Luni, primarul comunei Şag, Flaviu Roşu, a semnat autorizația de construire pentru noua grădiniţă din zona Mănăstire, un moment important care permite recerea la următoarea etapă. În perioada următoare va fi demarată procedura de licitație pentru execuție, astfel încât lucrările să poată începe cât mai curând. “Așa cum am spus acum câteva zile, vă vom…
Ambasadorul Portugaliei la București vine la Universitatea de Vest
UVT susține și în acest an universitar seria „Ambasadori în dialog @UVT”, continuând, într-un nou cadru de dialog, tradiția programului „Ambasadori la UVT”. În cadrul noii ediții a acestei serii, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, la UVT va ajunge Paulo Cunha Alves, Ambasadorul Portugaliei în România, care va propune comunității timișorene…
Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de studii pe tema Inteligentei Artificiale, realizate cu studenți în cadrul proiectului de Internship/Mentorship Flex – UVT. Obiectivele studiului fac referire la evaluarea frecvenței, nivelului de încredere și a surselor de informare pe care le utilizează oamenii în era Inteligenței Artificiale.…
Consiliul Judeţean şi Primăria Şag s-au asociat pentru a construi o grădiniță în comuna din sudul Timişoarei
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis şi primarul comunei Şag, Flavius Roşu, au semnat un contractul de asociere privind construirea unei grădinițe cu program prelungit la Şag. În valoare de 4,5 milioane lei, proiectul este considerat extrem de important pentru comunitatea din Şag. Noua grădiniță se va construi în zona Mănăstirii, un amplasament potrivit pentru…
Universitatea de Vest Timișoara va celebra, printr-o suită de evenimente, 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), se alătură celebrării mondiale dedicate celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Pe parcursul acestui an, este pregătită o suită de acțiuni menite să provoace dialogul și să inspire noile generații de creatori. Seria acestor evenimente debutează sub semnul dezbaterii teoretice și…
Nume consacrate la o nouă ediție istorică a Tech Talks by UPT 2026. Mario Draghi în direct cu Richard Quest
Într-o eră marcată de expansiunea accelerată a inteligenței artificiale, Universitatea Politehnica Timișoara propune un manifest pentru viitor: Tech Talks by UPT 2026, evenimentul universitar de referință din România, dedicat transferului de cunoaștere către publicul larg, care consolidează Timișoara ca hub regional de reflecție asupra tehnologiei. Ediția din 2026 aduce, la invitația UPT, o premieră pentru…
UPT lansează programul „UPT Senior Activ”, dedicat seniorilor 60+
Program gândit special. Începând de marți, 24 februarie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara lansează programului „UPT Senior Activ by Alex Miu & Tim Medina Clinic”. Inițiativa este dedicată persoanelor de peste 60 de ani și își propune să ofere un cadru sigur, prietenos și adaptat nevoilor seniorilor, prin ore gratuite de mișcare. Într-o societate orientată permanent…
Universitatea de Vest a plantat primii plopi energetici din proiectul ”Pădurea UVT”
Universitatea de Vest Timișoara are, de luni, propria pădure. Este una de plopi energetici și este realizată pe un teren degradat din zona Giulvăz, în parteneriat cu un absolvent al UVT din zonă, cu afaceri în domeniul agricol. La această primă etapă de plantare au participat reprezentanți ai conducerii universității, rectorul UVT, Marilen Pirtea, prorectorul…
Marilen Pirtea analizează din nou IA: ”Fiecare universitate trebuie să decidă ce deleagă, ce protejează și ce redefinește”
La nivel organizațional, se vorbește tot mai des despre „organizația agentică”, care nu se referă doar la un nou mod de a folosi Inteligența Artificială, ci la o schimbare de paradigmă comparabilă cu revoluțiile industrială și digitală anterioare, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara. El analizează din nou influența inteligenței artificiale asupra societății.…
Echipele de robotică ale liceelor timișorene au avut un parcurs excelent la FIRST Tech Challenge
Echipele timișorene au avut parcursuri excelente în cadrul etapei regionale a FIRST Tech Challenge – Regiunea Vest, importantă competiție de robotică dedicată elevilor din România, care a avut loc în perioada 7–8 februarie 2026, la Hunedoara. Competiția este organizată de Asociația Nație Prin Educație, care anul acesta marchează 10 ani de sezoane competiționale desfășurate în…
Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education, 2025”, realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”, care propune o schimbare de perspectivă care merită tratată cu seriozitate. Mesajul central este simplu, dar incomod: educația antreprenorială nu mai poate fi tratată ca o…
Rectorul UPT, Florin Drăgan, trage un semnal de alarmă: educația e subfinanțată în România, iar banii pentru cercetare sunt puțini
„Educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România. Cercetarea se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, la un nivel departe de cel competitiv”, atrage atenția Florin Drăgan, rectorul UPT. Acesta mai consideră că într-o perioadă dificilă pe plan economic trebuie stabilite domeniile prioritare la nivel de țară, în care să fie făcute investiții masive…
Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs
Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile…
Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a cumpărat clădirea ASCAR, cu 1,2 milioane de euro
Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a anunțat, luni, în cadrul unui comunicat remis agenției de presă Agerpres că a achiziționat clădirea în cadru căreia funcționează clinica ASCAR. Suma alocată a fost de peste 1,2 milioane de euro, aceasta provenind din excedentul bugetar al universității. Negocierile au fost purtate în ultimii doi ani, a anunțat…
UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele…
Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este…
Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare
Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”. Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni.…
Universitatea de Vest Timișoara urcă în clasamentul QS Europe University Rankings
Universitatea de Vest Timișoara se situează în top 10% din numărul total de universități existente în Europa, ocupând locul 424 din 958 de instituții clasificate, din 42 de țări, într-un context competitiv marcat de creșterea semnificativă a numărului de universități incluse în clasament, potrivit rezultatelor QS Europe University Rankings 2026, unul dintre cele mai prestigioase…
Arta niponă se bucură de un real succes în Timișoara. Atelierele de Ikebana continuă la UPT
Continuitate. Centrul Jutsu UPT organizează, în perioada 21 februarie – 21 martie 2026, o nouă serie a atelierelor de Ikebana, arta japoneză a aranjamentului floral, predate de artista Monica Veress (aka „Seiho-sensei”). Participanții vor avea ocazia să descopere împreună principiile estetice, tehnicile și filozofia din spatele acestei arte, urmând metoda inovatoare a Școlii Sogetsu. Ikebana…
Liceul Moisil și Școala Generală 22, renovate cu 47 de milioane de lei. E gata documentația
Primăria Timișoara va cere aprobarea consilierilor locali pentru documentația necesară operațiunii de reabilitare a clădirilor din cadrul Liceului Grigore Moisil, liceul și școala generală. Valoarea totală a proiectului este de 47 de milioane de lei, din care doar 26 sunt lucrările de construcții. Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara a finalizat documentația…