Grevă și nu prea, joi, la Direcţia de Finanţe din Timişoara. Mai mulți angajaţi au oprit lucrul, din solidaritate cu marşul de la Bucureşti, organizat de sindicaliștii care cer demisia şefului ANAF, Ştefan Diaconu. Oamenii nu au ieșit însă în stradă și nici nu au închis ghișeele.
Peste 4.000 de joburi, la targul virtual Angajatori de TOP
Până duminică, 15 noiembrie, are loc cea de-a șasea ediție a evenimentului Angajatori de TOP Virtual, proiect de recrutare online care reunește 100 de angajatori și 4.000 de oportunități de carieră. Evenimentul a început pe 2 noiembrie, iar după prima săptămână au fost înregistrate 88.641 de vizite.
Protest la Finante, trei ore fara program cu publicul
Programul cu publicul la administrațiile finanțelor publice va fi oprit joi, între orele 11 și 14, din cauza unei acțiuni de protest a sindicaliștilor. Aceștia consideră ilegale deciziile de demitere a directorilor de regionale ale Finanţelor, de la Iaşi şi Timişoara. Sindicatul funcţionarilor bugetari a decis să ia atitudine.
Salariile bugetarilor cresc cu 10% de la 1 decembrie
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, proiectul de lege privind Ordonanţa 35/2015. Acesta prevede majorarea cu 25% a salariilor personalului din sistemul de sănătate, dar și creștere cu zece procente a salariilor tuturor bugetarilor.
Bataie de joc! O porțiune din autostrada Lugoj – Deva ar putea fi demolata
România rămâne țara tuturor posibilităților. După anunțul demolării unei porțiuni din autostrada Sibiu – Orăștie, CNADR ar putea face același lucru și cu o parte din Autostrada Lugoj – Deva. Această porțiune trebuia dată în folosință la sfârșitul acestui an.
Timisoara: „bronz” in topul cresterii impozitelor locale in 2016
Timișoara, încă într-un Top 3. De această dată, unul al orașelor cu cele mai mari creșteri ale impozitului pe locuințe în 2016. Clasamentul este întocmit de câțiva experți independenți, iar înaintea Timișoarei sunt București și Cluj-Napoca.
Zboruri cu probleme in Germania, pe trei din cele mai mari aeroporturi
Dacă aveți programat luni un zbor înspre sau dinspre Germania, s-ar putea să aveți o surpriză neplăcută. Asociaţia însoţitorilor de zbor UFO este în grevă luni, 9 noiembrie. Protestul afectează până la ora 23 aeroporturile Frankfurt şi Düsseldorf, respectiv până la ora 0 zborurile de pe/către aeroportul München.
O noua cale de acces in parcarea de la mall, lucrarile la Openville avanseaza
Șantierul de la Openville nu blochează traficul în zona mallului. Din această săptămână, dacă veniți la cumpărături cu mașina, aveți la dispoziţie o nouă bretea de trafic, pentru a ajunge în parcare. Lucrările la prima clădire a ansamblului Openville avansează în ritm susținut.
Mobila de cea mai buna calitate, trenduri noi si multe accesorii! A inceput ExpoMobila /FOTO
Timișorenii care doresc să-și redecoreze locuința sau vor să descopere cele mai noi tendințe în materie de design interior sunt așteptați, în acest sfârșit de săptămână, la ExpoMobila. Expoziția și-a deschis deja porțile, iar vizitatorii au apărut încă de la primele ore.
Vrei sa ai un camin frumos? La ExpoMobila gasesti cele mai moderne produse
Timișorenii care-și doresc un cămin mai frumos vor avea ocazia să aleagă dintre cele mai interesante tipuri de mobilă disponibile pe piață. Totul, la expoziția națională ExpoMobila, care-i va reuni, în orașul de pe Bega, pe unii dintre cei mai importanți producători de mobilă din România.
Protest spontan la Finante, pe motiv de salarii
În jur de 100 de angajaţi de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara au protestat, marți, în holul instituţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi de Ordonanţa 47/2015, care prevede majorarea salariilor doar în aparatul central al Finanțelor.
Gala Excelentei la CCIAT: premii pentru cele mai bune firme / FOTO + TOP
Câteva sute de oameni de afaceri și invitații lor au participat, vineri seară, la Gala Excelenței, eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură. Cu această ocazie au fost premiate cele mai bune peste 1.000 de firme din judetul Timiș.
Fratii Cristescu raman in Top 10 Capital
Controversații oameni de afaceri timișoreni Emil și Marius Cristescu se clasează pe locul VII în Top 300 al revistei Capital privind cei mai bogați români. Averea lor este cotată la 330-350 de milioane de euro, sensibil mai mică decât în anul 2014, când a fost evaluată la 410-420 de milioane de euro.
Cei mai buni dintre cei buni! Peste 1.000 de firme premiate la Topul CCIAT / Lista castigatorilor
De peste două decenii, cele mai bune firme din Timișoara sunt premiate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură. Ca în fiecare an, reprezentanții companiilor de top sunt așteptați la Gala Excelenței în Afaceri. Peste 1.000 de firme vor primi diverse distincții.
Balul Sperantei, la a 17-a editie! Timisorenii, chemati sa salveze o viata
La începutul lunii noiembrie, timișorenii vor putea să participe la o nouă ediție a Balului Speranței. Ei vor face donații pentru patru cauze umanitare, inclusiv pentru o fetiță de numai zece ani, bolnavă de leucemie, care are nevoie de un tratament costisitor în Germania.
Curs de agricultura ecologica la CCIAT
Pentru a doua oară în Timişoara, în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT se va desfăşura un curs acreditat de agricultură ecologică. Acesta este organizat de agenția Creative Business Management, în colaborare cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.
Targul Regional de Inovare: 30.000 de euro premii pentru trei tineri… inventivi
Zeci de inovatori şi inventatori au participat la cea de-a treia ediţie a Târgului Regional de Inovare, organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest şi Asociaţia Tehimpuls, la Expo Arad. Zece proiecte au fost premiate, iar primii trei clasați au primit câte un grant de 10.000 de euro, din partea Innovation Norway.
Austria mentine controalele la frontiera
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc pe teritoriul Republicii Austria că măsura reintroducerii controalelor la frontierele cu Ungaria, Slovenia şi Italia s-a prelungit până în 4 noiembrie. Restricţiile au fost introduse după ce şi Germania a prelungit controalele la frontiera cu Austria.
Orar de iarna la Aeroportul International Timisoara
De duminică, 25 octombrie, intră în vigoare noul orar al zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, valabil până în 26 martie. În perioada sărbătorilor de iarnă, pot apărea modificări legate de suplimentarea unor curse sau anularea acestora, în funcţie de cerere.
Iarna nu-i ca vara: DRDP n-are stocul complet de antiderapante, iar utilajele inca n-au fost cumparate!
În prag de iarnă, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara nu e încă pregătită pentru venirea zăpezii. În luna noiembrie urmează să fie completate stocurile de materiale antiderapante și tot atunci vor fi cumpărate și utilajele pentru deszăpezire.