“Dar din Dar” este campania de colectare de fonduri și alimente a Asociației Acasă în Banat care de trei ani vine în sprijinul familiilor aflate în situații dificile. Peste 1.000 de familii din peste 100 de localități din Banat au primit un ajutor până acum în cadrul acestei campanii. Cei care doresc să contribuie pot…
Incendiu la Spitalul Louis Ţurcanu! S-a activat planul Roşu de intervenţie. UPDATE: Aproape 100 de persoane, evacuate VIDEO
Un apel la 112, sâmbătă în jurul orei 7.45 anunţa un incendiu la Spitalul de Copii. Este vorba despre un incendiu la Sector RMN. Se deplasează ISU Timiș și echipaj Secția 1 Urbană. Pompierii au sugerat evacuarea Sectorului. S-a activat planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Timiş. „În data de 03.12.2022, ora 07:37 am…
Şeful ITPF Timişoara, decorat de preşedintele Klaus Iohannis, directorul STS Timiş, avansat în grad
Ca în fiecare an de Ziua Naţională, pe 1 decembrie preşedintele Klaus Iohannis a conferit mai multe distincţii şi a făcut avansări în grad. Printre cei onoraţi cu această ocazie s-au numărat şi doi timişoreni. Astfel, chestorul Tiberiu Gim Giurea, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Timişoara, a primit Ordinul Naţional pentru Merit…
Aproape 150.000 de oameni de Ziua Naţională prin punctele de frontieră
Aproximativ 148.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 44.400 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), în ziua de 1 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, informează vineri IGPF. Pe sensul de intrare în România, au…
O firmă a fost amendată după ce a permis accesul pe stradă a unor camioane murdare de noroi
O societate cu activitate în domeniul construcțiilor a fost amendată după ce a permis intrarea pe străzile orașului a camioanelor de pe șantierul pe care îl avea pe strada Podeanu, fără a spăla roțile vehiculului. Un cetățean a anunțat autoritățile și firma a fost amendată cu 2000 de lei. Ca urmare a intrării pe stradă…
A pierdut o borsetă plină de bani, iar oamenii legii au găsit-o!
Poveste cu final fericit. La data de 29.11.2022, în jurul orei 16:30, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că, un cetățean de origine turcă, a pierdut o borsetă ce conținea actele personale și suma de 2000 euro, în timp ce se afla în tranzit…
Plecați spre vest, înarmați-vă cu răbdare la vămi. Poliția de Frontieră e la datorie, iar spre Serbia se circulă lejer
Dacă o vacanță peste hotare este opțiunea pentru minivacanța de 1 Decembrie, atunci cel mai bine ar fi să alegeți să plecați spre Serbia, la toate punctele de frontieră timpul de așteptare nu depășește 10 minute. Dacă aveți direcția spre vest… veți avea o problemă la vamă, pe autostradă se stă și 120 de minute.…
Sfântul Andrei, apostolul şi ocrotitorul românilor
Pe 30 noiembrie, chiar în ajunul Zilei Naționale a României, credincioșii de toate riturile îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, cel considerat ocrotitorul românilor. „Cel dintâi chematul”, el a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare deopotrivă în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida,…
Timișul domină Vestul la veniturile salariale
În Timiș se câștigă în continuare cel mai bine din regiunea Vest. Este singurul în care statisticienii ne spun că se câștigă peste 4.000 de lei în mână. Astfel, conform datelor oficialle comunicate de Direcția Regională de Statistică Timiș în aceste zile, la finalul lunii septembrie salariul mediu net era în Timiș de 4335 de…
Panică la Mall! Pompierii au intervenit de urgenţă
Sâmbătă seara, în jurul orei 22, ISU Timiş a fost solicitat să intervină pentru o degajare de fum în complexul comercial Iulius Town, în apropierea unui restaurant. La fața locului s-au deplasat de urgență 22 de pompieri cu 3 autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de lucru și salvare…
Țigări ín valoare de 1,5 milioane euro confiscate de polițiștii de frontieră
În data de 26.11.2022, ora 00.05, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, au executat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în urma căreia a fost oprit, în localitatea Malovăț, un bărbat de cetățenie bulgară, de 47 de ani,…
Mizerie, scaune rupte, condiții proaste de transport și șoferi care fumează în transportul auto județean. Două autocare au fost oprite de la plecare/Foto
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a realizat în aceste zile controale a două dintre cele mai mari firme de transport de persoane între localitățile județului. Verificările au scos la iveală mizeria din autocare, lipsa de informații legate de traseele pe care se circulă, un șofer care fuma la volan, scaune rupte, pătate și…
Aproape o mie de amenzi pentru cei care parchează aiurea şi zeci de maşini ridicate
Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile de verificarea a modului în care se respectă legislația pe linie de oprire și staționare a autovehiculelor în zona pietonală a Timişoarei, luând măsurile legale de sancționare și chiar ridicare a acestora, acolo unde se încalcă flagrant prevederile actelor normative în vigoare. În zona pietonală au fost montate indicatoare în…
Peste două milioane de lei prin PNRR, pentru piste de biciclete la Şag
Primăria comunei Şag a câştigat un proiect cu finanţare prin PNRR, privind realizarea unor piste de biciclete în localitatea de la marginea Timişoarei. Potrivit proiectului vor fi realizaţi aproximativ trei kilometri de piste, în valoare de peste două milioane de lei. “Un NOU proiect finanțat din fonduri europene! Proiectul pentru realizarea de piste pentru…
Hoți din Timișoara, „frați” de… catalizatoare cu cei din Strehaia
Bărbaţi bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de furt calificat de catalizatoare, identificaţi şi reţinuţi preventiv de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva. La data de 22 octombrie 2022, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au pus în executare 10 mandate de percheziție (6 pe raza municipiului Timișoara şi 4 pe raza orașului Strehaia) și 3…
Încă o ameninţare cu bomba la un liceu din Timişoara. UPDATE: Acelaşi apelant!
Dacă ieri, un recidivist a anunţat amplasarea unei bombe la Liceul Catolic din centrul oraşului, astăzi o altă ameninţare a pus autorităţile pe jar. De această dată, „bomba” a fost „plantată” la Liceul „Sanitar”, Ana Aslan. Astăzi, 22 noiembrie, în jurul orei 12:39, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu…
Alarmă falsă cu bombă! Cel care a făcut gluma proastă, un recidivist, a şi fost depistat
Astăzi, 21 noiembrie, în jurul orei 17:11, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta liceului situat pe strada Piața Regina Maria din municipiul Timișoara s-ar afla o bombă. Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, echipa priotehnică din cadrul Inspectoratului…
Aproape 200 de pasageri sunt temporar blocați pe Aeroportul Timișoara din cauza amânării unui zbor al unei companii low-cost
Aproape două sute de pasageri au rămas în zona specială destinată celor care au trecut controalele de securitate și urmează să se îmbarce într-o cursă, pe Aeroportul Internațional Timișoara. Ei ar fi trebuit să plece de dimineață cu o cursă low-cost spre Madrid, dar zborul a fost amânat. Se pare că situația a apărut ca…
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au fost în vizită de lucru la Deta și Jebel. S-a lăsat cu amenzi și închideri de firme/Foto
O nouă zonă din Timiș a fost vizitată în scopuri profesionale de inspectorii Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș. Joi, 17 noiembrie, aceștia au derulat o acțiune de control care a vizat 13 operatori economici din Deta și 2 operatori economici din Jebel. Veficările derulate au dus la aplicarea a 16 amenzi contravenționale, în…
În Timiș se fură gaze naturale/FOTO
Principalul furnizor al serviciilor de distribuție a gazelor naturale din Timiș a descoperit un număr de 16 cazuri în județ de furt de gaze naturale. Cei descoperiți se vor alege, cel mai probabil, cu plângeri penale pentru frauda comisă. Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat, în perioada ianuarie – octombrie a…