Candidatul USL pe Colegiul 1 Senat, Ben-Oni Ardelean, a întâmpinat ceva probleme în a-și completa declarația de avere. El deține nu mai puțin de 16 terenuri, patru case și două mașini. Toate acestea sunt întreținute dintr-un salariu lunar de 1.800 de lei și 40 de lei alocația copilului.
Cine crede că Gigi Becali este singurul candidat PNL care deține terenuri fără număr se înșală. Chiar dacă nu se poate compara cu ciobanul liberal din Pipera în materie de suprafețe de terenuri, Ben-Oni Ardelean, candidatul PNL pe Colegiul 1 Timișoara, se poate măsura, în schimb, ca număr de terenuri. Potrivit declarației sale de avere, Ardelean deține nu mai puțin de 16 terenuri, toate în județul Timiș. Ca și comparație, Becali și-a declarat doar nouă terenuri.
Din cele 16 terenuri pe care le deține Ardelean, 15 sunt în intravilan, iar unul în extravilan. Este drept, toate cele din intravilan au suprafețe mici, între 550 mp și 800 mp. Nici la capitolul spații locative cel supranumit „Obi Wan Kenobi” nu stă prea rău. Astfel, precum Adrian Năstase, el deține două case și două apartamente, toate în județul Timiș. Mai mult, una dintre case, având o suprafață de 388 mp, este formată din patru apartamente. La capitolul imobile mai trebuie spus că Ardelean a vândut chiar în acest an o casă la Ghiroda, cu 153.429 lei. În materie de mașini, Ardelean stă ceva mai slăbuț. El deține „doar” un Audi A6 din 2008 și un Golf V din 2007.
Candidatul liberal nu are conturi bancare, dar nici datorii, fiind probabil foarte suspicios în a lucra cu băncile. Extrem de bizar este însă faptul că toată această impresionantă avere este întreținută dintr-un salariu mai degrabă modest. Ben-Oni Ardelean a declarat, la capitolul venituri, doar un salariu anual de 21.874 de lei de la Institutul Teologic Baptist din București. Lunar, înseamnă 1.820 lei. La această sumă se adaugă însă indemnizația copilului, de 504 lei anual.
Cum întreține liberalul din 18 milioane de lei vechi pe lună patru case și două mașini chiar este o temă pe care s-o dezbată cu potențialii alegători, care ar fi curioși să afle secretele trecerii mai lejere prin criză. Dar probabil se scoate cu cei 40 de lei lunar din alocația copilului. Că n-ar fi primul român (sau rom?) care trăiește din alocație.
Comentarii prin facebook