Administratie articole

Posta Romana, sub sechestru

Impozanta clădire a Direcţiei Regionale de Poştă şi Telecomunicaţii a fost pusă sub sechestru de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), din cauza unor datorii foarte mari ale Poștei. Victime colaterale sunt elevii Grupului Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii.

Paradoxul Cojocari: averea creste, veniturile scad

Un punct au avut în comun cei mai importanți candidați la Primăria Timișoara: destituirea eternului secretar Ioan Cojocari. Actualul edil-șef, Nicolae Robu, a afirmat că „dacă tot ce am aflat până acum e adevărat, nu am cum să lucrez cu el”. Ioan Cojocari e încă bine-mersi în funcție și și-a depus, regulamentar, declarația de avere.

Robu: „O parte din promisiunile facute sunt indeplinite”

Primarul Nicolae Robu este mulțumit de perioada petrecută în biroul de pe CD Loga nr. 1 și susține chiar că a reușit mai mult decât și-a propus pentru acest interval. Un lucru e cert: edilul liberal e foarte aproape de o înțelegere cu proprietarii „acvariului” din Piața Victoriei, care sunt dispuși să renunțe la mult hulita clădire de sticlă.

Lista lui Robu: cine si cand zboara din primarie

În ultima perioadă, primarul Nicolae Robu și-a atras critici mai mult sau mai puțin voalate, atât în interiorul filialei PNL Timiș, dar și în rândul timișorenilor obișnuiți. Motivul acestor nemulțumiri este faptul că Robu n-a trecut la „primenirea” instituției pe care o conduce și nu i-a schimbat din funcții pe șefii moșteniți de la fostul primar Gheorghe Ciuhandu.

Triunghi amoros la Sinandrei: primarul a fugit cu sotia celui mai bun prieten! / FOTO

Tânărul primar al comunei timișene Sînandrei a plecat de acasă, luni, cu amanta. Claudiu Florin Coman are 35 de ani și este la primul mandat, câștigat sub sigla PSD, partid în care activează de câțiva ani. Soțul încornorat este cel mai bun prieten al lui și nașul fiicei sale, de numai opt luni.

Timisoreni, despre concertul Innei: „Prea multi bani pentru un striptease!”

Primăria s-a gândit că le face timișorenilor o mare surpriză, aducându-le-o pe Inna să cânte de ziua orașului. Pentru aproximativ 20.000 de euro, cântăreața din Mangalia ar urma să presteze o oră pe scena din Piața Unirii. Concertul stârnește însă reacții adverse: pe Facebook a fost creată deja o pagină anti-concert Inna.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.