Social articole

Două ore de parcare gratuită la Iulius Town. Clienţii pot staţiona gratuit pe timp de noapte

Două ore de parcare gratuită la Iulius Town. Clienţii pot staţiona gratuit pe timp de noapte

Din această săptămână, timișorenii beneficiază de primele două ore de staţionare gratuită în toate parcările aferente Iulius Town, în intervalul orar 07.00 – 20.00. De asemenea, clienții se pot relaxa după o sesiune de cumpărături la terase și în parcul Iulius Gardens, fiindu-le asigurată parcare gratuită în intervalul orar 20.00 – 07.00. Începând cu 13…

asistenti maternali

Timișoara: donați și alergați pentru zâmbetele copiilor singuri din spitale

Sunt copii singuri în spital, care nu „au parte” de părinți încă din primele zile de viață. Voluntarii Academiei Mămicilor din Timișoara îi ajută să zâmbească, să treacă peste clipele grele. Ajutați-i și voi pe voluntari să îi poată sprijini pe copiii singuri din spitale! Academia Mămicilor Timișoara (AMT) derulează proiectul „Suflet de copil”, iar…

Etichete:
curatenie strazi

Societatea de salubritate stradală continuă curăţenia în Timişoara

Acţiunea de curăţare a străzilor din Timişoara continuă în această săptămână. Au fost stabilite străzile unde va acţiona operatorul local de salubritate. Primăria Municipiului Timişoara continuă programul de salubrizare a străzilor din oraş în perioada următoare şi îi roagă pe cetăţeni  să elibereze parcările și carosabilul în vederea efectuării lucrãrilor (măturat mecanic, măturat manual, ras…

Aquatim

Se spală reţelele de apă din mai multe localităţi din Timiş

în perioada 13.07.2020 – 17.07.2020, între 08:00-15:00, se vor efectua spălări ale rețelelor de apă, în Buziaș și Bacova. În orașul Buziaș, în această perioadă, se vor spăla și rezervoarele de înmagazinare apă de 1000 metri cubi. Se va înregistra presiune scazută. Spălări se vor efectua și în 13.07.2020 și 14.07.2020, în comuna Racovița, localitățile…

accident tren

Mașină lovită de un tren cu 33 de călători „la bord”, la Lugoj

În această dimineață a avut loc un accident feroviar la Lugoj. Trenul, care avea la bord 33 de pasageri a lovit un autoturism. Un bărbat a căzut victimă acestui accident, primind îngrijiri la fața locului, refuzând transportul la spital. Pompierii de la Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș au fost alertați înainte de ora 8…

campanie amt

Peste 5 tone de alimente au fost donate către 150 de familii și 342 de copii din Timiș

Asociația Academia Mămicilor din Timișoara (AMT) a ajuns la finalul campaniei „Izolați, dar nu singuri!”. 12 voluntari au fost alături de copii și familii aflate în nevoie.. Puteți sprijini mai multe proiecte ale AMT. Proiectul „Adoptă o familie” este gata de start. Voluntarii au donat familiilor și copiilor alimente, dar le-au oferit și o doză…

Accident hunedoara

Doi scafandri din Arad au intervenit în județul Hunedoara, unde s-a înecat o fetiță de 6 ani

Un echipaj format din doi scafandrii ai Detașamentului de Pompieri Arad, plutonier major Petcuț Ciprian si Palcu Cristian s-a deplasat în localitatea Bretea din județul Hunedoara, pentru a sprijini căutările unei fetițe de 6 ani înecată în râul Strei. Echipajul a fost ieri, pe teren, pentru a ajuta la găsirea fetiței. După o misiune deosebit…

masina incendiata

O mașină a luat foc în mers, pe autostradă, între Lugoj și Timișoara

Pompierii au intervenit înainte de ora prânzului pentru lichidarea unui incendiu la o mașină care a luat foc, în mers. pe autostrada A1, la kilometrul 463, sensul de mers Lugoj-Timișoara. Autoturismul s-a aprins în mers. În mașină se aflau două persoane, care s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Nicio persoană nu a necesitat…

accident autostrada

Accident pe autostrada A1. Cinci autovehicule implicate. Intervine elicopterul SMURD

Pe pe autostrada Timișoara-Lugoj, la kilometrul 472,  în dreptul localității Iosifalău  a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, o camionetă și un TIR. Elicopterul SMURD s-a deplasat la fața locului. În accident au fost implicate nouă persoane, dintre care o singură persoană a necesitat îngrijiri medicale. Celelalte opt persoane…

trafic-inchis

Se închide circulaţia rutieră în zona Pieţei 700. Mijloacele de transport în comun vor avea rute deviate

Primăria închide, sâmbătă şi duminică, circulaţia pe una dintre străzile centrale ale Timişoarei. Va fi afectat traficul rutier, dar şi traseul mijloacelor de transport în comun. Lucrările sunt prea complexe şi nu se putea lucra sub trafic, spun cei de la Comisia de Transport a municipalităţii. Având în vedere complexitatea lucrărilor din zona centrală și…

Colegiul Național CD Loga

Admitere 2020: mediile cu care s-a intrat la liceele din Timiș. Ultima medie la CD Loga, specializarea Matematică-Informatică, a fost 9,75!

Încep anii de liceu pentru elevii care au absolvit clasa a VIII-a. Au fost publicate rezultatele repartizării la liceu. Sunt elevi care au avut nevoie de nota 9,75 pentru a accede la o anumită specializare, dar și unii care au intrat cu 2,56. La Colegiul Național C.D. Loga, la specializarea Matematică-Informatică, ultima medie cu care…

controale restaurante

SARS-Cov2. Controale în magazine și în mijloace de transport în comun din Timiș. Zeci de persoane au fost amendate

Polițiști, jandarmi și reprezentanți ai altor instituții derulează acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu Covid-19 în zonele aglomerate din Timiș. În 9 iulie, în Timiș au fost verificate 145 de societăți comerciale, iar polițiștii rutieri s-au aflat în trafic pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție individuală în mijloacele de transport…

flagrant

Cinci persoane prinse în flagrant de DNA după ce au cerut 50.000 euro de la un bărbat anchetat penal. Se „dădeau” polițiști

Polițiștii împreună cu procurorii de la Direcția Generală Anticorupție și Direcția Națională Anticorupție au organizat un flagrant pentru prinderea a cinci persoane care se pretindeau a fi polițiști. Au cerut bani unui bărbat pentru a-l scăpa de un dosar penal. Cei cinci pretinși polițiști au cerut 50.000 de euro unui bărbat pentru a-l scăpa de…

pompier pui de pisica

Pui de pisică salvat de pompierii din Timiș dintr-un incendiu

Pompierii din Timiș salvează suflete. Noaptea trecută, pompierii din Deta au intervenit la un incendiu în Banloc. Au salvat și un pui de pisică… În ultima perioadă, pompierii timișeni au fost solicitați să salveze mai multe animale. Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș au salvat, în noaptea care a trecut, și…

canalul Bega

Nu vă speriaţi dacă nivelul Begăi scade! Se lucrează la ecluza de la Sânmihaiu Român

Începând din acest weekend, şi timp de zece zile, nivelul canalului Bega în zona Timişoarei va fi unul scăzut. Situaţia nu trebuie să producă îngrijorări, cei de la Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) au decis să scadă nivelul apei pentru a putea lucra la reabilitarea ecluzei de la Sânmihaiu Român. Conform informaţiilor ABA…

Universitatea Politehnica Timisoara - Rectorat

UPT şi UVT au fost alese să poarte titlul de universităţi europene

Comisia Europeană a anunțat joi rezultatele selecției în urma celui de-al doilea apel vizând unităţile de învăţământ superior, care să poarte titlul de Universități Europene. Din România, au fost selectate șapte universități, iar două dintre acestea sunt din Timişoara. Este vorba de Universitatea Politehnica şi Universitatea de Vest. Universitățile europene sunt alianțe transnaționale ale unor…

Blv Sudului

Zece milioane de lei pentru 500 de metri de Bulevardul Sudului. A fost lansată lucrarea de reabilitare

Conform principiului ziua şi predarea, joi a fost rândul Bulevardului Sudului să beneficieze de o baie de oameni din partea primarului Nicolae Robu cu ocazia demarării unor lucrări de reabilitare. Amplasamentul a fost predate constructorului, rămâne să vedem şi când se va lucra efectiv. Sectorul de drum vizat are doar 538 de metri şi este…

droguri

Breaking Bad de Timişoara. Polițiștii au găsit o jumătate de kilogram de amfetamină la un dealer de droguri

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara și polițiștii de la Biroul pentru Combaterea Crimei Organizate Timișoara au descoperit, în urma unor percheziții, jumătate de kilogram de amfetamină și 160 de grame de canabis. Dealerii au fost prinși în flagrant. În anul 2020, conform polițiștilor, inculpatul T.C. a derulat o activitate constantă pe linia distribuirii de…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.