada liberă de sărbători, a anunțat DRDP Timişoara. Astfel, a început montarea de grinzi la pasajul din viitorul nod rutier, în apropiere de drumul național Timișoara – Arad, și la pasajul peste…
Anunțul lui Dominic Fritz. Primăria Timișoara caută în continuare soluții pentru mutarea Secției de Obstetrică
Cu scurt timp înainte de demararea marșului de protest al medicilor de la Maternitatea Bega, primarul Dominic Fritz a anunțat public că a purtat discuții cu conducerea Spitalului Municipal Timișoara pentru găsirea unei locații pentru Secția de Obstetrică. Mai multe clădiri evaluate pentru relocarea Secției spune Fritz. Primăria spune că soluția mutării la fosta maternitate…
Primarul Fritz acuză decizia absurdă a Ministerului Economiei de a renunța la standul de la Târgul de Turism de la Viena
Primarul Dominic Fritz are din nou motiv să “faulteze” administrația centrală. Așa cum debanat.ro a anunțat deja, Ministerul Eonomiei și Turismului a fost la un pas să lase Timișoara fără prezență la Târgul de Turism de la Viena. Din fericire, situația a fost rezolvată prin efort propriu. Fritz explică despre soluția magică de avarie găsită…
Aquatim a finalizat modernizarea și extinderea canalizării și a alimentării cu apă pe câteva zeci de kilometri, în Timișoara și în mai multe localități din județ
Societatea de apă și canal Aquatim a anunțat finalizarea două noi importante contracte de lucrări, atât la Timișoara, dar și în mai multe localități din județ. Lucrările sunt parte a unui plan mai amplu, în valoare de peste 200 de milioane de euro, bani europeni în cea mai mare parte. Anul 2025 începe cu vești…
Aproape 600 de timișoreni și-au plătit dările către bugetul local în prima oră de la pornirea încasării
Începând de joi, la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a fost reluată încasarea taxelor și impozitelor locale. Într-o singură oră de la deschidere, au achitat taxele 567 de contribuabili, dintre care 234 de timișoreni au efectuat plăți online, prin intermediul platformei online, 172 au achitat taxele la oficii poștale, iar 161 la ghișeele DFM. Cea…
Producătorii de deșeuri medicale și a celor din construcții trebuie să depună Planul de gestionare a acestora
Producătorii și generatorii de deșeuri medicale, umane și veterinare, au obligația ca, până la 1 martie 2025, să depună Planul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală (umană și veterinară) desfășurată în anul precedent, reamintește Primăria Timișoara. Conținutul Planului este inclus în regulamentul privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală (umană și veterinară) în…
La Timișoara se așteaptă încă rezolvarea colectării separate a deșeurilor textile. Amenzile ajung până la 45.000 de lei
Primăria Timișoara și ADID Timiș sunt pasibile de primirea unei amenzi cuprinse între 20.000 și 45.000 de lei dacă nu vor rezolva problema colectării separate a deșeurilor textile, măsura fiind inclusă în legislația din domeniu, care a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2025. Primăria Timișoara anunța încă din luna august a anului trecut semnarea…
Zeci de noi străzi ar urma să fie taxate prin TimPark. Altele intră în zona verde, fără posibilitatea de a se realiza abonamente
Aproape 50 de noi străzi urmează să fie incluse în zonele de taxare ale TimPark. Proiectul a fost deja pus la punct, urmează dezbaterea și votarea (cu da sau nu) de către consilierii locali în plen. Motivarea care stă la baza includerii în zonele taxate din oraș a unor noi străzi, exprimată de inițiatori, se…
Extinderea Oncohelp Timișoara a fost dezbătută public. Primăria a reușit deja rezolvarea uneia dintre probleme
Prima dezbatere publică a anului organizată de Primăria Timișoara a avut în vedere extinderea clinicii celor de la Oncohelp. Ilie Sîrbu, consilier local AUR, dar și președinte-fondator al asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei, a cerut această dezbatere, spunând că proiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) care aproba extinderea avea numeroase probleme. Una dintre principalele probleme legate de…
Primăria Timișoara organizează o nouă dezbatere publică, pe tema noilor regulamente ale dreptului de superficie
Cea de a doua dezbatere publică organizată de Primăria Timișoara va aborda regulamentul prin care se constituie „Dreptul de superficie cu titlu oneros asupra terenurilor aflate în domeniul privat al Municipiului Timișoara”. Întâlnirea a fost stabilită pentru miercuri, 22 ianuarie, de la ora 12, în Sala de Consiliu a Primăriei. Participanții la dezbatere vor avea…
Timișul a încheiat 2024 cu un plus bugetar de 96 de milioane de lei. 30 de milioane au și plecat spre cheltuieli
Județul Timiș a încheiat anul 2024 cu o grămadă de bani rămași în vistierie, nu mai puțin de 96 de milioane de lei au rămas necheltuiți după închiderea precedentului an. Bani numai buni pentru a putea asigura funcționarea Consiliului Județean și pentru plata unor facturi din domeniul investițiilor, până când instituția va putea să voteze…
Primăria Timișoara vrea să se apuce de măturat străzile, prin intermediul SDM
După mai multe licitații ratate pentru stabilirea unui operator privat care să măture străzile Timișoarei, Primăria anunță că vrea să realizeze în regim propriu acest serviciu. Așa cum debanat.ro anunțase, pe 8 decembrie a fost anunțat oficial eșecul ultimei licitații în acest scop, pornită încă din primăvara anului trecut. Marți dimineață, municipalitatea a anunțat că…