Peremiștii din Timiş nu vor reuși, foarte probabil, să-și completeze listele pentru Camera Deputaților. Marţi, PRM trebuie să depună listele de candidaţi la BPJ Timiş. Componența acestora este strict secretă, cel puțin momentan.
Latifundiarul Adi Luca face aranjamente in PP-DD: Dugulescu in locul lui Purceld
Știrea dată de deBanat.ro, potrivit căreia deputatul PDL Marius Dugulescu va candida pentru PP-DD pe Colegiul 3 Timișoara, s-a confirmat. Marele perdant este Mircea Purceld, un om totuși cu greutate în partid. El era titular pe acest colegiu, dar acum trebuie să se mute pe Colegiul 1 Senat Timișoara, unde îi ia locul lui Viorel Matei, care cel mai probabil nu va candida niciunde.
Dugulescu si Barna, foarte aproape sa bata palma cu „domnu’ Dan”
Renegaţi de partidele lor, deputații Marius Dugulescu (PD-L) şi Maria Barna (UNPR) sunt foarte aproape de a intra în cursa electorală pe listele PP-DD Timiş. Aceştia ar putea candida chiar pe colegiile pe care le-au câştigat în 2008. Decizia urmează să fie anunțată luni.
Candidatii USL se inscriu la BEJ
Luni, la ora 13, USL își va înscrie, la Biroul Electoral Județean, cei 14 candidați cu care și-a propus să câștige alegerile din 9 decembrie. USL este a doua formațiune care își înscrie candidații, după ce, vineri, au fost la BEJ și reprezentanții ARD.
E sigur: Draganescu nu candideaza la parlament
Fostul prefect Ovidiu Drăgănescu nu mai are nicio şansă să ajungă în Parlamentul României. După ce contestaţia depusă la Biroul Politic Central al PNL a fost respinsă, Drăgănescu nu mai are nicio soluţie.
Candidatii ARD sunt inscrisi oficial la BEJ
Vineri dimineață, cei 14 candidați ai ARD Timiș la alegerile din 9 decembrie au intrat oficial în lupta pentru fotoliile de deputați și senatori. Candidaturile lor au fost depuse la Biroul Electoral Judeţean.
Primarul Robu, somat public sa rezolve cursa Timisoara – Viena
Fostul director al Aeroportului Internațional Timișoara, Cornel Sămărtinean, i-a reamintit primarului Nicolae Robu, prin intermediul unui comunicat de presă, că a promis că va readuce cursa aeriană Timișoara – Viena, chiar cu riscul unor schimbări mari la aeroport. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni. De atunci, primarul nu a mai scos o vorbă despre acest subiect.
ARD Timis, prima la depunerea candidaturilor la BEJ
Capăt de drum pentru deputaţii PD-L Marius Dugulescu şi Ştefan Drăgulescu. Vineri, la ora 10, cei 14 candidați din partea ARD pentru Parlamentul României îşi vor depune candidaturile la Biroul Electoral Judeţean.
Comisia Macovei a respins doar 36 de candidati
Comisia de etică a Alianţei România Dreaptă (ARD) a finalizat verificarea candidaţilor. Soarta celor 36 de candidați cu aviz negativ este acum în mâna co-preşedinţilor ARD. Între timp, Monica Macovei a anunțat că, de joi, comisia pe care o conduce se retrage.
Matei „Marcel” Suciu e convins ca-l bate pe Blaga!
Vicepreşedintele PSD Timiş, Matei Suciu, a fost împins de USL într-o luptă total inegală. El dă piept pe Colegiul III Senat cu Vasile Blaga, preşedintele PD-L. În afara unui optimism debordant, Matei Suciu are și o mare dilemă în această campanie.
Grindeanu crede ca intreaga campanie pentru spitalul de copii va avea succes
Viceprimarul Sorin Grindeanu, candidat USL pe Colegiul II Deputaţi, are motive să fie optimist în privinţa campaniei de strângeri de semnături pentru construirea unui nou spital de copii. Grindeanu este convins că Guvernul Ponta va continua să aloce bani Timişoarei.
Taranistii, nemultumiti de imparteala din ARD Timis
Comitetul Judeţean de Conducere al PNŢCD Timiş a transmis o rezoluţie tardivă către conducerea centrală a partidului. Ţărăniştii sunt nemulţumiţi că la alegerile parlamentare din decembrie nu vor avea decât un candidat pe listele ARD.
Halasz: „Romanii sa stea acasa, sa-si vada de treaba lor”
Preşedintele UDMR Timiş, Halasz Francisc, speră ca, după alegerile din decembrie, ungurii din vestul ţării să fie reprezentanţi de un deputat. Nu îşi pune speranţe că vreun candidat propriu ar putea câştiga un colegiu, ci vizează redistribuirea.
Dugulescu inca mai crede ca ar putea candida din partea PD-L
Telenovela deputatului PD-L Marius Dugulescu continuă. Acesta nu ştie încă dacă şi pentru cine va candida la alegerile parlamentare din decembrie. Contestația lui, depusă la Biroul Naţional de Conducere al PD-L, după ce colegii din Timiș l-au sărit din schemă pentru alegerile parlamentare, nu a primit încă un răspuns.
Marinel Pasca: „PD-L nu-mi ofera nici macar materiale pentru campania electorala”
La București, lucrurile s-au stabilit de mult timp: Ilie Sârbu și Vasile Blaga trebuie să fie senatori de Timiș. Cum nu pot să candideze singuri, PDL, respectiv PSD le-a găsit niște sparring partneri. Sacrificați de partidele lor, sunt oamenii care acceptă cu zâmbetul pe buze să piardă ei pentru ca șefii lor să câștige. Sunt loserii de serviciu ai PSD și PDL. Astăzi, Marinel Pașca.
Ilie Sarbu nu vorbeste despre Gabriela Ionescu
„Prezentul tabel înlocuiește propunerile făcute anterior” a scris cu mâna lui, în 2009, senatorul PSD Ilie Sârbu. Pe tabelul respectiv apărea și Gabriela Ionescu. Aceeași din stenograma Ostaficiuc – Blajnar, în prezent închisă pentru luare de mită. Acum, ea e renegată și de PSD, și de PDL.
Matei Suciu: „Blaga nu ma bate decat daca apeleaza la tertipuri”
La București, lucrurile s-au stabilit de mult timp: Ilie Sârbu și Vasile Blaga trebuie să fie senatori de Timiș. Cum nu pot să candideze singuri, PDL și PSD le-au găsit niște sparring partneri. Sacrificați de partidele lor, sunt oamenii care acceptă cu zâmbetul pe buze să piardă pentru ca șefii lor să câștige. Sunt loserii de serviciu ai PSD și PDL. Azi, Matei Suciu.
Senseiul pedofil a fost exclus din PRM
Dan Ioan Pârvan, antrenorul de karate arestat după ce a abuzat sexual două fetițe, a fost exclus din PRM Timiş. El a candidat pe lista oamenilor lui Vadim la consiliul județean.
PRM Timis nu-si gaseste candidati pentru alegeri
Peremiștii din Timiș se chinuie să aibă candidaţi pe toate cele 14 colegii din Timiş. Noul preşedinte, doctorul Livius Ţîrnea, susţine că lista finală va fi gata până la sfârşitul săptămânii. Deocamdată, el este singura certitudine.
Inainte de Ostaficiuc, spagara Gabi Ionescu a fost sustinuta de Ilie Sarbu
Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a demonstrat, luni seară, la B1TV, că numirea Gabrielei Ionescu în funcția de director adjunct al Direcției de Finanțe Timiș a fost făcută la propunerea PSD. Mai exact, a senatorului Ilie Sârbu.