Partide articole

Basme nemuritoare in revista peremistilor timiseni

Pentru a intra mai rapid în contact cu timişenii, organizaţia PRM şi-a scos propria revistă. „Dialog cu timişenii” a fost lansată oficial pe 17 decembrie și va apărea lunar, dar numai în cazul în care cititorii doresc acest lucru. Grigore Trif, președintele filialei, este capul „răutăților” și în ceea ce privește debutul jurnalistic al oamenilor lui Vadim din Timiș.

Jumatate din UNPR Timisoara s-a mutat la PSD!

Circa 800 de membri din UNPR Timișoara și-au schimbat carnetele de partid progresiste cu unele social-democrate. Operațiunea a fost coordonată de Filip Stancu, președintele organizației. La începutul acestei luni, Ion Răducanu, șeful UNPR Timiș, a încercat să-l demită pe Stancu din funcție, reproşându-i activitatea slabă.

Se schimba conducerea in UDMR Timis?

A fost zece ani preşedintele UDMR Timiş şi pentru prima oară se gândeşte serios dacă va mai candida pentru un nou mandat. Halasz Ferenc poate renunţa la şefia UDMR Timiş chiar la sfârşitul anului. În această perioadă, ungurii din Timiş organizează alegeri în toate cele 24 de filiale din Timiş.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.