Notarul Safta Criste soția fostului procuror general al României, a fost audiată la Curtea de Apel Timișoara. Safta apare alături de Ionelaș Cârpaci, afaceristul Francisc Kelemen, notarul Teodora Noțingher și patru funcționari publici într-un dosar care vizează mafia imobiliară.
Sfantul Nicolae, facatorul de minuni
Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei, sărbătorit pe 6 decembrie, este unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, datorită multelor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa. Arhiepiscopul Mirei Lichiei s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea.
Doua trenuri pe zi, catre Varset
Avem trenuri spre Vârșeț. Anunțul a fost făcut de Consulatul Republicii Serbia la Timișoara. În prezent, din Gara de Nord pleacă zilnic, spre Vârșeț, două trenuri, primul la ora 8,20, al doilea la ora 17.40.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat, joi, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Jimbolia (str. P. Șandor, Moților, Lorena), orele 9 – 15; Lugoj (str. T. Vladimirescu, S. Bărnuțiu, A. Vlahuță, Mureșului, Teiului), orele 9 – 17; Luncani de Sus, Luncani de Jos, Căpăt, orele 8 – 18.
Punct termic transformat in adapost pentru oamenii strazii
Autoritățile timișorene au deschis, miercuri, un adăpost de iarnă pentru oamenii străzii. Acesta va funcționa într-un punct termic al societății Colterm, situat pe strada Învățătorului nr. 8.
„Craciunul e pentru toata lumea”, eveniment caritabil
Masteranzii de la Economie strâng lucruri pentru oamenii străzii. Dacă de Crăciun, de regulă, lumea adună cadouri pentru copii, niște tineri din Timișoara vor să îi fericească pe boschetari. Timișorenii cu inimă mare sunt invitați, vineri seara, să facă o faptă bună, la un eveniment caritabil, cu povești, dedicat oamenilor străzii.
Fara apa calda si rece
Colterm anunț că, în vederea executării unor lucrări în punctul termic, miercuri, între orele 8 și 14, va întrerupe furnizarea apei calde de consum şi a apei reci livrate prin reţeaua hidrofor, la punctul termic 8C. Va fi afectată o parte dintre consumatorii care lucrează pe străzile V. Goldiş, H. Coandă şi Bd. Revoluţiei.
Intreruperi de curent
Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – Zona Lunei – blocuri, Ion Neculce (p), Jokai Moor, Tata Oancea, Căciulata (p), Timiriazev (p), Cerbului, orele 9 – 17; Lugoj (str. T. Vladimirescu, S. Bărnuțiu, A. Vlahuță, Mureșului, Teiului), orele 9 – 17; Luncani de Sus, Luncani de Jos, Căpăt, orele…
Scoala din Masloc a fost redeschisa
După două săptămâni în care au stat acasă sau au ținut ore în clase improvizate, cei 100 de elevi și preșcolari din Mașloc s-au întors la școală. Clădirea a fost închisă pe 19 noiembrie de constructor, care nu și-a încasat ultima tranșă de un milion de lei, după doi ani de la terminarea lucrării.
Informare meteo: Ninge de Mos Nicolae!
Meteorologii au emis, marți dimineață, o informare meteo de ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă în 5 și 6 decembrie. Vremea își intră în normal în această perioadă, după ce, până săptămâna trecută, temperaturile au fost multe peste mediile lunare.
Cei mai mulți arestati din ‘89 proveneau din Circumvalatiunii
Revoluţionarul Teodor Mărieş face dezvăluiri incitante cu privire la cine a făcut revoluție la Timișoara. Dacă e să ne luăm după datele din Dosarul Revoluției, în 1989, pe străzile Timișoarei au ieșit, în principal, tineri muncitori, membri UTC.
Telemaratonul Sperantei, la editia a XIX-a
Ca în fiecare an, de aproape 20 de ani, la mijloc de decembrie, are loc Telemaratonul Speranței. Timp de două zile, timișorenii cu inimă mare pot sprijini activitatea Fundaţiei „Laurenţiu Ciucur”, care se ocupă de copii şi tineri suferinzi de distrofie musculară şi neuromusculară progresivă.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că, din cauza unor lucrări programate de SC ENEL Distribuţie SA, marţi, între orele 9 și 16, va întrerupe furnizarea apei calde de consum şi căldurii la punctul termic 74A. Va fi afectată o parte dintre consumatorii care locuiesc pe străzile M. Kogălniceanu, Lorena, Telegrafului şi I. Vasai.
Intreruperi de curent
Enel a programat întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Lorena (p), Telegrafului (p), Salcâmilor (p), Vlădeasa, Ștefan Stâncă (p), Trubadur nr. 14, 12, 10, orele 9 – 17; Jimbolia (str. Spre Est, Spre Vest, Mărășești, Colonia Clarii Vii), Lugoj (str. T. Vladimirescu, S. Bărnuțiu, A. Vlahuță, Mureșului, Teiului), orele 9 –…
A murit sub un tramvai, in Calea Buziasului
Un bărbat a murit, luni seară, călcat de tramvai, în Calea Buziașului. Se pare că el a traversat șinele fără să se asigure și a fost lovit în plin. Circulația tramvaielor a fost blocată, pentru ca pompierii să poată scoate victima de sub tramvai.
Cinci masini, implicate intr-un accident in Freidorf
Accident cu nu mai puțin de cinci mașini, pe podul din Freidorf, exact în locul în care o gravidă a căzut cu vehiculul în șanțul de pe marginea drumului.
Accident grav, o femeie a murit la intrarea in Timisoara
Accident mortal la intrarea în Timișoara, dinspre Ghiroda. O femeie și-a pierdut viața după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit de un camion de mare tonaj.
Intreruperi de curent
Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – Calea Bogdăneștilor (p), str. Mendeleev, Sibiu, Popa Laurențiu, Zenit (p), Calea Circumvalațiunii (p), Bd. Cetății (p), Bd. Sudului nr. 5, Bl. 1; Sânmihaiu Român (antena Orange), Sânmihaiu German, orele 9 – 16; Margina Sat, Nemeșești, Coștei, Zorani, Căpăt (p), orele 8 –…
Dosarul Revolutiei de la Timisoara e on-line
Revoluţionarul Teodor Mărieş s-a ținut de cuvânt. De la 1 decembrie, pe www.dosarelerevolutiei.ro pot fi citite cele peste 50.000 de pagini ale dosarului Revoluţiei de la Timişoara. Fiecare a fost atent scanată și publicată, pentru ca oricine dorește să studieze istoria recentă s-o poate face de la numai un click distanță.
Cinci raniti in doua accidente, in zona Iosifalau
Duminică neagră pe şoseaua care leagă Timişoara de Lugoj. Cinci persoane, inclusiv un bebeluș, au fost rănite în urma a două accidente de circulaţie petrecute în apropierea localităţii Iosifălău.