Politicieni articole

Reteta lui Ciuhandu: campanie pe banii UE si ai municipalitatii / FOTO

Gheorghe Ciuhandu nu și-a anunțat oficial candidatura pentru al cincilea mandat la Primăria Timișoara. Edilul în funcție n-a mizat niciodată pe mii de afișe și flyere, pomeni electorale și pungi cu daruri. A fost destul să finalizeze lucrările de anvergură chiar în prag de alegeri. Staff-ul său de campanie mizează pe asta și în 2012.

Dugulescu, de la portocaliu la albastru si verde

Deputatul Marius Cristinel Dugulescu a dezmințit categoric zvonurile care îl dădeau ca și plecat din PD-L. El și-a afirmat atașamentul față de „corabia portocalie”, sub stindardul căreia și-ar cam dori un nou mandat în parlament. De câteva luni însă, omul politic iubește și alte culori.

Dupa ce s-au facut reciproc infractori, Pavelescu si Ciuhandu s-au pupat in Piata Endependentei

Pe șest, așa cum le stă bine unor politicieni de mâna a cincea, Aurelian Pavelescu și Gheorghe Ciuhandu au devenit, brusc, din cei mai mari dușmani, frați de cruce. Relația dintre cei doi a fost un lung șir de insulte reciproce, care au mers până la acuze penale. Aminitim doar câteva dintre ele în rândurile de mai jos.

Negocierile cu Ciuhandu au lasat nenominale candidaturile-cheie ale USL in Timis

Rareş Mănescu, vicepreşedinte la nivel naţional al PNL, neagă zvonurile conform cărora senatorul liberal Nicolae Robu nu ar mai fi candidatul USL la Primăria Timişoara. Pe lista oficială a candidaţilor USL la primăriile reşedinţă de judeţ şi consiliile judeţene, la rubrica „Timiş” nu este trecut niciun nume pe cele două poziţii de candidat.

Robu: „Daca comandamente de rang superior cer ca eu sa nu candidez, eu chiar n-am nicio problema”

Biroul Politic Central al PNL a aprobat, în unanimitate, luni, candidatura lui Nicolae Robu la funcția de primar al Timișoarei. Totuși, numele senatorului liberal nu a fost anunțat oficial pentru această candidatură. Robu a emis, luni noapte, un comunicat prin care precizează că nu e nicio problemă dacă nu va intra în această cursă.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.